Din Faptele Apostolilor (17:1-9)

În zilele acelea, Pavel și Sila, după ce au trecut prin Amfipoli și prin Apolonia au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. Și după obiceiul său, Pavel a intrat la ei și în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi, deschizându-le și arătându-le că Hristos trebuia să pătimească și să învieze din morți, și că Acesta, pe Care vi-L vestesc eu, este Hristosul, Iisus. Și unii dintre ei au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila și mare mulțime de elini închinători la Dumnezeu și dintre femeile de frunte nu puține. Iar iudeii, umplându-se de invidie și luând cu ei pe câțiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea și, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea poporului. Dar negăsindu-i, târau pe Iason și pe câțiva frați la mai-marii cetății, strigând că cei ce au tulburat toată lumea au venit și aici; pe aceștia i-a găzduit Iason; și toți aceștia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus. Și au tulburat mulțimea și pe mai-marii cetății care auzeau acestea. Și, luând chezășie de la Iason și de la ceilalți, le-au dat drumul.

Din Evanghelia după Ioan (11:47-57)

În vremea aceea, arhiereii și fariseii au adunat sobor împotriva lui Iisus și ziceau: Ce este de făcut, pentru că Omul acesta săvârșește multe minuni? Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua și țara și neamul. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu, le-a zis: Voi nu știți nimic; nici nu gândiți că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a prorocit că Iisus avea să moară pentru neam. Și nu numai pentru neam, ci și ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei risipiți. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât să-L omoare. De aceea, Iisus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ținut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, și acolo a rămas cu ucenicii Săi. Și erau aproape Paștile iudeilor și mulți din țară s-au suit la Ierusalim mai înainte de Paști, ca să se curățească. Deci, căutau pe Iisus și, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? Iar arhiereii și fariseii dăduseră porunci ca, dacă va ști cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.

Dacă de mii de ori cade cel drept, nu pierde îndrăzneala sa și iarăși se ridică și-și înnoiește puterile și-i însemnează Domnul biruințele. Iar biruințele nu i le arată, ca să nu se înalțe pe sine. Dar căderile i le aduce înaintea ochilor, ca să le vadă, să pătimească și să se smerească. (…) Și în acest fel se antrenează, este încercat și se desăvârșește, atât cât încape în firea, în mintea, în rațiunea și în vasul sufletului său.