aşa grăieşte Domnul:
Din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru (2:21 – 3:9)
Iubiților, Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să pășiți pe urmele Lui, Care n-a săvârșit niciun păcat, nici s-a aflat vicleșug în gura Lui, și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară, suferind, nu amenința, ci Se lăsa în știrea Celui ce judecă întru dreptate. El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății, cu a Cărui rană v-ați vindecat, de vreme ce erați ca niște oi rătăcite, dar v-ați întors acum la Păstorul și la Păzitorul sufletelor voastre. Asemenea și voi, femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, așa încât, chiar dacă sunt unii care nu se supun cuvântului, să fie câștigați, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viața voastră curată și plină de sfială. Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu, că așa se împodobeau odinioară și sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaților lor, precum Sara asculta pe Avraam și-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteți, dacă faceți ce e bine, și nu vă temeți de nimic. Voi, bărbaților, de asemenea, trăiți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, și faceți-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moștenitoare ale harului vieții, așa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. În sfârșit, fiți toți într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de frați, milostivi, smeriți. Nu răsplătiți răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântați, că spre aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea.
Din Evanghelia după Marcu (12:13-17)
În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.
Moneda aparține celui al cărui chip îl poartă și prin urmare trebuie să-i fie dată înapoi. Mai mult decât aceasta, Cezarul nu poate cere nimic altceva de la om, care, dincolo de această îndatorire lumească, datorează ascultare față de voia lui Dumnezeu. (…) Dumnezeu are pretenții totale de la om, ca întreg. „Dacă moneda poartă chipul Cezarului”, notează Grundmann, „omul poartă chipul lui Dumnezeu. Cezarul poate pretinde impozit, nu însă și adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu”.
0 Comments