ZORII MODERNITĂȚII
În secolul XV Europa catolică, deși măcinată de grave conflicte interne, se află la apogeul extinderii sale teritoriale. Întrucât comerțul italian este amenințat de cuceririle otomane, Portugalia dă un nou orizont Reconquistei și își asumă rolul de primă putere colonială în speranța deschiderii unui drum spre Indii.
Mișcarea comunală (emanciparea comunităților urbane), începută în secolul XII, își continuă uimitorul avânt. Realizările ei cele mai remarcabile sunt cele peste 500 de catedrale gotice și cele peste 50 de Universități, care formează elitele regatelor medievale și asigură o creatoare efervescență intelectuală, tot mai greu compatibilă cu învățăturile bisericești oficiale.
În acest timp, Italia este cuprinsă de euforia umanismului, alimentată de exilul cărturarilor bizantini. Cei mai vestiți reprezentanți ai acestei epoci sunt pictorii Masaccio și Pierro dela Francesca, sculptorul Donatelo (autorul primului nud), arhitectul Bruneleschi (domnul din Florența), sculptorul Pisano și cronicarul Bracciolini. Infuzia modelelor păgâne conduce Renașterea italiană spre o cădere în senzual, diferită de semețirea teologiei „gotice”. Dar ambele extreme duc, pe termen lung, spre o prăbușire a civilizației creștine, pe ruinele căreia se vor ridica ideologiile lumii moderne.
ÎNCERCĂRI DE REFORMĂ ÎN APUS
Papalitatea nu poate ieși din Marea Schismă (dintre Roma și Avignon) decât cu prețul acceptării Mișcării Conciliare (Conciile de la Pisa, Konstanz și Basel), care aduce speranța unor îndreptări ale abuzurilor liturgice și morale.
Cel mai important predicator al acestor reforme interne este rectorul Universității din Praga, preotul Jan Hus, ucenic peste veacuri al Sfinților Chiril și Metodiu și influențat de învățăturile lui Wycliff. Dar condamnarea lui generază cumplita revoltă a taboriților și o profundă stare de contestare a autorității bisericești în Imperiul Romano-German, amplificată de traducerile Scripturii în multe limbi naționale și de apariția tiparului.
Misiunea pacificatoare a cardinalului Nicolaus Cusanus nu reușește dezamorsarea acestor tensiuni care vor duce la agravarea conflictului doctrinar și la scindarea iremediabilă a creștinismului occidental.
VREMURI DE RESTRIȘTE ÎN RĂSĂRIT
Sub tăvălugul Islamului dispar multe străvechi comunități creștine: nestorienii din Asia Centrală, copții din Nubia (Sudan), armenii și grecii din podișul Anatoliei, berberii din Africa de Nord. Altele dispar din motive climatice (Groenlanda). Ortodocșii sunt copleșiți de înaintarea otomanilor, de raidurile tătarilor și de consolidarea regatelor „apostolice” ale Ungariei și Polono-Lituaniei. Imperiul Bizantin, aflat în pragul prăbușirii, așteaptă cu disperare ajutorul Apusului, continuând tratativele de unire bisericească începute la scurt timp după Schisma din 1054. Falsei Uniri de la Florența i se opune Sf. Marcu Evghenicul, aprig luptător pentru Adevăr în duhul Sf. Grigore Palama. Rusia moscovită, în plin efort de eliberare de sub jugul tătar, se delimitează și ea de „unire”, lepădându-se de Bizanțul apostat și aspirând să-i ia locul de conducere a lumii ortodoxe (nefasta ideologie a celei de a III-a Rome).
0 Comments