aşa grăieşte Domnul:
Din Faptele Sfinților Apostoli (4, 1-10)
1. Pe când vorbea către popor, au venit asupra lor preoţii, căpetenia templului şi saducheii,
2. tulburaţi că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea din morţi.
3. Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază până a doua zi, căci acum era seară.
4. Iar mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut, şi numărul bărbaţilor a ajuns ca la cinci mii.
5. Şi a fost că a doua zi s’au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim,
6. şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc,
7. şi punându-i la mijloc, i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi aceasta?”
8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel,
9. dacă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin Cine a fost el vindecat,
10. fie-vă cunoscut vouă tuturor şi întregului popor Israel că întru numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru El stă acesta sănătos înaintea voastră!
Din Evanghelia după Ioan (3, 16-21)
16. Că într’atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr’Însul.
18. Cel ce crede într’Însul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
19. Iar judecata, aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele.
20. Că tot cel ce face rele urăşte Lumina şi nu vine la lumină, pentru ca să nu i se vădească faptele;
21. dar cel ce face adevărul vine la Lumină, pentru ca faptele lui să se arate că întru Dumnezeu sunt săvârşite”.
Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa
Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacob i l-a dat lui Iosif, fiul său; şi era acolo fântâna lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, S’a aşezat lângă fântână; era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: „Dă-Mi să beau!” Că ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: „Cum!, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă…?” – Pentru că Iudeii nu au amestec cu Samarinenii –. Iisus i-a răspuns, zicând: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El, şi El ţi-ar fi dat apă vie”. (Ioan 4, 5-10)
Într-adevăr, la început femeia samarineancă nu vede Cine este Cel care vorbește cu ea. Ea nu vede decât aspectele exterioare și politice ale Persoanei din fața sa. Nu Îl vede pe Hristos, ci un evreu, iar pe sine se vede drept o samarineancă și o femeie. Astfel, samarineanca trasează o linie de demarcație imediată, acceptată de cutuma vremii între ea și Străin. Dar Domnul nostru trece această linie, vorbindu-i nu ca unei femei sau unei samarinence sau unei alte categorii, ci ca unei persoane distincte. Spre deosebire de ea, El recunoaște darul lui Dumnezeu și cine este cu adevărat cea cu care vorbește – o ființă umană concretă – și o invită să facă același lucru.
Astăzi Îi recunosc glasul oridecâteori dorește să poarte o conversație cu mine. Recunosc darul lui Dumnezeu în trimișii Săi, fie ei femei, bărbați, evrei, samarineni, greci, ruși, americani, georgieni, români, sârbi sau alții. O, Doamne, Temelia și Duhul unității noastre, vorbește și ajută-ne să Te auzim, indiferent de liniile noastre omenești de demarcație și indiferent de statutul nostru politic, pentru a avea apă vie. Slavă Ție!
0 Comments