aşa grăieşte Domnul:
Din Prorocia lui Isaia (45:11-18)
11. Aşa zice Domnul, Sfântul lui Israel şi Ziditorul său: „Îndrăzniţi voi oare să Mă întrebaţi despre cele viitoare şi să daţi poruncă lucrului mâinilor Mele?
12. Eu am făcut pământul şi omul de pe el Eu l-am zidit. Eu cu mâinile am întins cerurile şi la toată oştirea lor Eu îi dau poruncă.
13. Eu l-am ridicat întru dreptatea Mea şi toate căile lui le voi netezi. El va zidi cetatea Mea şi va libera pe robii Mei, fără răscumpărare şi fără daruri”, zice Domnul Savaot.
14. Aşa zice Domnul: „Bogăţiile Egiptului şi câştigurile Etiopiei şi ale Sabeenilor celor înalţi la stat vor trece la tine şi ai tăi vor fi; în lanţuri îţi vor sluji ţie şi vor cădea înaintea ta şi rugându-se ţie vor zice: „Numai tu ai un Dumnezeu tare, şi nu este alt dumnezeu afară de El.
15. Cu adevărat Tu eşti Dumnezeu ascuns, Dumnezeul lui Israel Cel izbăvitor!
16. Cei care se aprindeau împotriva Ta vor fi ruşinaţi şi umiliţi, făcătorii de idoli se vor face de râs.
17. Israel va fi izbăvit de Domnul cu mântuire veşnică. Voi nu veţi fi ruşinaţi, nici umiliţi în vecii vecilor!”
18. Că aşa zice Domnul, Care a făcut cerurile, Dumnezeu, Care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit; şi nu în deşert l-a făcut, ci ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul şi nu este altul!”
Din Cartea Facerii (22:1-18)
1. După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: „Avraame, Avraame!” Iar el a răspuns: „Iată-mă!”
2. Şi Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!”
3. Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu.
4. Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela.
5. Atunci a zis Avraam slugilor sale: „Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi”.
6. Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul şi cuţitul şi s-au dus amândoi împreună.
7. Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: „Tată!” Iar acesta a răspuns: „Ce este, fiul meu?” Zis-a Isaac: „Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?”
8. Avraam însă a răspuns: „Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!” Şi s-au dus mai departe amândoi împreună.
9. Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.
10. Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.
11. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: „Avraame, Avraame!” Răspuns-a acesta: „Iată-mă!”
12. Iar îngerul a zis: „Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău”.
13. Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său.
14. Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică, Dumnezeu poartă de grijă şi de aceea se zice astăzi: „În munte Domnul Se arată”.
15. Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi a zis:
16. „Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine,
17. De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi;
18. Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu”.
Din Proverbele lui Solomon (17:17 – 18:5)
17. Prietenul iubeşte în orice vreme, iar în nenorocire el e ca un frate.
18. Omul fără pricepere se prinde prin dărnicia mâinii lui; el se pune chezaş pentru aproapele lui.
19. Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul; cel ce ridică glasul îşi iubeşte ruina.
20. Cel ce are o inimă vicleană nu află fericirea şi cel ce are o limbă şireată dă peste necaz.
21. Cel ce dă naştere unui nebun va avea o mare supărare şi părintele nu are nicio bucurie pentru un fiu sărit din minte.
22. O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele.
23. Nelegiuitul primeşte daruri scoase (pe ascuns) din sân, ca să abată cărările dreptăţii.
24. Omul priceput are înaintea ochilor lui înţelepciunea, iar ochii celui nebun se uită la capătul pământului.
25. Feciorul nebun este necaz pentru tatăl lui şi amărăciune pentru maica lui.
26. Nu se cuvine să pui la plată pe omul drept, nici să osândeşti pe cei nevinovaţi din pricină că umblă drept.
27. Cel ce îşi stăpâneşte cuvintele sale are ştiinţă şi cel ce îşi ţine cumpătul este un om priceput.
28. Chiar şi nebunul, când tace, trece drept înţelept; când închide gura este asemenea unui om cuminte.
1. Cel ce se ţine deoparte caută să-şi mulţumească pornirea pătimaşă; împotriva oricărui sfat înţelept se porneşte.
2. Celui nebun nu-i place înţelepciunea, ci darea pe faţă a gândurilor lui.
3. Când vine cel nelegiuit, vine şi defăimarea şi o dată cu ruşinea şi batjocura.
4. Vorbele (ieşite) din gura omului sunt ape fără fund; izvorul înţelepciunii este un şuvoi care dă peste maluri.
5. Nu este bine să cauţi la faţa celui fără de lege şi să nu faci dreptate celui drept la judecată.
Pr. Makarios Simonopetritul, Triodul explicat
În Acatistul Bunei Vestiri, cu ajutorul unor expresii de o îndrăzneală adeseori nemaiauzită, Maica Domnului e preamărită în principal ca instrument al Întrupării lui Hristos și ca auxiliar al înălțării și îndumnezeirii naturii umane: „începutul recreării ei spirituale”. Întruparea apare ca principiul fără de care n-ar putea exista viață duhovnicească, nici biruință asupra patimilor, căci, în fond, fiecare creștin e chemat la realizarea mistică a Întrupării în sine însuși. Prin curățirea, căința și asceza practicate tocmai în timpul Postului Mare, el trebuie să imite, pe cât îi stă în putință, curăția neprihănită a Fecioarei, pentru ca, după „Aminul” conlucrării voii sale cu Dumnezeu, să Se nască în el Logosul.
0 Comments