Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (10:35 – 11:7)

Fraților, nu lepădați încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveți nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiți făgăduința. «Căci mai este puțin timp, prea puțin, și Cel ce are să vină va veni și nu va întârzia; iar dreptul din credință va fi viu; și de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el». Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinței spre dobândirea sufletului. Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie. Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. Prin credință, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; și, prin credință grăiește și azi, deși a murit. Prin credință, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea și nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, fiindcă, mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu. Fără credință, dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută. Prin credință, luând Noe înștiințare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a pregătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credință, el a osândit lumea și s-a făcut moștenitor dreptății celei din credință.

Din Evanghelia după Marcu (9:10-15)

În vremea aceea, ucenicii au păstrat cuvântul lui Iisus, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morți? Și L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii și cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar Iisus le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul Omului, că va să pătimească multe și să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a și venit, și i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. Și, venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor și pe cărturari sfădindu-se cu ei. Și, îndată, toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina.

Ilarion V. FeleaReligia iubirii

Ce este credinţa? Se dau credinţei multe definiţii, dar adevărata credinţă este o certitudine, „certitudinea despre existenţa lui Dumnezeu ca realitate personală supremă… şi despre cele comunicate de El prin revelaţie” (Dumitru Stăniloae). După altă definiţie, aproape tot aşa de bună, „credinţa este încrederea firească a omenirii în dragostea părintească a lui Dumnezeu” (Pestalozzi). Cine crede se încrede în Dumnezeu; ca elevul în dascălul său şi copilul în părintele său. Credinţa nu caută, ci vede pe Dumnezeu, oarecum Îl experimentează şi se bucură de El ca de cea mai scumpă comoară. În credinţă ne întâlnim cu Dumnezeu şi trăim în El. Răsplata imediată a acestei trăiri este o bucurie sfântă, religioasă; e bucuria unui dor împlinit, bucuria vederii fiinţei celei mai dragi, bucuria negrăită a întâlnirii tainice cu Dumnezeu. Experienţa aceasta ne dă certitudinea în existenţa personală a lui Dumnezeu, certitudine mai sigură şi mai tare decât toate probele, decât toate dovezile şi argumentele pe care le aduce raţiunea logică în sprijinul adevărului despre existenţa lui Dumnezeu.