Din Epistola a treia sobornicească a Sf. Ap. Ioan (1, 1-15)

1. Bătrânul, către Gaiu cel iubit, pe care-l iubesc întru adevăr.
2. Iubitule, mă rog ca’ntru toate să sporeşti şi să ai tot atâta sănătate precum îţi este sufletul de spornic.
3. Mult m’am bucurat când au venit fraţii şi au mărturisit despre adevărul tău, despre felul cum trăieşti tu întru adevăr.
4. Mai mare bucurie decât aceasta nu am: să aud că fiii mei umblă întru adevăr.
5. Iubitule, ceea ce faci tu faţă de fraţi o faci cu credincioşie, şi aceasta pentru străini,
6. care’n faţa Bisericii au dat mărturie despre iubirea ta. Bine vei face să-i ajuţi în călătoria lor într’un chip vrednic de Dumnezeu;
7. că pentru numele Său au plecat ei la drum, fără să primească nimic de la păgâni.
8. Noi, deci, datori suntem să-i sprijinim pe unii ca aceştia, ca să le fim împreună-lucrători pentru adevăr.
9. Eu am scris ceva Bisericii; dar Diotref, care ţine să fie primul între ei, nu ne primeşte.
10. Pentru aceea, dacă voi veni, îi voi aminti de faptele pe care le face, defăimându-ne cu vorbe urâte; şi nemulţumit fiind el cu acestea, nici că el îi primeşte pe fraţi, nici că-i lasă pe cei ce vor să-i primească, şi-i dă afară din Biserică.
11. Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face binele, din Dumnezeu este; cel ce face răul, nu L-a văzut pe Dumnezeu.
12. Lui Dimitrie i s’a dat mărturie din partea tuturor şi din partea adevărului însuşi; mărturie îi dăm şi noi, şi tu ştii că mărturia noastră este adevărată.
13. Aveam multe să-ţi scriu, dar nu vreau să ţi le scriu cu cerneală şi condei.
14. Nădăjduiesc însă ca’n curând să te văd, şi vom vorbi gură către gură.
15. Pace ţie! Prietenii te îmbrăţişează. Îmbrăţişaţi pe prieteni, pe fiecare după numele lui.

Din Evanghelia după Luca (19, 29-40; 22, 7-39)

29. Şi a fost că pe când Se apropia de Betfaghe şi de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi din ucenici,
30. zicând: „Mergeţi în satul din faţa voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n’a şezut vreodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-l.
31. Şi dacă vă va’ntreba cineva: De ce-l dezlegaţi?, veţi spune aşa: Domnul are trebuinţă de el”.
32. Şi, plecând, cei trimişi au găsit aşa cum le spusese El.
33. Şi în timp ce dezlegau mânzul, stăpânii lui le-au zis: „De ce dezlegaţi mânzul?”
34. Iar ei le-au spus: „Domnul are trebuinţă de el”.
35. Şi l-au adus la Iisus; şi aruncându-şi hainele lor pe mânz, L-au urcat pe Iisus.
36. Iar în timp ce El mergea, îşi aşterneau hainele’n cale.
37. Şi, apropiindu-Se El de panta Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, cu glas mare au început să-L laude pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră,
38. zicând: „Binecuvântat este Împăratul Cel ce vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!”
39. Şi unii farisei din mulţime I-au zis: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii…”.
40. Şi El, răspunzând, a zis: „V’o spun Eu vouă: Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga”.
7. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile.
8. Şi i-a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: „Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm”.
9. Iar ei au zis: „Unde vrei să pregătim?”
10. Şi El le-a zis: „Iată, când veţi intra în cetate vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra
11. şi spuneţi-i stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile cu ucenicii Mei?
12. Iar el vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi”.
13. Iar ei, ducându-se, au aflat aşa cum le spusese El şi au pregătit Paştile.
14. Şi când a sosit ceasul, S’a aşezat la masă, şi apostolii cu El.
15. Şi le-a zis: „Cu dor am dorit să mănânc aceste Paşti cu voi mai înainte ca Eu să pătimesc.
16. Că vă spun Eu vouă că de-acum nu le voi mai mânca până când se vor plini întru împărăţia lui Dumnezeu”.
17. Şi luând paharul, mulţumind, le-a zis: „Luaţi-l şi î mpărţiţi-l între voi;
18. că vă spun: De acum nu voi mai bea rodul viţei până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu”.
19. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat, zicând: „Acesta este Trupul Meu, cel ce se dă pentru voi; aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!”
20. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: „Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu, cel ce se varsă pentru voi.
21. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă.
22. Că Fiul Omului merge precum a fost rânduit, dar vai acelui om prin care este vândut!”
23. Iar ei au început să se întrebe unul pe altul, care dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta.
24. Şi s’a făcut între ei şi o neînţelegere: Cine dintre ei s’ar părea a fi mai mare?
25. Iar El le-a zis: „Împăraţii neamurilor domnesc peste ele şi cei ce le stăpânesc se cheamă binefăcători.
26. Dar între voi să nu fie aşa; ci cel mai mare dintre voi să fie asemenea celui mai mic; şi căpetenia, asemenea celui ce slujeşte.
27. Căci cine este mai mare: cel ce stă la masă, sau cel ce slujeşte? Oare nu cel ce stă la masă? Dar Eu, în mijlocul vostru, sunt asemenea celui ce slujeşte;
28. iar voi sunteţi cei ce-aţi rămas cu Mine în încercările Mele;
29. şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, aşa cum Tatăl Meu Mi-a rânduit-o Mie,
30. ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea întru împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
31. Simone, Simone, iată că Satana v’a cerut să vă cearnă ca pe grâu;
32. dar Eu M’am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa; iar tu, oarecând revenindu-ţi, întăreşte-i pe fraţii tăi”.
33. Iar el I-a zis: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi’n temniţă şi la moarte…”.
34. Iar Iisus i-a zis: „Ţi-o spun Eu ţie, Petre: astăzi nu va cânta cocoşul până ce tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine, cum că nu Mă cunoşti”.
35. Şi le-a zis: „Când v’am trimis fără pungă şi fără traistă şi fără încălţăminte, avut-aţi lipsă de ceva?” Iar ei au zis: „De nimic”.
36. Şi El le-a zis: „Acum însă cel care are pungă, să şi-o ia; tot aşa şi traista; şi cel care nu are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere.
37. Că vă spun că’ntru Mine trebuie să se plinească ceea ce este scris: Şi cu cei fără de lege a fost socotit; căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit”.
38. Şi ei au zis: „Doamne, iată aici două săbii”. Iar El le-a zis: „Sunt de-ajuns!”
39. Şi a ieşit şi S’a dus ca de obicei la Muntele Măslinilor; şi după El s’au dus şi ucenicii Săi.

