aşa grăieşte Domnul:
Din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru (4:12 -5:5)
Iubiților, nu vă mirați de focul aprins între voi, spre ispitire, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare. De sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, pentru că Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste voi; de către unii El se hulește, iar de voi se preaslăvește. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă pentru că este creștin, să nu se rușineze, ci să primească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; și dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârșitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și dacă dreptul abia se mântuiește, ce va fi cu cel necredincios și păcătos? Pentru aceea, și cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârșind fapte bune. Pe preoții cei dintre voi îi rog, ca unul ce sunt împreună-preot și martor al pătimirilor lui Hristos și părtaș al slavei celei ce va să se descopere: Păstoriți turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câștig urât, ci din dragoste; nu ca și cum ați fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veți lua cununa cea neveștejită a măririi. Tot așa și voi, fiilor duhovnicești, supuneți-vă preoților; și toți, unii față de alții, îmbrăcați-vă întru smerenie, pentru că «Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har».
Din Evanghelia după Marcu (12:38-44)
Zis-a Domnul: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe. Ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă. Și, șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa.
Ca un cunoscător al inimilor, Iisus spune că darul acelei femei era toată averea ei. Prin „mai mult decât toți” nu a exprimat o analogie matematică: „nu valoarea a măsurat-o, ci intenția”, după Victor al Antiohiei. Pentru că darul cel mai bineplăcut lui Dumnezeu nu este cel ce se săvârșește fără durere în ceea ce privește întregul averii, ci cel care aduce cu sine o privare a celui care dăruiește. Importanță are „dăruitorul și nu darul”; elementul duhovnicesc și interior, și nu evenimentul material; gradul jertfirii de sine, și nu cantitatea contribuției.
0 Comments