Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (9:6-19)

Fraților, nu se poate să cadă cuvântul lui Dumnezeu, căci nu toți cei din Israel sunt și israeliți; nici pentru că sunt urmașii lui Avraam, sunt toți fii, ci întru Isaac, a zis, se vor chema ție urmași, adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinței se socotesc urmași. Căci al făgăduinței este cuvântul acesta: «(La anul) pe vremea aceasta voi veni și Sara va avea un fiu». Dar nu numai ea, ci și Rebeca, având copii gemeni dintr-unul, Isaac, părintele nostru; și nefiind ei încă născuți și nefăcând ei ceva bun sau rău, ca să rămână voia lui Dumnezeu cea după alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheamă, i s-a zis ei că «cel mai mare va sluji celui mai mic», precum este scris: «Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât». Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum! Căci grăiește către Moise: «Voi milui pe cine vreau să-l miluiesc și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur». Așadar, nu este nici de la cel care voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluiește. Căci Scriptura zice lui Faraon: «Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și ca numele Meu să se vestească în tot pământul». Deci, Dumnezeu pe cine voiește îl miluiește, iar pe cine voiește îl împietrește. Îmi vei zice, dar: De ce mai dojenește? Căci voinței Lui cine i-a stat împotrivă?

Din Evanghelia după Matei (10:32 – 11:1)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, și pe fiică de mama sa, și pe noră de soacra sa; iar dușmanii omului vor fi casnicii lui. Sfârșind Iisus de dat aceste învățături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să învețe și să propovăduiască mai departe, prin cetățile lor.

Frumusețea vieții, cu minunățiile ei, este incertă! Și podoaba caselor, umbră care trece.

Căci cerul și pământul vor trece, toate spre pieire se îndreaptă. „Ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul”, ca să facă milă cu ei pururea. Astfel, mare fiind mângâierea nădăjduită de aceștia, îi îndeamnă pe ei dumnezeiescul cuvânt, zicând: „Cei ce vă temeți de Domnul așteptați mila Lui și nu vă abateți, ca să nu cădeți”.