Din Epistola către Filipeni a Sf. Apostol Pavel (1:20-27)

Fraților, întru nimic nu voi fi rușinat, ci, cu toată îndrăzneala, precum totdeauna, așa și acum, Hristos va fi preamărit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte: căci pentru mine viață este Hristos și moartea, un câștig. Dacă însă a viețui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu știu ce voi alege. Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup. Și, având această încredințare, știu că voi rămâne și împreună voi fi cu voi cu toți, spre sporirea voastră și spre bucuria credinței, pentru ca lauda voastră să prisosească în Hristos Iisus prin mine, atunci când voi veni iarăși între voi. Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie venind eu și văzându-vă, fie nefiind de față, să aud despre voi că stați într-un duh, nevoindu-vă împreună întru-un suflet, pentru credința Evangheliei.

Din Evanghelia după Luca (6:12-19)

În vremea aceea, Iisus a ieșit la munte ca să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Și, când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi și a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli: pe Simon, căruia i-a zis Petru, și pe Andrei, fratele lui, și pe Iacov, și pe Ioan, și pe Filip, și pe Bartolomeu, și pe Matei, și pe Toma, și pe Iacov al lui Alfeu, și pe Simon numit Zilotul, și pe Iuda al lui Iacov, și pe Iuda Iscarioteanul, care L-a vândut. Și, coborând împreună cu ei, au stat în loc șes, El și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți.

Am prefera un Dumnezeu mereu în putere şi în slavă pentru că, la rându-ne, vrem să evităm orice suferinţă şi ne dorim „să ne fie bine”. Cu El pe Tabor sau intrând triumfal în Ierusalim, da!, dar să nu auzim de Golgota. La începuturile lucrării Sale, după ce îi încredinţează pe trimişii lui Ioan Botezătorul că el este Mesia „ce va să vină” (Luca 7, 19), vindecând „pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele” (Luca 7, 21), Hristos adaugă ex abrupto: „Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Matei 11, 6). Adevărata piatră de poticneală este Crucea. Cum să crezi într-un Dumnezeu pe Care-L vezi neputincios, batjocorit, făcut de ruşine, bătut şi răstignit ca ultimul dintre tâlhari? Conştient de greutatea care apasă asupra slăbănogitei firi omeneşti, Mântuitorul Îşi avertizează ucenicii, după Cina cea de Taină: „Voi toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta” (Matei 26, 31).

Puterea impresionează întotdeauna, ea poate fascina şi seduce. Dar puternic, cu adevărat, e cel ce iubeşte. Iar iubirea desăvârşită, iubirea care merge până la capăt nu poate decât să smintească. Dumnezeu Îşi manifestă puterea doar atât cât să nu ne afecteze libertatea şi cât să putem înţelege că dragostea Lui pentru noi – faptul că Se lasă răstignit – nu vine din vreo slăbiciune sau din constrângere. Singura slăbiciune a Dumnezeului Celui Atotputernic este că nu poate să-l oblige pe om să iubească. (…)

Nu putem determina pe cineva să ne iubească, nici Dumnezeu Însuşi nu poate aceasta. Însă Dumnezeu ne oferă un dar infinit mai preţios: să iubim noi pe celălalt, cu iubire răstignită. Cum poate fi asta, atâta vreme cât noi nu putem nici măcar accepta în faţa celuilalt când greşim? Când nici măcar nu recunoaştem că nu avem dragoste? Iată întrebări ce-şi pot primi răspunsul numai dacă sunt convertite în rugăciune.