„Cuvântul Tatălui, adică Fiul, venind, a vindecat firea omenească. Cum acest Cuvânt al Tatălui ar fi putut să vindece pe om, dacă nu s-ar fi lipit ca un plasture de om, prin unirea cea cu întruparea Lui? Au doară vreun doctor, vrând să tămăduiască un om rănit, lipește plasturele de lemn sau de piatră, iar nu de omul cel bolnav? Deci și Dumnezeu a lipit Cuvântul Său cel Unul-Născut, nu de lemn, nic de piatră, ci l-a lipit ca pe un plasture tămăduitor de omul cel cuprins de durerea păcatului cel de moarte și l-a unit strâns, binevoind a Se sălășlui prin lucrarea Duhului Său cel Sfânt, în pântecele cel curat și fecioresc, pentru a Se întrupa și a Se naște dintr-însa. Dumnezeu S-a sălășluit în pântece femeiesc și s-a născut dintr-o fecioară curată, fără de prihană. Și Se sălășluiește în pântecele noastre când noi, creștinii, ne împărtășim cu Hristos, în jertfa cea de taină. „