Din Epistola a doua către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (4:1-12)

Fraților, având această slujire, după cum am fost miluiți, nu ne pierdem nădejdea, ci ne-am lepădat de cele ascunse ale rușinii, neumblând în vicleșug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuți prin arătarea adevărului față de orice conștiință omenească înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduți, în care Dumnezeul veacului acestuia a orbit mințile necredincioșilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este Chipul lui Dumnezeu. Căci nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înșine suntem slugile voastre, pentru Iisus. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis «Strălucească din întuneric lumina!», El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu pe Fața lui Hristos. Și avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârșitoare este a lui Dumnezeu, și nu de la noi, în toate pătimind necaz, dar nefiind striviți; lipsiți fiind, dar nu deznădăjduiți; prigoniți fiind, dar nu părăsiți; doborâți, dar nu nimiciți; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca și viața lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi, cei vii, suntem dați spre moarte pentru Iisus, ca și viața lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viața.

Din Evanghelia după Matei (24:13-28)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea «urâciunea pustiirii», ce s-a zis prin Daniel prorocul, stând în locul cel sfânt – cine citește să înțeleagă –, atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cel care va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă, iar cel care va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele care vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Pentru că va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și, dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, nu ar mai fi scăpat niciun trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, dacă vă va spune cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieșiți; iată, este în cămări, să nu credeți. Căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.

Nu oricine rabdă se va mântui, ci acela care rabdă pe calea Domnului. Pentru asta e viaţa de aici, ca să răbdăm; orice om rabdă ceva şi rabdă până la sfârşit.

Răbdarea însă nu este de folos, dacă omul nu rabdă pentru Domnul şi pentru Sfânta Lui Evanghelie. Păşeşte pe calea credinţei şi a poruncilor evanghelice; prilejurile de a dovedi răbdare se înmulţesc, însă răbdarea începe să aducă cununi şi, fiind mai înainte stearpă, devine acum roditoare.

Cu câtă orbire ne împresoară vrăjmaşul, încât ne face să socotim răbdarea pentru Dumnezeu grea şi de nesuferit, iar răbdarea cu care împresoară el pe cei robiţi patimilor o arată ca fiind uşoară şi necostând nimic, în vreme ce ea e mult mai grea şi mai lipsită de bucurie decât răbdarea celor ce se luptă cu patimile şi se împotrivesc vrăjmaşului! Iar noi suntem orbi şi nu vedem asta… Ne ostenim, răbdăm şi ne sleim de puteri pentru vrăjmaşul, spre pieirea noastră.