aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (9:8-23)
Fraților, prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămurește că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai stătea în picioare, care era o pildă pentru timpul de față și însemna că darurile și jertfele ce se aduceau n-aveau puterea de a desăvârși cugetul închinătorului. Acestea erau numai legiuiri pământești – despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări – și erau porunci până la vremea îndreptării. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăților viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare și mai desăvârșit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său și a dobândit o veșnică răscumpărare. Căci, dacă sângele țapilor și al taurilor și cenușa junincii, stropind pe cei spurcați, îi sfințește spre curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăți cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu! Și pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greșelilor de sub întâiul testament, cei chemați să ia făgăduința moștenirii veșnice. Pentru că, unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nicio putere câtă vreme trăiește cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfințit fără sânge. Într-adevăr, Moise, după ce a rostit față de tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viței și de țapi, cu apă și cu lână roșie și cu isop, a stropit și cartea și pe tot poporul, și a zis: «Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu». Și a stropit de asemenea cu sânge, cortul și toate vasele pentru slujbă. După Lege, aproape toate se curățesc prin sânge și, fără vărsare de sânge, nu se dă iertare. Trebuia, dar, ca chipurile celor din ceruri să fie curățite prin acestea, iar cele cerești înseși, cu jertfe mai bune decât acestea.
Din Evanghelia după Marcu (8:22-26)
În vremea aceea a venit Iisus în Betsaida. Și au adus la El un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Și, luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat și, scuipând în ochii lui și punându-Și mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Și el, ridicându-și ochii, a zis: Zăresc oamenii; îi văd ca pe niște copaci umblând. După aceea, El a pus iarăși mâinile pe ochii lui și l-a făcut să vadă, și acesta s-a îndreptat și a văzut din nou limpede pe toți. Apoi l-a trimis la casa lui, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.
Într-adevăr, dacă orbul acesta e găsit în Betsaida, dacă e scos din Betsaida, e tămăduit acolo și i se spune: „Întoarce-te în casa ta” înseamnă că i se zice: „Întoarce-te în Betsaida”. Dar, dacă se întoarce în Betsaida, cum se face că i se spune „să nu intri în sat”? (…) El e scos din casa iudeilor, din satul iudeilor, din Legea iudeilor (…). Pentru că nu putuse fi tămăduit în Lege, este tămăduit prin harul Evangheliei și i se spune: „Întoarce-te în casa ta” – (…) adică în Biserică.
0 Comments