aşa grăieşte Domnul:
Din Prorocia lui Isaia (45, 11-18)
11. Că aşa zice Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel, Cel ce le-a făcut pe cele ce vor fi: – Voi Mă întrebaţi despre fiii Mei şi despre fiicele Mele, şi voi îmi porunciţi asupra lucrului mâinilor Mele?
12. Eu am făcut pământul şi pe omul de pe el, Eu cu mâna Mea am întărit cerul şi tuturor stelelor le-am dat porunci.
13. Eu l-am ridicat să fie rege cu dreptate, şi toate căile lui sunt drepte; el va zidi cetatea Mea şi robia poporului Meu o va întoarce fără răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul Atotţiitorul.
14. Aşa zice Domnul Atotţiitorul: – Egiptul s’a trudit pentru Tine, iar mărfurile Etiopienilor şi Sabeenii cei înalţi la statură vor trece de partea Ta şi vor fi robii Tăi şi’n urma Ta vor merge legaţi în cătuşe şi la Tine vor ajunge şi Ţie ţi se vor supune şi Ţie ţi se vor ruga, pentru că Dumnezeu este în Tine şi’n afară de Tine nu este Dumnezeu.
15. Că Tu eşti Dumnezeu, dar noi n’am ştiut-o, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorul.
16. Toţi potrivnicii Lui vor fi ruşinaţi şi înfruntaţi şi’ntru ruşine vor umbla. Voi, insulelor, înnoiţi-vă pentru Mine!
17. Israel e mântuit de Domnul cu mântuire veşnică: ei niciodată nu vor fi ruşinaţi ori înfruntaţi.
18. Aşa zice Domnul, Cel ce a făcut cerul, Acest Dumnezeu Care Şi-a arătat pământul şi l-a făcut; El i-a pus rânduială, El nu degeaba l-a făcut, ci să fie locuit; Eu sunt Domnul, şi nimeni în afară.
Din Cartea Facerii (22, 1-18)
1. Şi a fost că după toate acestea l-a încercat Dumnezeu pe Avraam şi i-a zis: „Avraame, Avraame!” Iar el a răspuns: „Iată-mă!”
2. Şi [Dumnezeu] i-a zis: „Ia-l pe fiul tău cel dorit, Isaac, cel pe care-l iubeşti, şi du-te în ţinutul Moria şi adu-l acolo ardere-de-tot pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu!”
3. Iar Avraam s’a sculat dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi după ce-a tăiat lemnele pentru jertfă s’a ridicat şi a plecat spre locul de care-i vorbise Dumnezeu.
4. Iar în cea de-a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut locul de departe.
5. Şi le-a zis Avraam slugilor sale: „Voi rămâneţi aici, cu asinul; eu şi băieţelul ne ducem pân’acolo, ne vom închina şi ne vom întoarce la voi”.
6. Avraam a luat lemnele cele pentru jertfă şi le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său, iar el a luat în mâini focul şi cuţitul, şi amândoi au plecat împreună.
7. Dar Isaac i-a grăit lui Avraam, tatăl său; i-a zis: „Tată!” Iar acesta a răspuns: „Ce este, fiule?” [Isaac] a zis: „Iată focul şi lemnele; dar mielul pentru jertfă unde este?”
8. Iar Avraam a răspuns: „Dumnezeu va vedea El Însuşi de mielul pentru jertfă, fiule!” Şi s’au dus amândoi mai departe, împreună.
9. Iar dacă au ajuns la locul de care-i vorbise Dumnezeu, Avraam a ridicat acolo jertfelnic; a aşezat lemnele pe el, l-a legat pe Isaac, fiul său, şi l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.
10. Apoi Avraam şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-şi înjunghie fiul.
11. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: „Avraame, Avraame!” El a zis: „Iată-mă!”
12. [Îngerul] a zis: „Să nu-ţi ridici mâna asupra băiatului, nici să-i faci vreun rău, căci acum ştiu că te temi de Dumnezeu şi că de dragul Meu nu l-ai cruţat nici pe fiul tău cel iubit!”
13. Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit; şi iată un berbec încurcat cu coarnele într’un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus ca ardere-de-tot în locul lui Isaac, fiul său.
