aşa grăieşte Domnul:
Din Prorocia lui Isaia (66:10-24)
10. Bucură-te, Ierusalime, şi voi, cei care îl iubiţi, săltaţi de veselie! Fiți în culmea veseliei, voi cei care îl plângeaţi!
11. Astfel ca voi să fiți alăptaţi şi să vă săturaţi la pieptul mângâierilor sale, să sorbiţi şi să vă desfătaţi la sânul slavei sale!
12. Acestea zice Domnul: „Vărsa-voi pacea peste el ca un râu şi slava popoarelor ca un şuvoi ieşit din albia lui. Pruncii lui vor fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi.
13. După cum mama îşi mângâie pe fiul ei şi Eu vă voi mângâia pe voi, şi voi veţi fi mângâiaţi în Ierusalim.
14. Când veţi vedea, inima voastră va tresări de bucurie şi oasele voastre vor odrăsli ca iarba. Şi mâna Domnului se va arăta slujitorilor Săi, iar urgia, peste vrăjmaşii Săi.
15. Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuie cu fierbinţeală mânia Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc.
16. Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul şi mulţi vor fi cei ce vor cădea de bătaia Domnului!
17. Faptele şi gândurile celor ce se sfinţesc şi se curăţesc pentru închinăciunile din grădini, într-un loc ascuns, în mijlocul unei adunări de ucenici, ale celor care mănâncă din carnea de porc, mâncăruri scârnave şi şoareci, vor fi zădărnicite, zice Domnul.
18. Dar Eu vin ca să strâng la un loc popoarele şi toate limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea,
19. Şi le voi da un semn. Şi pe cei scăpaţi cu viaţă îi voi trimite către popoarele din Tarsis, Put, Lud, Meşec, Roş, Tubal, Iavan, către ţinuturile cele mai depărtate care n-au auzit despre Mine şi nu au văzut slava Mea. Şi la aceste neamuri vor vesti slava Mea.
20. Şi din toate neamurile vor aduce pe fraţii voştri prinos Domnului: pe cai, în căruţe, pe paturi, pe catâri şi pe cămile, până la muntele cel sfânt al Meu, la Ierusalim, zice Domnul, precum fiii lui Israel aduc prinoase în vase curate pentru templul Domnului.
21. Şi din ei voi lua preoţi şi leviţi, zice Domnul.
22. Într-adevăr, precum cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor rămânea înaintea Mea, aşa va dăinui totdeauna seminţia voastră şi numele vostru.
23. Şi din lună nouă în lună nouă şi din zi de odihnă în zi de odihnă vor veni toţi şi se vor închina înaintea Mea, zice Domnul.
24. Şi când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale celor care s-au răzvrătit împotriva Mea, că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge. Şi ei vor fi o sperietoare pentru toţi.
Din Cartea Facerii (49:33 – 50:26)
33. Sfârşind Iacov poruncile sale, pe care le-a dat feciorilor săi, şi întinzându-şi picioarele sale în pat, şi-a dat sfârşitul şi s-a adăugat la poporul său.
1. Atunci Iosif, căzând pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat.
2. Apoi a poruncit Iosif doctorilor, slujitori ai săi, să îmbălsămeze pe tatăl său şi doctorii au îmbălsămat pe Israel.
3. După ce s-au împlinit patruzeci de zile, că atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare, l-au plâns Egiptenii şaptezeci de zile.
4. Iar dacă au trecut zilele plângerii lui, a zis Iosif curtenilor lui Faraon: „De am aflat bunăvoinţă în ochii voştri, ziceţi lui Faraon aşa:
5. Tatăl meu m-a jurat şi a zis: Iată, eu am să mor; tu însă să mă îngropi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat eu în pământul Canaan. Şi acum aş vrea să mă duc ca să îngrop pe tatăl meu şi să mă întorc” şi i s-au spus lui Faraon cuvintele lui Iosif,
6. Iar Faraon a răspuns: „Du-te şi îngroapă pe tatăl tău, cum te-a jurat el!”
7. Deci, s-a dus Iosif să îngroape pe tatăl său şi au mers împreună cu el toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui şi toţi bătrânii din ţara Egiptului
8. Şi toată casa lui Iosif şi fraţii lui şi toată casa tatălui său şi neamul lui. Numai copiii lor şi oile şi vitele lor le-au lăsat în ţara Goşen.
9. Au plecat de asemenea cu el căruţe şi călăreţi şi s-a făcut tabăra mare foarte.
10. Şi ajungând ei la aria lui Atad de lângă Iordan, au plâns acolo plângere mare şi tare foarte şi a jelit Iosif pe tatăl său şapte zile.
