Din Faptele Apostolilor (3:19-26)

19. Aşadar, pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă, ca să vi se şteargă păcatele,
20. ca să vină de la faţa Domnului vremi de uşurare şi să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Hristos Iisus,
21. pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremile reaşezării tuturor celor despre care a grăit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi profeţi din veac.
22. Pentru că Moise a zis către părinţi: Prooroc ca mine vă va ridica Domnul, Dumnezeul vostru, dintre fraţii voştri; pe El să-L ascultaţi în toate câte vă va grăi.
23. Şi tot sufletul care nu va asculta de Proorocul Acela, va fi nimicit din popor.
24. Şi toţi profeţii, de la Samuel şi urmaşii săi câţi au grăit, zilele acestea le-au vestit.
25. Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinţii noştri când i-a zis lui Avraam: Şi întru seminţia ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului.
26. Dumnezeu, înviindu-L pe Fiul Său, întâi la voi L-a trimis, să vă binecuvânteze, pentru ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale”.

Din Evanghelia după Ioan (2:1-11)

1. Şi a treia zi s’a făcut nuntă în Cana Galileii; şi mama lui Iisus era acolo.
2. Şi a fost chemat şi Iisus la nuntă, precum şi ucenicii Săi.
3. Şi sfârşindu-se vinul, mama lui Iisus a zis către El: „Nu mai au vin…”.
4. Şi Iisus i-a zis: „Ce ne priveşte, femeie, pe Mine şi pe tine? Ceasul Meu încă n’a venit”.
5. Mama Sa le-a zis slujitorilor: „Orice vă va spune El, faceţi!”
6. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea Iudeilor, care luau câte două sau trei vedre.
7. Zisu-le-a Iisus: „Umpleţi vasele cu apă!” Şi le-au umplut până sus.
8. Şi le-a zis: „Scoateţi acum şi aduceţi-i nunului!” Iar ei i-au dus.
9. Şi după ce nunul a gustat apa care se făcuse vin – şi el nu ştia de unde este, ci doar slujitorii care scoseseră apa ştiau – l-a chemat nunul pe mire
10. şi i-a zis: „Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pe cel mai slab; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum”.
11. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi au crezut într’Însul ucenicii Săi.

XXX. Cuvioasa treime a virtuților: Credința, Nădejdea și Dragostea

Iar acum, după toate cele mai înainte zise, „rămân: credinţa, nădejdea, iubirea, acestea trei” – legătura ce strânge și ține laolaltă toate celelalte virtuți; „dar cea mai mare din ele este iubirea” (1 Corinteni 13:13), căci este însuși numele lui Dumnezeu. Credința poate să facă și să făurească toate. Credința este ușa tainelor. Credința este învoire fără de îndoire cu acele auzite, întru deplin-încredințarea de adevărul celor propovăduite, prin harul lui Dumnezeu. Nădejdea de mila lui Dumnezeu e înconjurată și pe cel ce o are nu îl rușinează. Iar dragostea nici nu cade, nici nu stă din alergare. „Iisus a zis: Dacă Tu poţi crede, toate-i sunt cu putinţă celui ce crede.” (Marcu 9:23) „Iar nădejdea nu face de ruşine, pentru că iubirea lui Dumnezeu s’a vărsat în inimile noastre prin Duhul Cel Sfânt care ni s’a dat.” (Romani 5:5) „Iubirea rabdă’ndelung; iubirea se dăruie, ea nu invidiază; ea nu se trufeşte, nu se îngâmfă; ea nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută pe ale sale, nu se întărâtă, nu ţine’n seamă răul, nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură; pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă; iubirea niciodată nu se trece.” (1 Corinteni 13:4-8)

Cel ce despre dragoste voiește a grăi, despre Dumnezeu se apucă a vorbi; dar cel ce voiește să o hotărnicească, orb este ce numără nisipul din adâncul mării.

Dragostea, după felul ei, este asemănare cu Dumnezeu; după lucrare, este beție a sufletului; iar după însușiri, izvor al credinței, adânc al îndelungii-răbdări, mare a smereniei.

Dragostea este cu adevărat lepădare a tot cugetul potrivnic, căci ea nu gândește răul.

Fericit  cel ce îl dorește pe Dumnezeu precum cel îndrăgostit nebunește își dorește iubita. Fericit cel ce se teme de Domnul precum se tem cei vinovați de judecătorul lor. Fericit cel ce este tot așa de sârguitor în sârguința cea adevărată precum sunt robii cei credincioși către domnul lor. Fericit cel ce are tot atâta râvnă în virtuți precum au cei geloși care veghează asupra soțiilor lor. Fericit cel ce stă înaintea Domnului în rugăciune precum stau slugile înaintea împăratului. Fericit cel ce necontenit se nevoiește să placă Domnului precum se nevoiește să placă oamenilor.

Cel ce cu adevărat iubește pururea fața celui iubit și-o închipuiește și înlăuntrul său cu dulceață o sărută. Și nu mai poate dorul nici în somn să-și aline, ci și atunci cu cel dorit vorbește.

„Însetat-a sufletul meu de Dumnezeu cel tare, cel viu…” (Psalmii 41:2)

Dacă fața celui iubit ne schimbă cu totul în chip vădit, făcându-ne luminoși și veseli și alungând întristarea, ce oare nu va face fața Stăpânului venind în sufletul cel curat?

Cel ce iubește pe aproapele nu va răbda niciodată pe cei ce îl grăiesc de rău, ci ca de foc de dânșii va fugi.

Nădejdea este puterea dragostei: printr-însa așteptăm plata dragostei. Nădejdea este odihnă de osteneli, ușa dragostei, omorâtoarea deznădejdii, icoana celor ce nu sunt de față.

Vestește nouă, o, frumoaso între virtuți,
unde paști oile tale, unde te sălășluiești întru amiază?
Luminează-ne, adapă-ne, povățuiește-ne, ia-ne de mână,
căci de acum la tine voim a ne sui;
că tu stăpânești toate.
Și acum, sufletul mi-ai robit și flacăra ta nu o pot opri,
pentru aceea nu voi înceta a cânta laudele tale:
„Tu stăpâneşti puterea mării, pornirea valurilor ei Tu o potoleşti.
Tu l-ai smerit pe cel mândru ca pe un rănit,
cu braţul puterii Tale Ţi-ai risipit vrăjmaşii” și biruitori îi faci pe cei ce te îndrăgesc.

Suiți-vă, suiți-vă, fraților,
suișuri în inimă cu osârdie punând,
auzind pe cel ce zice:
„Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacob!;
El, Cel ce-mi face picioarele tari ca ale cerbului şi peste cele înalte mă aşază,
ca eu să biruiesc întru cântarea Lui.”
Alergați, rogu-vă, împreună cu cel ce a zis:
Să ne sârguim „până ce toţi vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu,
la starea de bărbat desăvârşit,
la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos”,
căruia se cuvine lauda, stăpânirea și puterea,
întru care a fost, este și va fi pricina tuturor bunătăților
întru vecii cei nesfârșiți.
Amin.