14. Avraam a numit locul acela Iahvé-irè, adică „Domnul vede”, şi de aceea i se zice astăzi: „În munte Domnul va fi văzut”.
15. Şi îngerul Domnului a strigat a doua oară din cer către Avraam
16. şi a zis: „Juratu-M’am pe Mine Însumi – zice Domnul: de vreme ce tu ai făcut aceasta, şi de dragul Meu nu l-ai cruţat nici pe fiul tău cel iubit,
17. cu binecuvântare te voi binecuvânta, iar pe urmaşii tăi îi voi face numeroşi ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi urmaşii tăi vor stăpâni cetăţile duşmanilor lor;
18. şi prin urmaşul tău se vor binecuvânta toate neamurile pământului, pentru că tu ai ascultat de glasul Meu”.
Din Proverbele lui Solomon (17, 17-28; 18, 1-5)
17. Cel ce-şi înalţă casa, caută s’o dărâme, iar cel leneş la învăţătură va cădea în necazuri.
18. Pentru orice vreme să ai un prieten, iar fraţii să-ţi fie de folos la nevoie, că pentru aceasta sunt făcuţi.
19. Omul fără minte bate din palme şi se veseleşte sieşi, aşa cum chezaşul se pune zălog pentru prietenul său.
20. Cel ce iubeşte păcatul se bucură de gâlceavă, iar cel cu inima împietrită nu se adună cu cei buni.
21. Omul cu limbă schimbătoare va cădea în necazuri, iar inima nebunului durere îi este celui ce o are.
22. Un tată nu se bucură de fiul lipsit de’nvăţătură, dar fiul înţelept îşi veseleşte mama.
23. O inimă veselă face viaţa sănătoasă, dar omului mâhnit i se usucă oasele.
24. Căile celui ce primeşte mită nu sporesc, iar necredinciosul se abate de la căile dreptăţii.
25. Faţa omului înţelept o citeşti uşor, dar ochii nebunului sunt pe la marginile pământului.
26. Fiul fără minte îi este mânie tatălui său şi întristare celei ce l-a născut.
27. Nu e bine să-l păgubeşti pe omul drept şi nu-i cuviincios să unelteşti împotriva celor ce stăpânesc cu dreptate.
28. Cel ce împiedică rostirea unei vorbe grele e un om cu minte, iar omul care rabdă mult e un înţelept.
1. Omul care vrea să se despartă de prieteni caută pricini, dar în toată vremea va fi vrednic de ocară.
2. Omul lipsit de minte nu are nevoie de înţelepciune, că mai bine o duce cu nebunia.
3. Când necredinciosul intră în adâncul răutăţilor, nici nu le bagă de seamă, dar necinste şi ocară vin peste el.
4. Apă adâncă este cuvântul în inima omului şi râu ce tresaltă şi fântână de viaţă.
5. Nu e bine să-i dai cinstire omului fără Dumnezeu, şi nici potrivit ca omului drept să-i răpeşti, la judecată, dreptatea.
Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa
Acest psalm menționează diferite instrumente făcute de om, chemându-ne să-L lăudăm pe Dumnezeu nu numai prin cuvinte, ci și prin diferite produse ale creativității noastre date de Dumnezeu, prin diferite forme de artă și orice lucrare pe care o facem. Dumnezeu este lăudat, numele Său este sfințit nu numai prin frumusețea creației Sale, ci și prin lucrarea mâinilor noastre.
Astăzi, îmi voi îndeplini munca, oricare ar fi ea, ca o laudă adusă Domnului. În termeni practici, aceasta înseamnă, în primul rând, că cer îndrumarea și ajutorul Lui în rugăciune, eliberându-mă de temerile centrate pe propria persoană. Înseamnă, de asemenea, îndeplinirea responsabilităților mele în Duhul Său; îmbrățișând aceste responsabilități ca muncă pentru alții; îngăduind ca harul Său să lucreze în conflicte/ dificultăți, astfel încât darurile Sale – recunoștință, smerenie, curaj și răbdare – să-mi lumineze comportamentul. Și, în sfârșit, înseamnă să predau rezultatul eforturilor mele, fie că este vorba de succes, fie de eșec, cu recunoștință în mâinile Sale. Toată suflarea să laude pe Domnul!
0 Comments