aşa grăieşte Domnul:
Din Faptele Apostolilor (3:19-26)
În zilele acelea, Petru a zis către popor: Pocăiți-vă și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la fața Domnului vremi de ușurare și ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus Hristos, pe Care trebuie să-L primească Cerul până la vremile reașezării tuturor celor despre care a grăit Dumnezeu prin gura Sfinților Săi proroci din veac. Pentru că Moise a zis către părinți: «Domnul Dumnezeu va ridica vouă dintre frații voștri Proroc asemenea mie. Pe El să-L ascultați în toate câte vă va spune. Și tot sufletul care nu va asculta de Prorocul Acela va fi nimicit din popor». Iar toți prorocii, începând de la Samuel și cei câți i-au urmat, au vorbit și au vestit zilele acestea. Voi sunteți fiii prorocilor și ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinții noștri, grăind către Avraam: «Și întru seminția ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului». Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi să vă binecuvinteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutățile sale.
Din Evanghelia după Ioan (2:1-11)
În vremea aceea, s-a făcut nuntă în Cana Galileei, iar Mama lui Iisus era acolo. Și au fost chemați la nuntă și Iisus cu ucenicii Săi. Și, sfârșindu-se vinul, a zis Mama lui Iisus către Dânsul: Nu mai au vin. Iar Iisus i-a răspuns: Ce ne privește pe Mine și pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Sa a zis celor care slujeau: Faceți orice vă va spune. Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Iisus le-a poruncit: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus. Apoi le-a zis: Scoateți acum și duceți nunului. Iar ei i-au dus. Și, când nunul a gustat apa care se făcuse vin și nu știa de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa știau, a chemat nunul pe mire și i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileei și Și-a arătat slava Sa; și au crezut într-Însul ucenicii Săi.
Omul este dator să stea ca o santinelă și să aștepte când va lovi vrăjmașul și îndată să întoarcă armele către locul acela. Să nu aștepte întreaga viață odihnă, chiar dacă de multe ori îi dă Domnul. Nevoitorul nu trebuie să se descurajeze, ci să vegheze ca în vreme de război. Deoarece o clipă valorează și aduce atâta câștig și folos sufletului cât nu aduce un an întreg. La fel și paguba, dacă omul nu este atent.
0 Comments