Rugăciunea lui Iisus pentru ucenici
Nu Mă rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de Cel-Rău. Ei nu sunt din lume, aşa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevăr. Aşa cum Tu M’ai trimis pe Mine în lume, tot astfel i-am trimis Eu pe ei în lume; şi de dragul lor Mă sfinţesc Eu pe Mine Însumi, pentru ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului apostol Pavel (13, 4-13; 14, 1-5)

4. Iubirea rabdă’ndelung; iubirea se dăruie, ea nu invidiază; ea nu se trufeşte, nu se îngâmfă;
5. ea nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută pe ale sale, nu se întărâtă, nu ţine’n seamă răul,
6. nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură;
7. pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă;
8. iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va.
9. Că’n parte cunoaştem şi’n parte profeţim.
10. Dar când va veni ceea ce-i desăvârşit, atunci ceea ce-i în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când am devenit bărbat, le-am desfiinţat pe cele ale copilului.
12. Căci acum vedem prin oglindă, ca’n ghicitură; dar atunci, faţă către faţă. Acum cunosc în parte; atunci însă deplin voi cunoaşte, aşa cum şi eu deplin sunt cunoscut.
13. Şi acum rămân: credinţa, nădejdea, iubirea, acestea trei; dar cea mai mare din ele este iubirea.
1. Urmăriţi iubirea şi râvniţi la darurile duhovniceşti, dar mai ales la acela de a profetiza.
2. Pentru că cel ce vorbeşte într’o limbă nu oamenilor le vorbeşte, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege, dar el în duh grăieşte taine.
3. Dimpotrivă, cel ce profetizează le vorbeşte oamenilor: spre zidire, îndemn şi mângâiere.
4. Cel ce grăieşte într’o limbă, pe sine însuşi se zideşte; dar cel ce profetizează, zideşte Biserica.
5. Eu pe toţi vă vreau să grăiţi în limbi, dar cu mult mai mult să profetizaţi. Cel ce profetizează e mai mare decât cel ce grăieşte’n limbi, în afară numai dacă acesta şi tălmăceşte, pentru ca Biserica să primească zidire.

Din Evanghelia după Matei (20, 1-16)

1. „Asemănatu-s’a împărăţia cerurilor cu un om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la via sa.
2. Şi învoindu-se cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis în via sa.
3. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru.
4. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi vă voi da ceea ce va fi dreptul vostru.
5. Iar ei s’au dus. Ieşind el iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa.
6. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând fără lucru şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru?
7. Ei i-au zis: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. El le-a zis: Duceţi-vă şi voi în vie şi veţi primi ceea ce va fi dreptul vostru.
8. Făcându-se seară, stăpânul viei i-a spus îngrijitorului: Cheamă-i pe lucrători şi dă-le plata, începând cu cei de la urmă până la cei dintâi.
9. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar.
10. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au primit şi ei tot câte un dinar.
11. Şi după ce au primit, cârteau împotriva stăpânului casei,
12. zicând: Aceştia de la urmă au lucrat un ceas şi i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am dus greul zilei şi arşiţa…
13. Iar el, răspunzând, i-a zis unuia din ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu pentru un dinar te-ai învoit cu mine?
14. Ia-ţi ce este al tău şi pleacă. Vreau eu ca acestuia de la urmă să-i dau cât şi ţie;
15. oare nu am dreptul să fac cu ale mele ce vreau eu?; sau este ochiul tău rău pentru că sunt eu bun?
16. Aşa vor fi cei de la urmă întâi şi cei dintâi, la urmă; că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.

Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa

Şi ieşind ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. Şi iată doi orbi care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus au strigat, zicând: „Miluieşte-ne, Doamne, Fiul lui David!” Dar mulţimea îi certa, ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: „Miluieşte-ne, Doamne, Fiul lui David!” Şi Iisus, oprindu-Se, i-a chemat şi le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?” Ei i-au zis: „Doamne, să se deschidă ochii noştri!” Şi făcându-I-Se milă, Iisus S’a atins de ochii lor şi ei îndată au văzut şi I-au urmat Lui. (Matei 20:29-34)

În Evanghelia după Matei, nu este un singur orb, ci doi care stau la marginea drumului; doi oameni cu aceeași problemă, care stau împreună și strigă împreună la Dumnezeu, căutând ajutor. În timp ce mulțimea încearcă să-i reducă la tăcere pe cei doi bărbați, tratându-i ca pe ceva de rușine, ei captează atenția Domnului. Lui I Se face milă și îi vindecă, iar ei Îl urmează.

Orbii arată atât smerenie, cât și curaj, căutând împreună cu ardoare ajutor de la Dumnezeu. Ei îmi amintesc de binecunoscutul fapt că, în orice încercare sau boală, fie fizică sau sufletească, este folositor și înțelept să cauți tovărășia altor oameni aflați într-o situație asemănătoare, nu să te autoizolezi, și să te unești cu aceștia în rugăciune.

Mai mult, această lectură îmi arată cum se face o rugăciune cu ardoare, fie că se face în comun sau în privat. În rugăciune, recunoaștem întotdeauna orbirea noastră omenească, fiindcă suntem cu toții orbi fără atingerea vindecătoare a lui Dumnezeu. De aceea Îi cer mila Lui astăzi, ca să mi se deschidă ochii și să-L pot urma. Fiindcă nu-L putem urma atunci când suntem orbi.