Despre această rubrică
Dragi prieteni,
Îndrăznesc să deschid această rubrică nu din postura unui părinte, și nici a unui specialist în psiho-pedagogie, ci din cea a unei prietene care îndeamnă pe apropiații săi spre lucruri folositoare legate de cum, ce și de ce le citim copiilor sau îi sfătuim, la rândul nostru, să citească. Nădăjduiesc să găsiți lucruri mai puțin cunoscute sau poate doar uitate pe care să le cercetați și, după nevoie și putere, să le aplicați.
Ce este, totuși, o carte?
Pentru toate vârstele, cartea reprezintă în același timp un prag peste care pășim către o altă lume, dar și un prag peste care lumea dinafară pătrunde înlăuntrul nostru. Așadar, să luăm aminte la învățătura Sfinților Părinți de a avea grijă cui dăm voie să intre în sufletele noastre (puteți căuta în acest sens scrierile Sf. Ignatie Briancianinov). Cumpărându-le copiilor cărți cu monștri (chiar dacă „prietenoși”), personaje sau locuri tenebroase, anti-eroi (acei „eroi” care înfățișează defecte umane, patimi) sau eroi postmoderni (preferații zilelor noastre, „eroi” lipsiți de calitățile personajelor pozitive, spre exemplu, din basmele și baladele tradiționale și care, mai mult, sunt complet văduviți de tărie de caracter, de putere de a se lupta, relativizând totul și afundându-se într-o lume banală, vezi Jurnalul unui puști) le deformăm simțul dreptății, al sistemului firesc de valori și al speranței în puterea învingătoare a binelui.
Prin contactul necesar, dar și nefiltrat, cu lumea în care trăim, copiii vor dori, și probabil vor ajunge, să citească astfel de cărți. Ceea ce cred că putem face pentru a-i proteja este să sădim în ei de la o vârstă fragedă sămânța bunelor lecturi – în sensul grecesc de bun, drept și frumos în același timp -pe care să le udăm prin discuții (desigur, după măsura și nevoile fiecăruia). Apoi nu avem decât să așteptăm ca Soarele să le crească și să le aducă la rodire. Astfel, cunoscând ce ar trebui să afle dintr-o carte, ei vor putea alege singuri lecturi folositoare și, chiar dacă nu o fac, totuși să poată deosebi dacă ceea ce citesc este bun sau nu.
Câteva aspecte asupra actului lecturii și a cărții ca obiect:
1. Neiubirea de cărți pornește, în primul rând, de la adulți. Părinții le citesc celor mici, dar, copleșiți de treburile și grijile zilnice, uită adesea că ei înșiși trebuie să fie modele de cititori activi. Să nu uităm că cititul nu are limită de vârstă, oricine se poate îmbogăți din experiența lecturii, fie el copil sau adult. În plus, a cere copilului să facă ceva când părintele însuși nu face acel lucru este o nedreptate.
2. Cititul împreună este o cale de apropiere afectivă. Ați observat poate că atunci când vă așezați la cititul vreunei povești, copilul se cuibărește adesea lângă voi sau păstrează un contact fizic aproape permanent cu cititorul. Lectura este o călătorie împreună (după cum ne-a învățat scriitorul și profesorul Sergiu Ciocârlan), iar copilul simte acest lucru cu intensitate, cu dăruire totală, el năzuiește să meargă mână în mână cu părintele în lumea poveștii, așa se simte în siguranță, știe că nu e singur. În timp, acest tip de lectură împreună crește în el o noblețe a sufletului și îi sporește încrederea în propriile puteri de a străbate singur lumi noi, atât imaginare, cât și reale. În plus, în cazul preșcolarilor, acest tip de lectură îi familiarizează cu literele și chiar cu formarea cuvintelor. Astfel, ea poate constitui un mijloc pedagogic de a învăța copilul să citească – fără să-l înveți niciodată nimic despre alfabet, litere, cuvinte ș.a. (educatorul John Holt atinge acest subiect în cartea Les apprentissages autonomes).
3. Este esențial un program minim de lectură, nu doar în pat înainte de culcare. Dacă ne rezumăm la atât, le inducem copiilor gândul că lectura este doar o modalitate de relaxare la care nici nu e nevoie să fii prea atent sau treaz, iar acest lucru este complet greșit. Lectura necesită o stare de agilitate a minții; cititorul este asemenea unui luptător care intră pe câmpul de luptă. Merge somnoros și cu armele boante? Atunci este doborât de vrăjmași. Iar dacă nu întâmpinăm vrăjmași în cartea citită (adică judecăți, concepții, mistificări ale lumii în care trăim), tot avem nevoie de vigilență și arme pentru a găsi și culege roadele ei folositoare.
