aşa grăieşte Domnul:
Din Faptele Sfinților Apostoli (14, 20-28; 15, 1-4)
20. Dar înconjurându-l ucenicii, el s’a sculat şi a intrat în cetate. Şi a doua zi s’a dus cu Barnaba la Derbe.
21. Şi binevestind ei în cetatea aceea şi făcând ucenici mulţi, s’au înapoiat la Listra, la Iconiu şi la Antiohia,
22. întărind sufletele ucenicilor şi îndemnându-i să stăruie în credinţă, că „prin multe necazuri trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu”.
23. Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare Biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră.
24. Şi străbătând Pisidia, au venit în Pamfilia.
25. Şi după ce au grăit cuvântul Domnului în Perga, au coborât la Atalia.
26. Şi de acolo au mers cu corabia spre Antiohia, de unde fuseseră ei încredinţaţi harului lui Dumnezeu spre lucrarea pe care-au împlinit-o.
27. Şi venind şi adunând Biserica, au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei şi că El le-a deschis păgânilor uşa credinţei.
28. Şi nu puţină vreme au rămas acolo cu ucenicii.
1. Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: „Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după predania lui Moise, nu vă puteţi mântui”.
2. Şi după ce nu puţină împotrivire şi gâlceavă au făcut ei asupra lui Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare.
3. Aşadar, trimişi fiind ei de Biserică, au trecut prin Fenicia şi prin Samaria, istorisind despre revenirea păgânilor; şi mare bucurie le făceau tuturor fraţilor.
4. Şi sosind ei la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică şi de apostoli şi de preoţi şi au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei.
Din Evanghelia după Ioan (9, 39-41; 10, 1-9)
39. Şi Iisus a zis: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi”.
40. Au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El şi I-au zis: „Nu cumva şi noi suntem orbi?”
41. Iisus le-a zis: „Dacă aţi fi orbi, n’aţi avea păcat. Dar pentru că acum ziceţi: Vedem…, păcatul vostru rămâne.
1. Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe oareunde, acela este fur şi tâlhar.
2. Dar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor.
3. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui şi el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară.
4. Şi când pe toate ale lui le scoate afară, el merge înaintea lor şi oile îl urmează, fiindcă-i cunosc glasul.
5. Dar pe un străin ele nu-l urmează, ci fug de el, fiindcă ele nu cunosc glasul străinilor”.
6. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n’au înţeles ce însemnau cele ce le grăia.
7. A zis deci iarăşi Iisus: „Adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt uşa oilor.
8. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, iar oile nu i-au ascultat.
9. Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.
Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa
Oare nu este acesta teslarul, fiul Mariei, şi fratele lui Iacob şi al lui Iosif şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt oare surorile lui aici la noi?” Şi se poticneau întru El. Şi Iisus le zicea: „Un profet nu este dispreţuit decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa lui”. Şi n’a putut să facă acolo nici o minune, decât că Şi-a pus mâinile pe câţiva bolnavi şi i-a vindecat. (Marcu 6:3-5)
Mulți dintre oamenii din Nazaret au reacționat cu invidie atunci când Iisus a vizitat orașul Său natal împreună cu ucenicii Săi, pe când era deja faimos pentru minunile și înțelepciunea Lui, despre care vorbeau mulți. Ei erau invidioși și de aceea erau orbi față de Hristos.
Iată adevărul urât despre invidie, o durere pe care o simți din cauza dorinței de a avea avantaj(e) asupra altcuiva. Cel mai probabil că o vom simți față de unul dintre apropiații noștri, vecinii, prietenii sau chiar rudele noastre. Cuvântul invidie provine din limba latină (lat. invidia – nevedere). Este o orbire față de întreaga imagine a mea și a altora, așa cum suntem cu adevărat în ochii lui Dumnezeu. El ne vede cu adevăratul nostru potențial, cu toate limitările, sacrificiile, darurile și așa mai departe, care constituie vocația și călătoria unică a fiecărei persoane. Dar invidia mă face să mă concentrez asupra unui anume aspect exterior al vieții altcuiva, precum și asupra unei percepții inadecvate în propria mea viață, făcând comparație într-o competiție imaginată cu respectiva persoană. Mă distrage de la adevăratele provocări și oportunități oferite în mod unic pentru mine, axându-mi privirea pe această iluzie a concurenței. Invidia blochează recunoștința și bucuria pentru darurile mele și pentru cele ale altora, și mă împiedică să cresc și să învăț de la aceste persoane. Îl poate vătăma atât pe invidios, cât și pe obiectul invidiei, pentru că invidia este „neutralizată” prin micșorarea obiectului invidiei. Astfel, Hristos Se micșorează pe Sine în Nazaret pentru a neutraliza invidia concetățenilor Săi.
Astăzi am să îmbrățișez recunoștința, voi fi conștient de propriile mele daruri și provocări, dar și de darurile și provocările altora. Fie ca Domnul să mă ajute și să mă lumineze să văd așa cum El vede și să mă apere de înșelările invidiei.
0 Comments