Din Faptele Apostolilor (4:1-10)

În zilele acelea, pe când apostolii vorbeau către popor, au venit asupra lor preoții, căpetenia gărzii templului și saducheii, mâniindu-se că ei învață poporul și vestesc întru Iisus învierea din morți. Și, punând mâna pe ei, i-au pus sub pază până a doua zi, căci era deja seară. Totuși, mulți dintre cei care auziseră cuvântul au crezut, iar numărul bărbaților credincioși s-a făcut ca la cinci mii. Și a doua zi s-au adunat căpeteniile lor și bătrânii și cărturarii din Ierusalim și Anna arhiereul și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul arhieresc și, punându-i în mijloc, îi întrebau: Cu ce putere sau în al cui nume ați făcut voi aceasta? Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, le-a vorbit: Căpetenii ale poporului și bătrâni ai lui Israel, fiindcă noi suntem astăzi cercetați pentru facerea de bine față de un om bolnav și prin cine a fost el vindecat, cunoscut să vă fie vouă tuturor, și la tot poporul lui Israel, că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morți, întru el stă acesta sănătos înaintea voastră!

Din Evanghelia după Ioan (3:16-21)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a și fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite.

Câţi dintre cei care Îl cred pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca Lumina lumii, Îl şi simt ca Lumina lumii, Îl şi au ca Lumina lumii, ca Lumina lor? Şi, dacă gândindu-ne la Domnul nostru Iisus Hristos, nu rămânem uimiţi de minunile Lui, aşa cum uimiţi au rămas cei ce au văzut minunile, înseamnă că nu avem destulă vedere sufletească, nu avem destulă lumină. Şi atunci e firesc să zicem: „La ochii sufletului fiind orbit, la Tine, Hristoase, vin, ca şi orbul cel din naştere cu pocăinţă strigând către Tine: Tu, celor din întuneric eşti Lumina cea prealuminoasă!”.

De ce cu pocăinţă? Pentru că recunoaştem pricinile întunecării noastre şi ştim că prin pocăinţă se realizează luminarea şi de aceea zicem: „Cu pocăinţă strig către Tine: Tu, celor din întuneric, eşti Lumina cea prea luminoasă!”. Dar dacă eu nu Te văd ca lumină înseamnă că eu sunt în întuneric.