11. Văzând Canaaneii, locuitorii ţinutului aceluia, plângerea de la aria Atad, au zis: „Mare e plângerea aceasta la Egipteni”. De aceea s-a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică plângerea Egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan.
12. Aşa au făcut fiii lui Iacov cu Iacov, cum le poruncise el:
13. L-au dus fiii lui în pământul Canaan şi l-au îngropat în peştera din ţarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care o cumpărase Avraam cu ţarină cu tot de la Efron Heteul, ca moşie de îngropare.
14. Apoi Iosif, după îngroparea tatălui său, s-a întors în Egipt, şi el, şi fraţii lui, şi toţi cei ce merseseră cu el la îngroparea tatălui său.
15. Văzând însă fraţii lui Iosif că a murit tatăl lor, au zis ei: „Ce vom face, dacă Iosif ne va urî şi va vrea să se răzbune pentru răul ce i-am făcut?
16. Atunci au trimis ei la Iosif să i se spună: „Tatăl tău înainte de moarte te-a jurat şi a zis:
17. „Aşa să spuneţi lui Iosif: Iartă fraţilor tăi greşeala şi păcatul lor şi răul ce ţi-au făcut. Iartă deci vina robilor Dumnezeului tatălui tău!” Şi a plâns Iosif când i s-au spus acestea.
18. Apoi au venit şi fraţii lui şi, căzând înaintea lui, au zis: „Iată, noi suntem robii tăi”.
19. Iar Iosif le-a zis: „Nu vă temeţi! Sunt eu, oare, în locul lui Dumnezeu?
20. Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acum şi să păstreze viaţa unui popor numeros.
21. Deci nu vă mai temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri”. Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit de la inimă.
22. Apoi a locuit Iosif în Egipt, el şi fraţii lui şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani.
23. Şi a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam. De asemenea şi copiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui Iosif.
24. În cele din urmă a zis Iosif către fraţii săi: „Iată, am să mor. Dar Dumnezeu vă va cerceta, vă va scoate din pământul acesta şi vă va duce în pământul pentru care Dumnezeul părinţilor noştri S-a jurat lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov”.
25. La urmă a jurat Iosif pe fiii lui Israel, zicând: „Dumnezeu are să vă cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici!”
26. Şi a murit Iosif de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu, în pământul Egiptului.
Din Proverbele lui Solomon (31:8-31)
8. Deschide gura ta pentru cel mut şi pentru pricina tuturor părăsiţilor.
9. Deschide gura ta, judecă drept şi fă dreptate celui sărac şi năpăstuit.
10. Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul.
11. Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată.
12. Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale:
13. Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa.
14. Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător care de departe aduce hrana ei.
15. Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor.
16. Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte; din osteneala palmelor sale sădeşte vie.
17. Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale.
18. Ea simte că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea.
19. Ea pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul.
20. Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit.
21. N-are teamă pentru cei ai casei sale în vreme de iarnă, căci toţi din casă sunt îmbrăcaţi în haine stacojii.
22. Ea îşi face scoarţe; hainele ei sunt de vison şi de porfiră.
23. Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii, când stă la sfat cu bătrânii ţării.
24. Ea face cămăşi şi le vinde, şi brâie dă neguţătorilor.
25. Tărie şi farmec este haina ei şi ea râde zilei de mâine.
26. Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei.
27. Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine, fără să lucreze; ea nu mănâncă.
28. Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă:
29. „Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate!”
30. Înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată!
31. Să se bucure de rodul mâinilor sale, şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă!
Sf. Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
S-au sfârşit zilele Sfintelor Păresimi! Acum să stea fiecare şi să cugete urmările: ce-a fost la început şi ce este acuma? A fost vreme de negoţ: e vreun câştig cât de mic? Am ieşit în stadion: am alergat oare? Şi, dacă am alergat, am ajuns, oare, la sosire? A fost declarat război: ne-am înarmat, ne-am luptat? Şi dacă ne-am luptat, am căzut sau am biruit?
Postitorii trezvitori şi priveghetori, care s-au ostenit cu inimă înfrântă şi smerită, fireşte, privind înapoi, nu pot să nu se bucure; iar nouă, celor nepăsători şi robiţi trupului, care ne îngrijim numai de desfătări şi dezmierdări, ne rămâne pururea numai ruşinarea feţei, sau nici măcar atât.
0 Comments