aşa grăieşte Domnul:
Din Prorocia lui Isaia (5, 7-16)
7. Căci via Domnului Atotţiitorului e casa lui Israel şi omul din Iuda e tânăra ei odraslă iubită; am aşteptat să facă judecată şi ea nelegiuire a făcut, şi nu dreptate, ci ţipăt de groază.
8. Vai celor ce casă lângă casă alipesc şi ţarină lângă ţarină adună, doar-doar or lua ceva de la vecin!; oare numai voi veţi locui pământul?
9. Că toate acestea au ajuns în auzul Domnului Atotţiitorului; că, deşi multe case se vor face, multe case şi frumoase se vor pustii şi locuitori într’însele nu vor fi.
10. Că unde ară zece perechi de boi o baniţă va da pământul, iar cel ce seamănă şase măsuri, acela va face trei.
11. Vai celor ce se scoală dimineaţa şi umblă după băutură tare şi’ntârzie până seara, că vinul îi va mistui.
12. Că ei cu chitare, cu alăute, cu timpane şi fluiere beau vinul, dar spre lucrurile Domnului nu caută şi la lucrurile mâinilor Lui nu iau seama.
13. Iată dar de ce poporul Meu a fost dus în robie: fiindcă ei nu-L cunosc pe Domnul; şi mulţi au murit din pricina foamei şi a setei de apă;
14. iată de ce iadul şi-a căscat pofta şi gura şi-a deschis-o fără’ncetare şi’n ea se vor pogorî slăviţii ei şi marii şi avuţii şi ciumaţii ei;
15. şi omul va fi umilit şi bărbatul va fi înjosit şi ochii cei trufaşi vor fi umiliţi.
16. Dar Domnul Atotţiitorul Se va înălţa întru judecată şi Dumnezeul cel Sfânt Se va slăvi întru dreptate.
Din Cartea Facerii (4, 8-15)
8. Şi Cain a zis către Abel, fratele său: „Să ieşim la câmp!” Şi a fost că’n timp ce erau ei pe câmp, Cain s’a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.
9. Şi a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Unde este Abel, fratele tău?” Iar el a zis: „Nu ştiu; nu cumva sunt eu paznicul fratelui meu?…”.
10. Şi a zis Domnul: „Ce-ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă spre Mine din pământ.
11. Şi acum, blestemat să fii de pământul ce şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău.
12. Când vei munci pământul, el nu-ţi va mai da puterea lui; rătăcitor vei fi şi fugar pe pământ!”
13. Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: „Pedeapsa mea e mai mare decât aş putea eu să duc.
14. Dacă Tu mă izgoneşti astăzi de la faţa pământului, şi de la faţa Ta voi fi ascuns; rătăcitor voi fi eu şi fugar pe pământ, şi va fi că oricine mă va întâlni, mă va ucide”.
15. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu aşa, ci oricine-l va ucide pe Cain, înşeptită răzbunare va cădea asupră-i”. Şi Domnul Dumnezeu i-a pus lui Cain un semn, ca tot cel care-l va întâlni să nu-l omoare.
Din Proverbele lui Solomon (5, 1-15)
1. Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea, spre cuvintele mele apleacă-ţi auzul,
2. ca să-ţi păzeşti cugetul bun; eu din priceperea buzelor îţi poruncesc.
3. Nu lua aminte la femeia vicleană; că din buzele femeii desfrânate picură miere care până la o vreme îţi îndulceşte gâtlejul,
4. dar pe care mai târziu o vei găsi mai amară decât fierea şi mai ascuţită decât sabia cu două tăişuri.
5. Că nebunia îşi face picioare ce se coboară spre ea cu moarte de iad,
6. iar urmele ei sunt nestatornice, că ea nu pe căile vieţii umblă şi alergările ei sunt rătăcitoare: încotro, nici ea nu ştie unde.
7. Aşadar, fiule, ascultă-mă pe mine şi să nu-mi faci cuvintele deşarte.
8. Calea fă-ţi-o cât mai departe de ea şi de uşile casei ei să nu te apropii,
9. ca să nu-ţi dai viaţa pe mâna altora şi traiul tău pe seama celor ce nu se îndură,
10. ca nu cumva străinii să-şi facă saţ din averea ta şi rodul ostenelilor tale să intre în casă străină.
11. Că pe urmă o să-ţi pară rău, atunci când carnea trupului tău se va topi
12. şi când vei zice: – O, cum de-am urât eu învăţătura şi cum de-a ocolit inima mea mustrările?
13. N’am ascultat de glasul celui ce mă certa şi spre cel ce mă învăţa nu mi-am plecat auzul;
14. pentru atât de puţin m’am copleşit de tot răul, în chiar mijlocul soborului şi al adunării.
15. Fiule, bea apă din propriile tale vase şi din izvorul propriilor tale fântâni.
Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa
Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei; iar casa s’a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Săi – cel care avea să-L vândă –, a zis: „De ce nu s’a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?” Iar el a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, vămuia ce se punea într’însa. A zis deci Iisus: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea”. (Ioan 12:3-8)
Multe lucruri importante se pot spune despre motivația lui Iuda de a-L trăda pe Hristos. Vreau totuși să menționez un lucru care mă frapează astăzi în acest pasaj: Iuda nu avea încredere în Domnul, fiindcă nu-L iubea. Deși ceilalți ucenici aveau uneori lipsă de credință, înțelegeau uneori greșit cuvintele Lui și chiar L-au abandonat și s-au lepădat de El în timp ce era dus spre moarte, totuși Îl iubeau. Această dragoste este cea care a păstrat deschisă ușa pentr vindecarea lor, pentru restaurarea credinței lor , atunci când neajunsurile omenești le-au scăzut credința.
Dar în cazul lui Iuda, neajunsurile sale nu află vindecare, fiindcă inima sa este închisă în fața lui Dumnezeu. Când, în final, Iuda regretă păcatul, acest regret nu se îndreaptă spre vindecare, spre pocăință, pe baza iubirii pentru Persoana lui Iisus. El se îndreaptă spre dezgust față de sine și sinucidere. „Am păcătuit”, spune el, nu „fiindcă L-am trădat pe Iisus, Domnul meu iubit, ci fiindcă am trădat sânge nevinovat”. Atât de departe este Iuda de Persoana lui Hristos încât nu-I spune pe nume.
Astăzi vreau să-mi deschid inima în fața lui Dumnezeu, Care mă cheamă să ies din grija de sine și să-L însoțesc pe calea Crucii, în dragostea Sa. Fiindcă dragostea mă unește cu El chiar și atunci când credința și înțelegerea se termină.
0 Comments