Când cineva se străduiește să interacționeze cu respect, smerenie și demnitate cu membrii familiei sale, cu prietenii, cu colegii de serviciu și cu toți ceilalți oameni pe care-i întâlnește, înseamnă că se pregătește să primească belșugul de har necesar apropierii sufletului de lucrurile cele dumnezeiești. Sufletul este astfel pregătit să primească semințele care-l învrednicesc să răspundă harului dumnezeiesc, întrucât o inimă recunoscătoare este un teren fertil pentru impregnarea cu tot ce este dumnezeiesc.

Când îți deschizi inima către alții cu recunoștință, calea este netezită pentru o relație personală cu Hristos Domnul, iar Duhul Sfânt Se sălășluiește înlăuntrul inimii, umplându-te cu puterea de a trăi o viață preschimbată de harul lui Dumnezeu. Ești plin de o adâncă recunoștință față de darurile dumnezeiești și pacea lăuntrică te însoțește pretutindeni.

Pregătirea pentru plantarea semințelor iubirii dumnezeiești începe deci prin cultivarea unei recunoștințe pline de sensibilitate afectivă. Potrivit Sfântului Apostol Pavel, nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine… (Romani 11:18). Orice relație afectivă cu Dumnezeu presupune existența unui suflet recunoscător, dar și cultivarea bunătății și bunăvoinței față de ceilalți oameni. Când ești recunoscător, Îi răspunzi lui Dumnezeu și reacționezi față de semenii tăi punându-ți în lucrare și celelalte virtuți.

Cultivarea unei recunoștințe profunde, a unei prețuiri sincere față de ceilalți, sensibilizează sufletul, înlesnindu-i perceperea nevoii lăuntrice de a răspunde invitației Domnului de a se împărtăși cu El în deplină libertate, cu totală recunoștință.