Din Epistola întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (6:20 – 7:12)

Fraților, preaslăviți pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu. Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa, și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Și aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. Eu voiesc ca toți oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui; unul așa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca și mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar celor ce sunt căsătoriți le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărțit, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul său; tot așa, bărbatul să nu-și lase femeia. Celorlalți le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă și ea voiește să viețuiască cu el, să nu o lase.

Din Evanghelia după Matei (14:1-13)

În vremea aceea a auzit tetrarhul Irod vestea ce se dusese despre Iisus și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Și, voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca proroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în fața oaspeților și i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice-i va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Și a trimis de a tăiat capul lui Ioan în temniță. Și capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Și, venind ucenicii lui Ioan, au luat trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre lui Iisus. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu; dar mulțimile, aflând, au venit după El pe jos, din cetăți.

Ascultă pe Apostolul ce zice: „Eu voiesc ca toţi oamenii să fie ca mine. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel” (I Corinteni 7, 7). Arătat este că între mireni şi între cei ce s-au lepădat de lume face deosebire, zicând: „Fiecare are de la Dumnezeu darul său: unul aşa, altul într-alt fel”. Şi nici pe mireni nu i-a oprit a se însura după lege, nici pe cei ce s-au lepădat de lume nu i-a oprit de la înfrânare, zicând: „Fiecare are de la Dumnezeu darul său: unul aşa, altul în alt fel”. Că mirenilor le dă voie, zicând: „Din cauza desfrânării, fiecare să aibă femeia sa” (I Corinteni 7, 2). Şi iarăşi: „Cinstită este nunta întru toate. Iar pe curvari şi pe preacurvari îi va judeca Domnul” (Evrei 13, 4). Iar celor ce s-au lepădat de lume le-a pus înainte înfrânarea, zicând: „Şi tot cel ce se nevoieşte se înfrânează de toate” (I Corinteni 9, 25).

Deci, două nevoinţe a pus înainte cuvântul, precum mai sus s-a zis. (…) mirenilor le-a dat voie a se însura după lege, iar celor lepădaţi de lume a se înfrâna. Că dacă poate tuturor le-ar fi dat voie cuvântul: „Mai bine este a te însura, decât a arde”, nu s-ar fi nevoit nimeni la această faptă bună. Nici Ilie Tezviteanul, nici Ilisei, nici Ioan şi câţi s-au făcut fameni pe sine pentru Împărăţia cerurilor şi curate şi-au păzit trupurile lor lui Dumnezeu. Chiar însuşi Apostolul nu s-ar fi înfrânat, de nu ar fi privit la darea de plată (Evrei 11, 26). Nici să nu ni se pară, precum unii pun pricini că: „Drepţi erau, iar eu sunt păcătos”. S-au făcut drepţi pentru că şi-au petrecut viaţa lor, aceasta de acum, cu dreptate şi cu cuvioşie.