Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Timotei a Sf. Apostol Pavel (5:11-21)

Fiule Timotei, de văduvele tinere, ferește-te. Căci, atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite. Și își agonisesc osândă, fiindcă și-au călcat credința cea dintâi. Dar, în același timp, se învață să fie leneșe, cutreierând casele, și nu numai leneșe, ci și guralive și iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin. Vreau, deci, ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-și vadă de case, și să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară. Căci unele s-au și abătut, ca să se ducă după satana. Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve. Preoții, care își țin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura. Pentru că Scriptura zice: «Să nu legi gura boului care treieră», și: «Vrednic este lucrătorul de plata sa». Pâră împotriva preotului să nu primești, fără numai de la doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i de față cu toți, ca și ceilalți să aibă teamă. Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos și a îngerilor aleși, ca să păzești acestea, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire.

Din Evanghelia după Luca (17:26-37)

Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți. Tot așa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau și zideau, iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat din cer foc și pucioasă și i-a nimicit pe toți. La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperișul casei, și lucrurile lui în casă, să nu coboare să le ia; de asemenea, cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi. Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot. Cine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va face viu. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată și alta va fi lăsată. Doi vor fi în ogor; unul se va lua și altul se va lăsa. Și răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna și vulturii.

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri

Nimic din cele năzuite în viață din plăcere nu le aduce săturare celor ce le năzuiesc, ci precum zice undeva Înțelepciunea: Butoi spart este ocuparea cu plăcerea. (…)

Singură sârguința în virtute, sădită în noi, este ceva statornic și întemeiat (subzistent). Căci cel ce a dobândit ceva din cele înalte, fie neprihănirea, fie evlavia către Dumnezeu, fie altceva din învă­țăturile înalte și evanghelice, nu are pentru vreuna din ele dobândite vreo bucurie trecătoare și nestatornică, ci una întemeiată și statornică ce se întinde pe tot parcursul vieții. Pentru ce? Pentru că acestea se pot lucra mereu și nu este nicio clipă în tot răstimpul vieții în care să fie cineva sătul de lucrarea binelui.