Profetul, marele David, cunoscând folosul ce-l dă citirea Dumnezeieștilor Scripturi, aseamănă pe cei ce au înaintea ochilor necontenit Scriptura și se desfată cu citirea ei cu un pom înfrunzit, care stă lângă izvoare de apă, grăindu-ne așa:

Fericit bărbatul carele n’a umblat în sfatul necredincioşilor şi cu păcătoşii’n cale nu a stat şi pe scaunul ucigaşilor n’a şezut; ci în legea Domnului îi este voia, în legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. Şi va fi ca pomul răsădit lângă izvoarele apelor, cel ce roada şi-o va da la vreme, a cărui frunză nu, nu va cădea şi ale cărui fapte, toate, vor spori. (Psalmii 1:1-3)

Că, după cum pomul cel răsădit lângă izvoarele apelor, care stă chiar lângă ape și se poate adăpa necontenit, nu-i doborât de schimbarea vremii, nu se teme când raza de soare este mai arzătoare, nici nu se sperie când văzduhul ajunge secetos, că are strânsă în el destulă umezeală care alungă și izgonește îndată atacul lacom din afară al arșiței soarelui, tot așa și sufletul care stă lângă izvoarele Dumnezeieștilor Scripturi, care-i adăpat necontenit și strânge în el roua Duhului și apele acelea, nu-i doborât de greutățile vieții; de s-ar dezlănțui împotriva unui astfel de suflet boala, asuprirea sau hula, ocara, batjocura sau nepăsarea sau toate relele din lume, sufletul acela ușor va potoli înfierbântarea sângelui, pentru că citirea Sfintelor Scripturi îi dă destulă mângâiere. Nimic, nici măreția slavei, nici fumul puterii, nici venirea prietenilor, nimic din cele omenești nu poate mângâia atât pe cel îndurerat cât citirea Dumnezeieștilor Scripturi.

Pentru ce?

Pentru că acelea sunt vremelnice și stricăcioase; de aceea și mângâierea lor este tot stricăcioasă; citirea Scripturii însă este vorbire cu Dumnezeu; iar când Dumnezeu mângâie pe cel întristat, mai pot oare să-l întristeze ceva din cele de aici? Să luăm, așadar, aminte să citim Scriptura nu numai aceste două ceasuri – că nu ne este îndestulătoare spre întărire numai ascultarea aceasta a cuvântării -, ci necontenit, fiecare când ajunge acasă să ia Biblia în mâini, să citească toate cele rostite aici, dacă vrea să-i fie folosul Scripturii deplin și statornic. Că și pomul acela ce stă lângă izvoare, nu suge apa numai două sau trei ceasuri, ci toată ziua și toată noaptea. Din acest motiv frunzișul îi este bogat, pentru aceasta este încărcat de fructe pomul acela, deși nu-l udă nimeni; din pricină că stă lângă izvoare, din pricină că trage prin rădăcini apa și trimite, ca prin niște canale, în tot trupul apă de folos. Tot așa și cel ce citește des Dumnezeieștile Scripturi: stă chiar lângă izvor și, deși nu are pe nimeni care să le tălmăcească, totuși prin deasa citire, ca prin niște rădăcini, scoate mult folos.

De aceea, și eu, știind grijile voastre, nevoințele voastre și multele voastre îndeletniciri, vă aduc pe îndelete și puțin câte puțin la izvoarele Scripturii, pentru ca, prin puținătatea tălmăcirii, să fac să vă rămână statornice în minte spusele mele. Ploaia dezlănțuită repede udă fața pământului, dar nu-i de folos adâncului, pe când ploaia ce cade liniștit și puțin câte puțin, ca untdelemnul, se statornicește pe fața pământului și se strecoară prin găurile pământului ca prin niște vene în adâncul lui și, umplând cu apă pântecele lui, îl face să dea rod îmbelșugat. De aceea, și eu picur, picătură cu picătură, această duhovnicească ploaie, ca să intre cuvintele în adâncul sufletelor voastre. De aceea, azi, iată, este a patra zi de când vă vorbesc și nu am putut să termin nici tălmăcirea titlului unei cărți din Scriptură, ci trebuie încă să vorbesc despre el. Mai bine este să sapi o mică bucată de pământ, să te cobori în adâncul lui ca să găsești acolo o comoară mare cu lucruri de folos, decât să scurmi pământ mult pe deasupra și să te ostenești degeaba, în zadar și fără folos. Știu că mulți se supără pentru zăbava asta, dar nu-mi pasă de învinuirea lor, ci-mi pasă de mântuirea voastră. Cei care pot merge mai iute, să aștepte pe frații care întârzie. Aceia pot să-i aștepte pe aceștia, pe când cei slabi nu-i pot ajunge pe aceia. De aceea, și Pavel spune că nu se cade să-i silim înainte de vreme pe cei slabi, care nu pot să atingă desăvârșirea celor puternici, ci că suntem datori să purtăm noi, cei puternici, neputințele celor slabi. Caut folosul vostru, nu lauda mea. De aceea stărui atât asupra unui lucru.

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la săracul Lazăr…, preluat din „Despre citirea Sfintei Scripturi”)