Veniţi şi mâncaţi pâinea Mea şi beţi vinul pe care l-am dres pentru voi!Prov. lui Solomon 9:5

Numită și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, această slujbă e specifică perioadei Triodului, un timp de 10 săptămâni alocat pregătirii pentru sărbătoarea Paștilor.

Pentru mulţi dintre noi Postul Paştilor constă dintr-un număr de reguli şi prescripţii formale predominant ne­ga­tive: abţinerea de la anumite mâncăruri, de la distracţii și obiceiuri.

Adevărul Bisericii ne învaţă însă că Postul înseamnă şi altceva – o atmosferă, o stare a sufletului şi a minţii prin care să ne deschidem către realităţile duhovniceşti, să cunoaştem tainica sete şi foame după comuniunea harică cu Dumnezeu.

Tristeţea strălucitoare

Această atmosferă este determinată în mare măsură de slujbele din această perioadă, care sunt pătrunse de o tristeţe strălucitoare. Veşmintele sunt mai întunecate, slujbele mai lungi, totul este aşezat; dar pe parcurs începem să înţelegem, să pătrundem lumina tainică ce ne transformă – ne simţim mai liberi, uşori, fericiţi, separându-ne de neliniştea şi agitaţia superficială a lumii.

Strălucire tristă: tristeţea înstrăi­nării noastre de Dumnezeu, a pustiului ce a devenit viaţa noastră; strălucirea prezenţei şi iertării lui Dumnezeu, bucuria şi pacea căminului regăsit.

Sfânta Împărtăşanie şi postul

În Biserica Ortodoxă, Euharistia (Sfânta Împărtăşanie sau Cuminecarea) are un caracter sărbătoresc şi luminos. Ea este mai întâi de toate taina venirii şi prezenţei lui Hristos printre ucenicii Lui – este sărbătoarea Învierii Sale.

Postul este vreme de întristare și străpungere a inimii, de cunoaștere de sine față în față cu Hristos țintuit pe Cruce, o stare de pelerinaj a Bisericii în drumul ei către Împărăţia lui Dumnezeu.

Fiecare cuvânt rostit, fiecare faptă şi gând devin importante, unice, ireversibile şi fie se află în acord cu nădejdea noastră în Hristos, fie în opoziţie cu aceasta.

Însă fără Trupul și Sângele Domnului – izvorul şi începutul ostenelilor noastre duhovniceşti – nu putem să cunoaştem, să dorim şi să aspirăm către o comuniune desăvârşită cu Dumnezeu. Prin Euharistie vedem şi pregustăm slava şi binecuvântarea Împărăţiei lui Dumnezeu, dar suntem încă pe pământ şi întreaga noastră existenţă pământească este astfel o lungă şi adesea dureroasă călătorie către Dumnezeu, fiind mereu în luptă cu stăpânitorul acestei lumi (diavolul); postul şi postirea constituie intensificarea acestei luptei, deoarece – conform Sfintei Scripturi – ne aflăm atunci faţă în faţă cu răul şi întreaga sa putere.

De aceea în această perioadă avem nevoie în mod deosebit de ajutorul şi puterea Focului dumnezeiesc, de Trupul și Sângele Domnului (Sfintele Daruri). Serile de Miercuri şi Vineri devin popasuri de întărire în drumul aspru al metanoiei (înnoire a sinelui, pocăință), prin împărtășirea de Sfintele Daruri.

Împărtăşania de seară

În tradiţia ortodoxă, Euharistia este întotdeauna precedată de o perioadă de postire deplină (ajunare). Acest post avea în Biserica primară un nume luat din vocabularul militar – statio –, ceea ce înseamnă o garnizoană în starea de alarmă şi mobilizare. Biserica este trează, ea se pregătește și își aşteaptă Mirele, în bucurie şi lumină.

În zilele de Sâmbătă și Duminică din Postul Mare ne împărtășim la Sf. Liturghie, săvârșită dimineața, însă în timpul săptămânii (zilele în care se rânduieşte un post aspru sau deplin de-a lungul zilei), ne împărtășim la Vecernia Sfintelor Daruri, săvârșită seara.

De ce Vecernia Sfintelor Daruri?

Sfânta Liturghie este, în cel mai profund sens, slujba jertfei de mulțumire* , jertfa fiind cea de pâine (prescură) și vin (numite daruri), care se prefac în Trupul și Sângele Domnului (numite Sfintele Daruri), cu care ne și împărtășim.

Din aceste Sfinte Daruri se păstrează o parte pentru împărtășirea bolnavilor sau a muribunzilor (cazuri extreme, de urgență), iar în Postul Mare se mai păstrează și pentru împărtășirile din timpul săptămânii, când nu se aduce jertfă liturgică (de aceea se și numesc zile aliturgice).

Această împărtășire se face în cadrul unei slujbe speciale de Vecernie, care capătă în a doua sa jumătate aspecte din Sfânta Liturghie (heruvic**, Unul Sfânt…, chinonic și alte cântări liturgice); de aceea, această vecernie se mai și numește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (când mai înainte sfințite? Duminica precedentă, la Sfânta Liturghie).

În lumina apropiatei întâlniri cu Hristos, cât de serioasă şi cât de importantă devine ziua petrecută în ocupaţii obişnuite! Lucrurile triviale şi insignifiante, care umplu existenţa zilnică capătă o nouă semnificaţie. Fiecare cuvânt rostit, fiecare faptă şi gând devin importante, unice, ireversibile şi fie se află în acord cu nădejdea noastră în Hristos, fie în opoziţie cu aceasta. Însuşi timpul, pe care de obicei îl „risipim” atât de uşor, se descoperă în adevăratul său sens, fie ca timp al mântuirii, fie al osândei. Întreaga noastră viaţă devine ceva ce a fost clădit prin venirea lui Hristos în această lume – înălţarea la El sau depărtarea de El, în întuneric şi nimicire. Nicăieri nu găsim mai bine şi mai deplin descoperit adevăratul sens al postirii şi al vieţii creştine decât în Vecernia Darurilor mai înainte sfinţite.

În Hristos, toată viaţa, tot timpul, istoria, Cosmosul însuşi s-au transformat în aşteptare, pregătire, nădejde, înălţare. Hristos a venit! Împărăţia va veni! În „lumea aceasta” putem numai să anticipăm slava şi bucuria Împărăţiei. Până atunci poate fi întuneric afară, iar noaptea prin care noi trebuie să umblăm şi în care trebuie să trăim, să luptăm şi să răbdăm, poate fi lungă.

Însă lumina pe care am văzut-o acum luminează întunericul. Împărăţia lui Dumnezeu ne-a fost dăruită „în taină”, iar bucuria şi pacea ei ne însoţesc când suntem gata să urmăm călătoria Postului. Selecţie din Alexander Schmemann, Postul cel Mare

* Împărtășania se mai numește și Euharistie=(gr.) mulțumire

** Acum puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc, că, iată, intră Împăratul slavei: cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem, ca părtaşi vieţii veşnice să ne facem. Aliluia! (heruvic Vecernia Sfintelor Daruri)