Din Faptele Apostolilor (7:1-17; 8:5-17)

1. Şi a zis arhiereul: „Adevărate sunt acestea?”
2. Iar el a zis: „Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S’a arătat părintelui nostru Avraam pe când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran,
3. şi i-a zis: Ieşi din ţinutul tău şi din rudenia ta şi vino în ţinutul pe care ţi-l voi arăta Eu.
4. Atunci, ieşind din ţinutul Haldeilor, a locuit în Haran. Iar după moartea tatălui său l-a strămutat de acolo în ţinutul acesta pe care-l locuiţi voi acum.
5. Şi nu i-a dat în el moştenire nici un pas de pământ, dar i-a făgăduit că i-l va da spre stăpânire lui şi seminţiei lui de după el, cu toate că n’avea copil.
6. Şi Dumnezeu a vorbit aşa: Urmaşii lui vor fi străini pe pământ străin şi acolo îi vor robi şi-i vor asupri patru sute de ani;
7. dar pe neamul la care vor robi, Eu îl voi judeca – a zis Dumnezeu –, iar după aceea vor ieşi şi-Mi vor sluji Mie în locul acesta.
8. Şi i-a dat legământul tăierii’mprejur; şi aşa i-a dat naştere lui Isaac şi l-a tăiat împrejur a opta zi; şi Isaac i-a dat naştere lui Iacob; şi Iacob, celor doisprezece patriarhi.
9. Şi patriarhii, învinuindu-l pe Iosif, l-au vândut în Egipt; şi Dumnezeu era cu el
10. şi l-a scos din toate necazurile lui şi i-a dat har şi înţelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, iar acesta l-a pus cârmuitor peste Egipt şi peste toată casa lui.
11. Şi a venit foamete peste tot Egiptul şi peste Canaan, şi necaz mare, şi părinţii noştri nu mai găseau hrană.
12. Şi Iacob, auzind că este grâu în Egipt, i-a trimis pe părinţii noştri întâia oară.
13. Iar a doua oară Iosif li s’a făcut cunoscut fraţilor săi, şi neamul lui Iosif i-a devenit cunoscut lui Faraon.
14. Şi trimiţând Iosif, l-a chemat pe Iacob, tatăl său, şi toată rudenia sa, cu şaptezeci şi cinci de suflete.
15. Şi Iacob s’a coborât în Egipt; şi au murit, el şi părinţii noştri;
16. şi au fost strămutaţi la Sichem şi au fost puşi în peştera pe care Avraam o cumpărase cu preţ de argint de la fiul lui Emor, în Sichem.
17. Dar, cum se apropia vremea făgăduinţei pentru care Dumnezeu i S’a jurat lui Avraam, poporul a crescut în Egipt şi s’a înmulţit,
5. Iar Filip, coborându-se într’o cetate a Samariei, le propovăduia pe Hristos.
6. Şi mulţimile într’un cuget luau aminte la cele spuse de Filip, ascultându-l şi văzând semnele pe care le făcea.
7. Că din mulţi care aveau duhuri necurate, ele ieşeau strigând cu glas mare, şi mulţi slăbănogi şi şchiopi s’au vindecat.
8. Şi bucurie mare s’a făcut în cetatea aceea.
9. Dar în cetate era mai dinainte un bărbat cu numele Simon, care vrăjea şi uimea neamul Samariei, zicând că el ar fi cineva mare.
10. La acesta luau aminte toţi, de la mic şi pân’la mare, zicând: „El este acea putere a lui Dumnezeu numită Cea-Mare”.
11. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme îi uimise cu vrăjile lui.
12. Dar când ei i-au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, bărbaţi şi femei se botezau.
13. Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip. Şi văzând semnele şi minunile mari ce se făceau, era uimit.
14. Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,
15. care, coborând, s’au rugat pentru ei ca să primească Duh Sfânt;
16. că nu se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus.
17. Atunci îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duh Sfânt.

