Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (11:25-36)

Fraților, nu voiesc să nu știți voi taina aceasta, ca să nu vă socotiți pe voi înșivă înțelepți; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor. Și astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris: «Din Sion va veni Izbăvitorul și va îndepărta nelegiuirile de la Iacov; și acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor». Cât privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași din pricina voastră, dar cu privire la alegere ei sunt iubiți, din cauza părinților. Căci darurile și chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi. După cum voi, cândva, n-ați ascultat de Dumnezeu, dar acum ați fost miluiți prin neascultarea acestora, tot așa și aceștia n-au ascultat acum, ca, prin mila către voi, să fie miluiți și ei acum. Căci Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare, pentru ca pe toți să-i miluiască. O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât sunt de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? Sau cine mai înainte I-a dat Lui și va lua înapoi de la El? Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate. Aceluia fie slava în veci. Amin!

Din Evanghelia după Matei (12:1-8)

În vremea aceea mergea Iisus într-o zi de sâmbătă printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Oare n-ați citit ce-a făcut David când a flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbetele, în templu, calcă legea sâmbetei și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că aici se află Acela care este mai mare decât templul. Dacă știați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă», n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Pentru că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.

Sf. Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos

Dacă nu te vei asemăna cu sârguință aceluia care a dat împătrit celui asuprit de el și nu vei împărți ca și el jumătate din avutul tău săracilor, atunci nici în casa ta nu va fi Hristos Împăratul și nu spera să auzi de la El: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Luca 19, 9). Mila arătată săracilor și dragostea, dintr-o inimă curată, către Domnul și către toți oamenii – iată tot ce cere de la noi Hristos Dumnezeu.

Fără acestea, toate celelalte nu aduc foloase – nici înfrânarea la mâncare, nici nevoințele lungi în rugăciune. Căci nu jertfă voiesc, ci milă – spune Domnul. Să te convingă exemplul „fecioarelor nebune” care nu aveau untdelemn în vasele lor. Ele nu au dobândit niciun folos din celelalte virtuți ale lor, ci au fost alungate din cămara cerească.