Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Faptele Apostolilor (18:22-28)

22. şi dându-se jos la Cezareea, s’a suit şi a salutat Biserica; şi s’a coborât la Antiohia.
23. Şi după ce a stat acolo câtva timp, a plecat şi a străbătut pe rând ţinutul Galatiei şi Frigia, întărind pe toţi ucenicii.
24. A sosit însă la Efes un iudeu cu numele Apollo, alexandrin de neam, bărbat iscusit la cuvânt, şi puternic în Scripturi.
25. El era şcolit în Calea Domnului; şi fierbând cu duhul, grăia şi drept învăţa cele despre Iisus, deşi cunoştea numai botezul lui Ioan.
26. Şi el a început să vorbească cu’ndrăznire în sinagogă. Dar Priscila şi Acvila, auzindu-l, l-au luat cu ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.
27. Şi vrând el să treacă în Ahaia, fraţii l-au încurajat şi le-au scris ucenicilor să-l primească. Şi dacă a sosit, de mare ajutor le-a fost celor ce crezuseră prin har.
28. Căci cu tărie şi’n faţa tuturor îi înfrunta pe Iudei, dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos.

Din Evanghelia după Ioan (12:3-476)

36. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii”. Acestea le-a vorbit Iisus; şi, plecând, S’a ascuns de ei.
37. Şi cu toate că atâtea minuni a făcut El în faţa lor, ei tot nu credeau într’Însul.
38. Ca să se plinească cuvântul profetului Isaia, pe care l-a zis: Doamne, cine i-a dat crezare auzului nostru? Şi cui i s’a descoperit braţul Domnului?
39. De aceea nu puteau să creadă, că a mai zis Isaia:
40. El ochii lor i-a orbit şi inima lor a împietrit-o, pentru ca ei cu ochii să nu vadă şi cu inima să nu’nţeleagă, ca nu cumva ei să-şi revină şi Eu să-i vindec.
41. Pe acestea le-a zis Isaia când I-a văzut slava şi a grăit despre El.
42. Totuşi, şi dintre căpetenii mulţi au crezut într’Însul, dar n’o mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă;
43. căci ei au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu.
44. Iar Iisus a strigat şi a zis: „Cel ce crede în Mine, nu în Mine crede, ci în Cel ce M’a trimis pe Mine.
45. Şi cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M’a trimis pe Mine.
46. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric.
47. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, Eu nu-l judec; că n’am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.

Istorioare, pilde și asemănări religioase, pr. Iosif Trifa

Un copil răsfățat îi spunea adesea tatălui său: „Nu te cred!”

– Ce copil rău crescut!, spunea lumea de primprejur.
-Așa grăiești, mișelule?, îi strigă indignat tatăl său.
Însă indignarea tatălui n-avea temei. De ce? Pentru că el era un necredincios; pentru că era și el exact în aceeași situație față de Tatăl ceresc. Copilul spunea că nu crede în tatăl său, iar tatăl, pe de altă parte, nu credea în Tatăl său cel ceresc.
Oare cine era mai vinovat: copilul ori tatăl?
Necredinciosul este exact în situația unui copil care spune că nu îl crede pe tatăl său.