Din Evanghelia după Ioan (6:27-33)

27. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne întru viaţa veşnică pe care v’o va da Fiul Omului, căci pe El Şi-a pus pecetea Dumnezeu-Tatăl”.
28. Deci au zis către El: „Ce să facem, ca să săvârşim lucrurile lui Dumnezeu?”
29. Iisus le-a răspuns, zicând: „Lucrul lui Dumnezeu acesta este, să credeţi în Cel pe Care El L-a trimis”.
30. Deci I-au zis: „Dar ce minune faci tu, ca să vedem şi să credem în tine? Ce lucrezi?
31. Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: Pâine din cer le-a dat lor să mănânce”.
32. Deci Iisus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Nu Moise v’a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată.
33. Că pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă viaţă lumii”.

5. Iubirea fără de hotare

Copilul meu, ai văzut Rugul care arde fără să mistuie. Ai recunoscut Iubirea care este un foc mistuitor și care te vrea pe de-a întregul. Marea viziune a Rugului aprins poate să te ajute să-mi dai un nume oarecum nou; el nu-l anulează pe acela sau pe acelea de care te-ai folosit până acum, dar, cu toate acestea, asemenea unei lumini în noapte, el poate, din lumina sa vie, să reînnoiască întregul peisaj.

Adesea m-ai chemat cu un nume care nu era al meu. Sau, mai degrabă, acest nume veșnic era cal meu, dar el nu exprima cu claritate ceea ce viața divină manifestă cel mai intens, nici nu traducea ceea ce aș fi putut să-ți arăt din mine însumi în momentul rugăciunii tale – acest aspect particular al ființei mele sub care urmează să mi te adresezi.

Voi mă numiți Dumnezeu. Acest nume tradițional a fost slăvit și binecuvântat de către nenumărate suflete. Acestor suflete el a dat și nu încetează să dea fior și forță. Nebun este acela care ar dori să îl denigreze. Nelegiuit este acela care ar dori să-l elimine. Slăvește-mă ca pe Dumnezeul tău! Venerează acest nume care mă desemnează!

Nu îți va lipsi nimic din această venerație văzând că, în ceea ce ține de limbaj, însuși acest nume nu are un conținut evident. Îi lipsește din precizie. Acelea care au fost date mai târziu nu au fost legate în mod necesar de acest cuvânt. Cuvânt atât de vast, susceptibil de o extensie atât de mare încât uneori poate, și ca urmare a slăbiciunii omenești, să pară într-un anume fel vid…

Iar apoi o utilizare mecanică, rutinieră, a fost specifică adesea în ceea ce privește numele meu. Mulți au fost aceia care au păstrat formula, dar nu mai știu să-i dea un sens.

Voi spuneți: Dumnezeule, Dumnezeul meu, Tu care ești Dumnezeu, Domnul Dumnezeu. Și din sursa cea veche, consacrată, puteți să extrageți puteri noi. Dar, încercând să particularizați numele meu potrivit momentului sau nevoii, ați putea să găsiți un stimulent real.

Ați putea astfel să vă orientați către acela dintre aspectele mele pe care circumstanța dată vi-l revelează. Mi-ați spune: Frumusețe, Adevăr, Puritate, Lumina mea, Puterea mea. A-ți putea spune Iubire.

Această din urmă expresie apropie încă și mai mult de Inima mea limbajul vostru. A-ți putea spune Domnul Iubire. Sau, încă și mai simplu: Iubire.

Și tocmai aici voi plasa reflecția voastră, în fața pietății voastre, un termen care ar putea, dacă ați dori-o, să devină soarele neînserat al vieții voastre. Iubiții mei, eu sunt Iubirea fără de hotare.

Iubire fără de hotare… Eu sunt dincolo, deasupra tuturor numelor. Dar tocmai calificativul fără de hotare exprimă faptul că Persoana mea și Iubirea mea scapă tuturor categoriilor cu care este obișnuită gândirea umană. Eu sunt Iubirea supremă, Iubirea absolută, Iubirea infinită.

Dacă insist asupra cuvintelor fără de hotare, aceasta este pentru a evoca imaginea vizuală a barierelor depășite. Este pentru a face să se ridice în fața voastră percepția a ceva nelimitat, a unei Iubiri care, asemenea unui vânt puternic, asemenea unui uragan, vine să măture toate obstacolele. Eu sunt Iubirea pe care nimic nu poate să o oprească, pe care nimic nu poate să o cuprindă, pe care nimic nu o poate reține.