aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Efeseni a Sf. Ap. Pavel (2:19 – 3:7)
Fraţilor, de acum nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh. Pentru aceasta, eu, Pavel, întemniţatul lui Iisus Hristos pentru voi, cei chemați dintre păgâni, dacă în adevăr aţi auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi – că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt – de unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos, Care în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi proroci, prin Duhul, anume că neamurile sunt împreună-moştenitoare şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşe ale făgăduinţei, în Hristos Iisus, prin Evanghelie, al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale.
Din Evanghelia după Marcu (11:11-23)
În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo doar va găsi ceva în el; dar, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, grăind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Apoi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau şi pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Deci, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
Mă chinuiai pe atunci cu o durere de dinţi şi, când durerea s‑a agravat atât de mult încât nu mai puteam vorbi, s‑a ivit în inima mea ideea de a‑i îndemna pe toţi cei apropiaţi mie, care erau de faţă, să se roage pentru mine către [T]ine, care eşti Dumnezeul oricărui fel de vindecare. Am scris rugămintea mea pe o tăbliţă de ceară şi le‑am dat‑o ca să o citească. Abia ne‑am plecat genunchii pentru o rugăciune umilă, când iată că durerea a dispărut. Şi încă ce durere! Cum oare a dispărut? M‑am înspăimântat, mărturisesc, Domnul şi Dumnezeul meu! Căci nu mi se mai întâmplase nimic asemănător de când venisem pe lume. În adâncul sufletului meu s‑au strecurat atunci semnele voinţei [T]ale şi, bucurându‑mă de credinţa mea, am slăvit numele [T]ău;
0 Comments