4. Evitați cărțile urâte. Tot ceea ce este foarte colorat agită copiii. Așa cum nici noi nu ne îmbrăcăm în culorile unei sorcove, nici mințile copiilor nu ar trebui înveșmântate în culori țipătoare. Putem lua drept criteriu al frumuseții simplitatea. Să căutăm cărțile ilustrate de mână, în culori cuminți, pentru a se transfera acest atribut și asupra copiilor.
5. Prețuiți cărțile vechi. O ediție veche, fără prea multe ilustrații, dar cu o calitate minunată a hârtiei și o paginație aerisită este mult mai bună decât o ediție nouă, lucioasă și cu o cromatică obositoare. Respectul pentru lucrul vechi, trecut prin multe mâine, se naște și din obișnuința de a avea cărți vechi la îndemână.
Aura P.
20 de ani în Siberia
Găsim în aceasta mărturie o pildă de credință și bărbăție sufletească ce strălucesc prin cuvintele țărăncii Anița Cudlea, o femeie simplă, neînvățată, dar de o frumusețe lăuntrică rară. Iată că modelele, de fapt, nu ne lipsesc, le găsim chiar în istoria recentă. Problema constă, mai degrabă, în asumarea lor. Este o lectură ce se poate face în doi sau mai mulți, cu voce tare, fiindcă are un caracter profund oral. În ciuda tuturor greutăților, Anița se întoarce acasă, pe plaiurile natale, împreună cu cei trei fii. Timpul pare să se incline în fața acestui munte de statornicie, care, luptându-se atâția ani cu greutăți aproape inimaginabile azi, se deschide delicat în fața cititorului pentru a-l încredința că Dumnezeu este cu noi pretutindenea și că de noi atârnă câtă nădejde ne punem în El.
Fragment din carte: Când s-a terminat războiul, eu aveam patrusprezece ani. Cînd mergiam la joc, cum era obiceiu pe atunci, să făcia jocu sub ceru liber, pe toloacă sau și în sat lîngă o școală, unde era loc mai larg, să aibă unde juca. Se zicia că e vatra jocului. Mă chema de acuma și pe mine băieții la joc, că eram mărișoară. Orișice vîrstă, de la copilărie pînă la bătrînețe, are a ei datorie. Așa că, atunci cînd ajungi la orișicare triaptă, îți pare că asta e cia mai frumoasă din toate, căci și mintea e după vîrstă. Cînd auziam toba bătînd, căci jocurile pe atunci nu să făciau cu muzică, așa ca acuma, era o scripcă, țîmbală și o tobă, așa că scripca și țîmbala nu să auzia departe, dar toba da de veste că este joc, mergiam pe un cias sau două, dar nu eram cu inima veselă. Căci eu eram la joc, dar gîndul îmi era acasă, că am lăsat-o pe mama bolnavă în pat și poate în timpul ista îi trebuie ceva și eu nu-s lîngă ea. Stam un cias, două și fugiam acasă că aviam grije că mama stă în pat bolnavă și treburile pe lîngă casă n-are cine le face. Stam pe lîngă mama și îmi vedeam de treburile gospodăriei.(…) Așa eram cu inima îndoită orișiunde aș fi mărs, la hram, la joc sau la o nuntă.
Sugestie de activitate: Pe măsură ce lectura avanseaza, copilul poate ține un jurnal în care să-și noteze vorbele din înțelepciunea populară, proverbele sau expresiile presărate de-a lungul istorisirii.
Fabule
Și de ce în vremurile de acum dascălul creștin nu ar împodobi ținerea de minte a copilului nevinovat cu Evanghelia, în loc s-o murdărească prin învățarea fabulelor lui Esop și a altor nimicuri? (Sf. Ignatie Briancianinov, „Experiențe ascetice”)
Din fabulele scrise de poetul Vasile Militaru se naște un pod către o pildă sau o învățătură din Evanghelie. Poate cele mai îndrăgite teme regăsită în acest volum sunt Sărmanul Lazăr și bogatul nemilostiv (vezi „Sătulul și flămândul”, „Drumul fericirii” ș. a.) împreună cu neobrăzarea celui mândru și smerenia celui mic („Edera și porumbul”, „Cozonacul, mămăliga și plugarul”, „Pantoful și opinca” ș.a.).
