Din Faptele Apostolilor (6:8-15; 7:1-5,47-60 )

8. Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.
9. Şi s’au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a Liberţilor şi a Cireneilor şi a Alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, care se luau la întrebări cu Ştefan
10. şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care el vorbea.
11. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: „L-am auzit grăind cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu”.
12. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
13. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: „Acest om nu încetează a grăi cuvinte de blasfemie împotriva acestui loc sfânt şi a legii.
14. Că l-am auzit zicând că Iisus, acest Nazarinean, va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise”.
15. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
1. Şi a zis arhiereul: „Adevărate sunt acestea?”
2. Iar el a zis: „Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S’a arătat părintelui nostru Avraam pe când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran,
3. şi i-a zis: Ieşi din ţinutul tău şi din rudenia ta şi vino în ţinutul pe care ţi-l voi arăta Eu.
4. Atunci, ieşind din ţinutul Haldeilor, a locuit în Haran. Iar după moartea tatălui său l-a strămutat de acolo în ţinutul acesta pe care-l locuiţi voi acum.
5. Şi nu i-a dat în el moştenire nici un pas de pământ, dar i-a făgăduit că i-l va da spre stăpânire lui şi seminţiei lui de după el, cu toate că n’avea copil.
47. Dar casa I-a zidit-o Solomon.
48. Cel-Preaînalt însă nu locuieşte în case făcute de mâini, după cum zice profetul:
49. Cerul este tronul Meu, iar pământul, aşternut al picioarelor Mele. Ce casă îmi vei zidi tu Mie – zice Domnul –, sau: care este locul odihnei Mele?
50. Oare nu mâna Mea a făcut toate acestea?
51. Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea Îi staţi împotrivă Duhului Sfânt; precum părinţii voştri, aşa şi voi!
52. Pe care dintre profeţi nu l-au prigonit părinţii voştri? Ei i-au omorât pe cei ce-au prevestit sosirea Celui-Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v’aţi făcut voi acum,
53. voi, cei ce’n rânduială de la îngeri aţi primit legea şi n’aţi păzit-o!”
54. Iar ei, auzind acestea fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
56. Şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!”
57. Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi’ntr’un cuget s’au năpustit asupra lui.
58. Şi scoţându-l afară din cetate, îl loveau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.
59. Şi îl loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!”
60. Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!…”. Şi zicând acestea, a adormit.

Din Evanghelia după Ioan (4:46-54)

46. Şi a mers din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum.
47. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s’a dus la El şi L-a rugat să Se coboare şi să-i vindece fiul, că era pe moarte.
48. Şi Iisus i-a zis: „Dacă n’aţi vedea semne şi minuni, n’aţi crede”.
49. Slujitorul regesc I-a zis: „Doamne, coboară-Te înainte de a-mi muri copilul…”.
50. Iisus i-a zis: „Du-te, fiul tău trăieşte!” Şi omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Iisus şi a plecat.
51. Iar în timp ce el cobora, slugile lui l-au întâmpinat spunându-i că fiul său trăieşte.
52. Atunci el le-a cerut să-i spună ceasul în care i-a fost mai bine. Şi i-au spus: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile”.
53. Aşadar, tatăl a cunoscut că acela a fost ceasul când Iisus i-a zis: „Fiul tău trăieşte”. Şi a crezut, el şi toată casa lui.
54. Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o Iisus, când a venit iarăşi din Iudeea în Galileea.

4. Această mare viziune

Focul țâșnește din rugul care arde fără ca totuși flacăra să mistuie rugul.

Apropie-te de Rugul Aprins, copilul meu, și fii atent la această mare viziune și la motivul pentru care rugul arde și nu este deloc mistuit.

Focul care arde rugul sără a-l mistui este un foc care nu se hrănește din ceva adus din afară. Prin sine însuși subzistă. Și pornind de la sine merge înainte, spre infinit.

Acest foc nu distruge lemnul rugului. El purifică lemnul. El face să dispară ceea ce în rug este doar mărăcine și spin. Dar el nu strică. El respectă structurile originale, chiar și atunci când se șterg excrescențele. El înnoiește fără să ucidă. Face să fie foc lemnul însuși, iar acest foc dăinuie.

Fără-ndoială, potrivit interpretării celei mai simple, celei mai elementare, tu poți să vezi în Rugul Aprins expresia unui sprijin divin care, dincolo de toate arderile și de toate durerile, menține existența. Poți să vezi în aceasta, copilul meu, afirmarea unei Compătimiri supreme, a unei Milostiviri ce păzește. Poți să vezi în aceasta semnul unei Purificări divine dureroase, dar care eliberează.

Rugul aprins are, cu toate acestea, un sens mai profund. El aduce o Revelație a Dumnezeului tău, a însuși Domnului tău.

Rugul aprins este o expresie a naturii divine. În flacăra rugului poți să întrevezi ceea ce sunt eu. Domnul tău, Domnul Iubirii, nu este el oare un foc mistuitor?

Asemenea flăcării Rugului, eu sunt Iubirea care se dăruiește fără ca vreodată să se termine. Eu sunt generozitatea care nu cunoaște nicio măsură. Nu poți spune Iubirii mele „Până aici și nu mai departe!”

Eu sunt Iubirea care întotdeauna năzuiește să fie ale sale și să asimileze toate elementele umane pe  care le întâlnește (și la originea cărora este ea). Mai mult decât faptul că focul nu mistuieșe lemnul rugului, eu nu îi distrug pe oamenii pe care i-am creat. Eu doresc doar să fac să dispară din om ceea ce contrazice esența Iubirii.

Eu iau și îl fac al meu. Eu transform și transfigurez. Eu fac să aibă viață. Eu transpun pe un alt plan, pe un plan mai înalt.

Acela care iubește se unește cu aceia pe care îi iubește. Eu mă unesc cu voi, iubiții mei. Și cu toate acestea nu poate fi aici vreo confuzie între mine, care sunt Iubirea, și voi, care aveți Iubirea.

Oh, vezi tu acum oare marea viziune? Vezi tu oare flacăra pe care nimeni nu o aprinde, dar care țâșnește din Inima mea însăși, flacăra care sunt Eu? Vezi tu oare focul divin întinzându-se asupra lumii? Lumea întreagă este Rugul aprins.