Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Faptele Apostolilor (23:1-11)

În zilele acelea, Pavel, uitându-se țintă la sinedriu, a zis: Bărbați frați, eu cu bun cuget am viețuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta. Arhiereul Anania a poruncit celor ce ședeau lângă el să-l bată peste gură. Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Și tu șezi să mă judeci pe mine după Lege și, călcând Legea, poruncești să mă bată? Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl faci tu de ocară? Iar Pavel a zis: Fraților, nu știam că este arhiereu; căci este scris: «pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbești de rău». Dar Pavel, știind că o parte erau saduchei și cealaltă farisei, a strigat în sinedriu: Bărbați frați, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea și învierea morților sunt eu judecat! Și, grăind el aceasta, între farisei și saduchei s-a iscat neînțelegere și mulțimea s-a dezbinat; căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh; iar fariseii mărturisesc și una și alta. Și s-a făcut mare strigare și, ridicându-se unii cărturari din partea fariseilor, se certau, zicând: Niciun rău nu găsim în acest om; iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu. Deci făcându-se mare neînțelegere și temându-se comandantul ca Pavel să nu fie sfâșiat de ei, a poruncit ostașilor să se coboare și să-l smulgă din mijlocul lor și să-l ducă în fortăreață. Iar în noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis: Îndrăznește, Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, așa trebuie să mărturisești și la Roma.

Din Evanghelia după Ioan (16:15-23)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu va lua și va vesti vouă. Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci, unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puțin și nu Mă veți mai vedea și iarăși  puțin și Mă veți vedea, și că Mă duc la Tatăl? Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puțin? Nu știm ce zice. Și a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe și le-a zis: Despre aceasta vă întrebați între voi, că am zis: Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preschimba în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar, după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte durerea, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci, și voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi. Și în ziua aceea nu Mă veți întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da.

Pr. Gheorghe Calciu, Cuvinte vii

Să ne rugăm și să-I cerem lui Dumnezeu ajutorul pentru semenii noștri, dar nu pentru că noi am fi niște sfinți care au dreptul de-a cere ceva. Rugăciunea noastră să vină din smerenie, și-atunci Dumnezeu va revărsa milostivirea Sa peste noi și peste cei pentru care ne rugăm.

Și voi, toţi ceilalţi, să vă rugaţi nu pentru că aţi fi nu ştiu ce sfinţi şi Dumnezeu ascultă rugăciunea voastră şi face ce doriţi voi, ci pentru că această rugăciune cu care vă rugaţi pentru alţii, pentru vrăjmaşi, pentru prieteni, pentru cei ce vă iubesc şi vă urăsc, vă zideşte pe voi înşivă – şi acesta este un lucru mare! Din cauza asta Dumnezeu îngăduie păcătoşilor să se roage pentru cei drepţi.