Nufărul și noroiul
Pe oglinda unui lac, aurit de sfântul soare,
Mi se legăna odată – împrejur cu verde salbă, –
Cea mai visătoare
Floare –
Floarea nufărului, – albă
Ca un bulgăr de ninsoare.
Fluturi mii veneau să vadă
Floarea albă de zăpadă,
Să ridice osanale
Fragedelor ei petale,
Să-I coboare
La picioare
Cu tot aurul din soare
Și-n genunchi, pe rând, să-I spună cât suspină
Și cât sufăr
Pentru draga lor Regină,
Pentru floarea lor de nufăr…
Asculta vrăjită floarea, fiecare serenadă…
Dar, -în timp ce fluturașii împrejur îi sburau, roi, –
Ea, privind în fundul apei și putând atunci să vadă
Că tulpina i se trage din mocirlă, din noroi, –
Isbucni, cu ne mai spusă indignare și cu greață,
Către stratul de mocirlă ce-i da viață:
– Blestemat să fie ceasul când a fost să vin pe lume! …
Ce folos că sunt mai alsă decât albul unei spume?
Ce folos că sunt atâta de suavă, de frumoasă, –
Când în fundul apei, iată,
Sunt legată
De-o mocirlă puturoasă? …
Și, picându-I două lacrimi pe a lacului oglindă,
Floarea ce-și simțea făptura cum pe-ncetul se topește
Încerca să se desprindă
De noroiul care-o crește:
– Te urăsc și fug de tine, mlaștină ce puți a pește!
……………….
Câte flori, în chip de fete, strălucind, nu cată-n silă
La părinții lor în sdrențe și la viața lor umilă;
Câte nu-și blestemă soarta de rușine, plâng și sufăr
Cum vă spun c-a plâns odată floarea fragedă de nufăr!
Anne – Casa cu frontoane verzi
Anne este cel mai îndrăgit personaj din operele de ficţiune destinate copiilor, de la nemuritoarea Alice încoace. (Mark Twain)
A trecut ceva vreme de când primii cititori ai acestui îndrăgit roman descopereau plini de încântare lumea lui Anne Shirley din Green Gables, iar eroina rămâne, până astăzi, unul dintre cele mai iubite personaje din literatura pentru copii – şi pe bună dreptate! Nu ai cum să nu rămâi fermecat de fetiţa vorbăreaţă, cu o imaginaţie atât de vie şi cu o inimă plină de loialitate şi entuziasm.
Cititorilor le este uşor să se identifice cu Anne şi să empatizeze cu firea ei plină de dramatism, fie că eroina se află în culmea bucuriei sau în abisul disperării, iar capacitatea ei de a vedea frumuseţea pretutindeni este o sursă continuă de inspiraţie. Măiestria autoarei (L. M. Montgomery) în a crea personaje memorabile şi dialoguri realiste fac din „Anne” o lectură uşor de parcurs, iar cei care sunt pregăţiţi să o însoţească pe Anne în călătoria ei plină de aventuri, vor descoperi în ea un partener pe cinste.
(text preluat de la http://www.librariasophia.ro/carti-Anne-Casa-cu-frontoane-verzi-Montgomery-L-M-so-16610.html)
Unde locuiesc animalele
>> 2 – 4 ani
Aceasta este o carte de citit și recitit, de care copilul nu se va plictisi pentru că animalele se numără printre subiectele cele mai atrăgătoare pentru copii de vârste mici. De asemenea, cartea are și pe fiecare pagină una sau două „clapete” care se deschid și sub care se află o altă imagine. Unele animale se află în preajma casei unei familii, sunt legate de o gospodărie, așadar exista un fir epic minim în jurul căruia se poate vorbi mult cu cei mici.
În așteptarea lui Moș Crăciun
>> 4- 8 ani
Întrucât de apropiem de sărbătoarea nașterii Domnului Iisus, vă recomand această antologie de poezii cu ilustrații minunate. Cu adevărat, se deschide un alt univers odată cu paginile acestei cărți, unul în care oamenii locuiau la sate, în tihnă, își primeneau casele și sufletele în așteptarea (nu a lui Moș Crăciun), ci a venirii lui Hristos. Cu această ocazie, îi puteți și învăța pe copii din poeziile și colindele românești cuprinse aici.
Sfântul
>> adolescenți/ tineri
Un roman despre călătoria de la ură la dragoste din sufletul unui om acuzat pe nedrept de crimă. Stilul este alert, iar limbajul nu ridică dificultăți pentru liceeni, motiv pentru care o recomand ca lectură ziditoare pentru tineri.
Felicitări si mulțumiri. Si rugămintea de a continua. Succes Ajuta!