Rugăciunea lui Iisus pentru ucenici
Nu Mă rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de Cel-Rău. Ei nu sunt din lume, aşa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevăr. Aşa cum Tu M’ai trimis pe Mine în lume, tot astfel i-am trimis Eu pe ei în lume; şi de dragul lor Mă sfinţesc Eu pe Mine Însumi, pentru ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului apostol Pavel (7, 35-40; 8, 1-7)

35. Şi aceasta spre folosul vostru o spun, nu ca să vă întind un laţ, ci spre buna rânduială şi spre alipirea, fără abatere, de Domnul.
36. Iar de crede cineva că pentru fata lui e o necinste dacă trece de floarea vârstei şi că trebuie s’o mărite, facă ce vrea; nu păcătuieşte; să se căsătorească.
37. Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu e strâns de vreo nevoie, şi stăpânire are peste voinţa lui şi aceasta a hotărât el în inima sa: să-şi ţină fata fecioară, bine va face.
38. Aşadar, cel ce-şi mărită fata, bine face; dar cel ce n’o mărită, mai bine face.
39. Femeia este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă bărbatul ei va muri, liberă este să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul.
40. Dar, după părerea mea, e mai fericită dacă rămâne cum e. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.
1. Cât despre cărnurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă îngâmfă, dar iubirea zideşte.
2. Dacă i se pare cuiva că ştie ceva, acela încă n’a cunoscut cum trebuie să cunoască.
3. Dar dacă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.
4. Aşadar, în ce priveşte a mânca din cărnurile jertfite idolilor, noi ştim că idolul nu este nimic în lume şi că nu este alt Dumnezeu decât numai Unul.
5. Că deşi sunt unii aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ – aşa cum sunt mulţi dumnezei şi mulţi domni –,
6. totuşi pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi’ntru Care suntem noi, şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi prin care suntem noi.
7. Dar nu toţi au cunoştinţa. Căci unii, din obişnuinţa de până acum cu idolul, mănâncă din cărnuri jertfite ca atare idolilor; şi conştiinţa lor, fiind slabă, se întinează.

Din Evanghelia după Matei (15, 29-31)

29. Şi plecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii; şi suindu-Se în munte, a şezut acolo.
30. Şi mulţimi numeroase au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat,
31. încât mulţimea se minuna văzându-i pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând; şi-L slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa

Fericiţi sunteţi voi, cei ce plângeţi acum, că veţi râde. (Luca 6:21)

Iată o făgăduință de multe ori uitată, de multe ori neglijată, pe care Domnul meu a făcut-o celor ce-și iau crucea: râsul! Am văzut această făgăduință împlinindu-se în cazul oamenilor care duc o viață de luptă și sporire duhovnicească autentică, conștientă: în ciuda seriozității lor inconfundabile și concentrate – adesea ei râd din toată inima. Acești oameni au capacitatea de a râde cu bună credință de propria persoană și de absurditatea unora dintre probleme noastre umane.

Râsul este un dar al Duhului Sfânt, făgăduit celor care se deschid lacrimilor – plângând în lumina Lui, după adevărul Lui. Acestea nu sunt lacrimi născute din compătimire de sine, resentiment sau amărăciune. În harul Său ne deschidem lacrimilor de compasiune, de încredințare în pronia lui Dumnezeu, de recunoaștere a risipirii noastre și a dorinței de mântuire, adică de restaurare a integrității pierdute.

Astăzi, mă deschid darurilor lui Dumnezeu, atât chipului dumnezeiesc de a plânge, cât și chipului dumnezeiesc de a râde. Fiindcă ambele sunt modalități prin care Dumnezeu ne dă posibilitatea de a fi liberi, spre desoebire de capcana furiei sau a resentimentelor. Plăcerea și râsul dumnezeiesc mă ajută să mă eliberez de lucruri, să le las să se întâmple așa cum vrea El. Fericit cel ce plânge acum, îmi spune El astăzi, fiindcă va râde.