aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Efeseni a Sfântului apostol Pavel (1, 22-23; 2, 1-7)
22. şi pe toate I le-a supus sub picioare, şi pe El L-a dat peste toate Cap Bisericii
23. care este trupul Său, plinătatea Celui ce pe toate întru toţi le plineşte.
1. Iar pe voi, care eraţi morţi prin greşalele şi prin păcatele voastre
2. în care aţi umblat cândva după dumnezeul acestei lumi, după stăpânitorul puterilor văzduhului, adică duhul care lucrează acum în fiii neascultării…
3. Între ei am petrecut şi noi toţi odinioară după poftele trupului nostru, făcând voile trupului şi pe ale simţurilor, şi astfel din fire eram fiii mâniei ca şi ceilalţi.
4. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit
5. pe noi, cei ce eram morţi prin greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteţi mântuiţi! –
6. şi împreună cu El ne-a sculat şi ne-a făcut să şedem întru cele cereşti întru Hristos Iisus,
7. pentru ca’n veacurile viitoare să arate covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea Sa faţă de noi întru Hristos Iisus.
Din Evanghelia după Marcu (10, 46-52)
46. Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind El din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea cerşind la marginea drumului.
47. Şi auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”
48. Şi mulţi îl certau, ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!”
49. Şi Iisus, apropiindu-Se, a zis: „Chemaţi-l!” Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăzneşte, scoală-te; te cheamă…”.
50. Iar orbul, lepădându-şi haina de pe el şi sărind în picioare, a venit la Iisus.
51. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: „Ce voieşti să-ţi fac?” Iar orbul I-a răspuns: „Să-mi capăt vederea, Învăţătorule!”
52. Iar Iisus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit!” Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-I urma lui Iisus pe cale.
Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa
Şi, negăsindu-L, s’au întors la Ierusalim căutându-L. Şi a fost că după trei zile L-au aflat în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi cei ce-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi, văzându-L, au rămas uimiţi, iar mama Sa I-a zis: „Fiule, de ce ne-ai făcut una ca asta? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi”. Şi El le-a zis: „Cum se face că Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” Şi ei n’au înţeles cuvântul pe care l-a grăit către ei. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Sa păstra toate lucrurile acestea întru inima ei. (Luca 2:45-51)
Astăzi mi se amintește că Maica Domnului păstra în inima ei toate aceste cuvinte. Ce cuvinte? Cele pe care nu le-a înțeles. Precum vedem și în acest caz, atucni când Sfânta Fecioară petrec una, nu două, ci trei zile căutându-L pe Iisus, în vârstă de 12 ani, îngrijorați, doar ca să-L găsească șezând liniștit în casa Tatălui Său. Maica Domnului nu a înțeles ceea ce a spus în apărarea Sa pruncul ei în vârstă de 12 ani, dar conversația se termină aici. Tind să-mi imaginez tăcerea pe drumul spre casă ca fiind stranie. Însă de fapt aceasta este un exemplu de măreață, dumnezeisc-omenească stăpânire de sine, smerenie și ascultare iubitoare, în toiul unor neînțelegeri.
Am nevoie de acest memento astăzi, anume că uneori e mai bine să nu spui nimic. Am aflat niște știri bisericești îngrijorătoare ieri și am continuat să comentez, într-o grămadă de e-mailuri. Astăzi păstrez lucrurile în inima mea cu ajutorul Născătoarei de Dumnezeu. Fie ca ea să ne acopere și să ne apere pe toți, în liniște, smerenie și ascultare iubitoare, în mijlocul neînțelegerilor.
0 Comments