Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Coloseni a Sf. Apostol Pavel (1:18-23)

Fraților, Hristos este capul trupului, adică al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate, că în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată plinătatea și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale. Și pe voi, care oarecând erați înstrăinați și vrăjmași, având mintea voastră la fapte rele, de acum v-a împăcat, prin moartea (Fiului Său), în trupul cărnii Lui, ca să vă pună înaintea Sa sfinți, fără de prihană și nevinovați, dacă, într-adevăr, rămâneți întemeiați în credință, întăriți și neclintiți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost propovăduită la toată făptura de sub cer și al cărei slujitor, eu, Pavel, m-am făcut.

Din Evanghelia după Luca (8:22-25)

În vremea aceea, a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de vânt și corabia se umplea de apă și erau în primejdie. Deci, apropiindu-se, L-au deșteptat, zicând: Învățătorule, Învățătorule, pierim! Iar El, sculându-Se, a certat vântul și valul apei și ele au încetat și s-a făcut liniște. Și le-a zis: Unde este credința voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alții: Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?

Arhim. Teofil Părăian, Bucuriile credinței

Măsura vieţii e măsura credinţei. Atâta credinţă ai câtă manifeşti în viaţă prin felul în care îţi duci viaţa. (…)

Neliniştea, tulburarea, îngrijorarea, neîncrederea, temerea, toate acestea sunt nişte manifestări de necredinţă. „Unde este credinţa voastră?” Credinţa noastră trebuie să fie asemenea celor credincioşi. Nu ni se cer nişte lucruri extraordinare. Ni se cere, de pildă, să avem credinţa sutaşului şi asta e o credinţă începătoare; ni se cere să avem o credinţă stăruitoare asemenea femeii cananeence şi asta iarăşi nu e o credinţă care te susţine, de exemplu, când ar fi vorba de mucenicie, ci este o credinţă obişnuită, care te pune în legătură cu Dumnezeu şi îţi dă siguranţa pe care o dă legătura cu Dumnezeu.(…)

Nu ne vom mai scufunda în gândurile pe care ni le dau realităţile din jurul nostru, dacă ştim că Dumnezeu este cu noi, dacă ştim că suntem susţinuţi de Dumnezeu, că Dumnezeu ne iubeşte, ne cheamă, ne ajută, ne învăluie cu iubirea sa; şi, dacă suntem credincioşi cu adevărat, atunci mergem şi pe calea iubirii şi ajungem la credinţa lucrătoare în iubire, ceea ce se cere de la toţi credincioşii.