În fiecare casă se mănâncă la Paști carne de miel. Câți însă reflectează la înțelesul cel sufletesc al acestui miel?

Înțelesul mielului de Paști se duce înapoi în istoria poporului israelitean, pe timpul când israelitenii erau în robia lui Faraon. După a noua plagă, grăit-a Domnul către Moise: Fiecare cap de familie să ia câte un miel și să-l înjunghie spre seară. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus, în casele unde-l vor mânca. În noaptea aceea voi trece peste ţara Egiptului; voi lovi pe tot întâi-născutul în ţara Egiptului, Eu, Domnul. Sângele va fi semn pentru voi, pe casele în care vă veţi afla: Eu voi vedea sângele şi vă voi ocroti când voi lovi ţara Egiptului. Şi iată cum să fiţi când îl mâncaţi: cu coapsele’ncinse, cu sandalele’n picioare şi cu toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă: sunt Paştile Domnului. (Ieşirea 12)

Mielul pe care l-a rânduit Dumnezeu israelitenilor să-l mănânce în noaptea ieșirii din Egipt și să se apere cu sângele lui de urgia morții închipuie Jertfa Mântuitorului Hristos, închipuie mielul care la’njunghiere s-a adus (Isaia 53, 7) pentru noi și păcatele noastre.

În noaptea ieșirii din Egipt, sângele mielului i-a scăpat pe israeliteni de moarte. Tot așa și pe noi sângele Domnului ne-a scăpat și ne scapă de moartea și pieirea sufletească a păcatului.

Despre israeliteni ne spune Biblia că au mâncat mielul Paștilor stând gata de plecare spre Canaan și îndată după gustare au scăpat din robia Egiptului. Și noi, dragă cititorule, suntem într-o robie plină cu tiranii patimilor, ispitelor și păcatelor în fruntea cărora stă ca domn diavolul Faraon. Jertfa Domnului ne ajută să scăpăm din această robie. Tot omul ce primește cu adevărat jertfa Domnului trebuie să iasă îndată din păcate. Altcum, dacă rămâne tot în păcate, e semn că n-a primit cu adevărat jertfa Crucii și nici darul și harul ce-l dă această jertfă.

Mielul ne este apoi de învățătură și în alt înțeles. În numeroase locuri din Sf. Scripturi, Domnul Iisus e înfățișat în chipul unui miel. Să nu uităm că Iisus a fost, înainte de toate, un Miel care a suferit, a tăcut, a răbdat și S-a jertfit pentru noi.

Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. (Ioan 13, 15) Noi trebuie să urmăm pilda Mielului. Noi trebuie să umblăm pe urmele acestui Miel al lui Dumnezeu. Nu este o altă cale de mântuire, decât drumul ce duce pe urmele Mielului. Iar Mielul ne învață:

  • Să ne smerim precum El Însuși S-a smerit până la moartea Crucii și ne-a lăsat cuvintele: Învățați de la Mine căci sunt blând și smerit cu inima (Matei 11, 29). Începutul și temelia mântuirii noastre este smerenia, întocmai precum trufia este mama tuturor păcatelor.
  • Să ne iubim precum și El ne-a iubit și S-a dat jertfă pentru noi. Să-L iubim pe El și să ne iubim unii pe alții.
  • Să ascultăm. Mielul s-a făcut ascultător până la moartea pe cruce(Filipeni 2, 8). Domnul n-a ieșit niciodată din ascultarea voii Tatălui.
  • Să tăcem, să răbdăm, să suferim. Mielul a cucerit lumea pas cu pas, prin tăcere, prin răbdare, prin suferință. O, de câte ori a încercat Satana să-L scoată din răbdare și tăcere, dar nu L-a putut. Satana se teme și azi mai mult de omul ce vrea să sufere și știe să rabde și să tacă. Așa facem și noi?
  • Să trăim pentru Domnul și pentru alții. Mielul a trăit numai pentru alții. Pentru Sine nu Și-a ținut nimic. A murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat (2 Corinteni 5, 15). Iubirea de noi înșine, fala, încrederea în noi, slava de noi sunt răsuflarea duhului satanic, a firii celei vechi.

Și câte ne mai învață Mielul lui Dumnezeu, dacă am avea urechi sufletești să le ascultăm și să le facem! Smerenie, ascultare, iubire, tăcere, suferință. Acesta este drumul Mielului. Ca și drumul Crucii, el pare greu. Drumul Mielului li se pare oamenilor amar și greu, dar roadele lui sunt pline de dar de bucurie și de binecuvântare. Întrebați despre acest lucru pe copiii lui Dumnezeu. Calea ce duce pe urmele Mielului este o cale ce nu place oamenilor. Spune-i orice omului, numai că trebuie să rabde, să tacă, să sufere…, numai de asta să nu-i spui.

O, unde-s oile cele adevărate ale Domnului? – zicea un vestit predicator. Eu mă uit în lume, dar nu văd nicăieri mielușeii Domnului, ci văd numai berbeci încruntați și furioși, gata de luptă și răzbunare.

Dragă cititorule! Nu uita că Domnul Iisus a fost, înainte de toate, un miel și a biruit lumea prin răbdare, iubire, tăcere, suferință… Așa faci și tu?

(Pr. Iosif Trifa)