Am crescut în partea de nord a statului Idaho, cu munți și păduri de jur-împrejur. De-a lungul vieții, pădurile mi-au umplut mereu inima de bucurie și mi-au hrănit imaginația. În fiecare an, părinții mei ne luau pe mine și pe fratele meu în excursii cu cortul, într-un parc care se întindea pe partea de nord-est a Lacului Pend Oreille. Acolo, tata ne confecționa bărcuțe de jucărie, din scoarță de mesteacăn, cu catarg și vele.

Când eram în liceu, plecam adeseori în excursii prin munți cu Jim, cel mai bun prieten al meu (în prezent, profesor universitar de teologie și filosofie în Scoția). Alegeam un munte, ne urcam amândoi până în vârf și ne rugam împreună acolo. Nu ne era deloc greu să înțelegem întâlnirea prorocului Moise cu Dumnezeu pe Muntele Sinai, pentru că și noi doi simțeam prezența Domnului în inima muntelui.

A venit apoi vremea construirii bisericii mânăstirii și a clădirilor adiacente și, deși a trebuit să tăiem copacii din zona aleasă pentru viitoarea construcție, ne-am străduit să tăiem cât mai puțini – proiectul nostru fiind ca toate clădirile ce urmau a fi ridicate să aibă forma unui potir ținut de Dumnezeu în mâinile Lui. Pădurii înconjurătoare i-am dat numele Sfântului Serfaim de Sarov, care s-a retras într-o pădure pentru a se ruga în singurătate. Pe lângă prețiosul dar al solitudinii, pădurea noastră ne oferă și mult oxigen.

Dintotdeauna monahii au iubit pădurile. Călugării copți și etiopieni sunt renumiți pentru inițiativa lor de a planta copaci de-a lungul unor regiuni întinse de munți neîmpăduriți, pentru a construi apoi mănăstiri prin acele zone. Tot ei sunt cei care au numit acele păduri „pădurile sfinte”. Și călugării ruși și-au căutat locuri solitare de rugăciune prin pădurile din nordul Tebaidei, unde s-au pustnicit prin munți.

În multe privințe, lăcașurile noastre de rugăciune sunt și ele ca niște păduri. Când intrăm într-o biserică ortodoxă, suntem înconjurați de sfinți (ei sunt norul de mărturii, împreună-rugători cu noi înaintea tronului ceresc) și de prezența vie a Domnului nostru, pe care o respirăm aici pe pământ, umplându-ne plămânii duhovnicești. Oxigenul inspirat de noi în biserică este harul lui Dumnezeu, care se revarsă asupra tuturor celor ce caută sprijin și adăpost în casa Lui.