aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (10:1-18)
Fraților, Legea, având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleași jertfe, aduse neîncetat în fiecare an – să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârșesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curățiți, n-ar mai avea nicio conștiință a păcatelor? Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor. Pentru că este cu neputință ca sângele de tauri și de țapi să înlăture păcatele. Drept aceea, intrând în lume, zice: «Jertfă și prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit. Arderi de tot și jertfe pentru păcat nu ți-au plăcut; atunci am zis: Iată vin, în sulul cărții este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule». Zicând mai sus că: «Jertfă și prinoase și arderile de tot și jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ți-au plăcut», care se aduc după Lege, atunci a zis: «Iată vin, ca să fac voia Ta, Dumnezeule». El desființează, deci, pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea. Întru această voință suntem sfințiți, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna. Și orice preot stă și slujește în fiecare zi și aceleași jertfe aduse de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele. Acesta, dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a șezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu și așteaptă până ce vrăjmașii Lui vor fi puși așternut picioarelor Lui; de vreme ce, printr-o singură jertfă adusă, a adus la veșnică desăvârșire pe cei ce se sfințesc; dar și Duhul cel Sfânt ne mărturisește aceasta, fiindcă, după ce a zis: «Acesta este așezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile – zice Domnul: Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în cugetele lor», și adaugă: «Dar de păcatele lor și de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte». Unde este, deci, iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.
Din Evanghelia după Marcu (8:30-34)
În vremea aceea Iisus le-a dat poruncă ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El că este Hristos. Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Și spunea acest cuvânt pe față. Și, luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se și uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Și, chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.
Merită să se sublinieze mai ales schimbarea terminologiei mesianice (…): în loc de „Hristos”, care era încărcat în lumea iudaică a vremii cu un înțeles etnico-politic, Iisus folosește pentru sine titlul de „Fiul Omului”, care în Evanghelii se găsește întotdeauna ca spusă a lui Iisus despre Sine și în contextele de care se leagă: a) cu „puterea” Sa prezentă, b) cu pătimirea și c) cu slăvita Sa venire ca Judecător. În versetul tâlcuit, avem cea de-a doua situație. (…)
Prin cuvintele „vino după Mine” l-a chemat pe Petru la vrednicia apostolească; prin același „mergi înapoia Mea” îl face acum să evite să se mai hrănească cu cugetări omenești și cu siguranță satanice. Evitarea pătimirii și calea ușoară a impunerii Sale ca și conducător politic prin fapte spectaculoase este ispita pe care Iisus a mai înfruntat-o și altă dată (vezi Mt. 4, 1-11; Lc 4, 1-13), supunându-se ca Fiu, până la sfârșit, voinței Tatălui. Prin apostrofarea dură adresată lui Petru și, desigur, fiecărui ucenic care gândește în același fel, Iisus amintește că cei pe care i-a chemat să Îl urmeze „în urma” Lui vor trebui să aibă în viața lor perspectiva pătimirii.
0 Comments