Din Epistola sobornicească a Sf. Ap. Iacob (4, 7-17; 5, 1-9)

7. Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.
8. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inima, voi, cei cu sufletu’n doi peri!
9. Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi-vă şi vă jeliţi. Râsul să vi se întoarcă’n plâns, şi bucuria voastră în întristare.
10. Smeriţi-vă în faţa Domnului, şi El vă va înălţa.
11. Nu vă vorbiţi de rău unul pe altul, fraţilor! Cel care-l vorbeşte de rău pe un frate, sau îl judecă pe fratele său, acela vorbeşte de rău legea şi judecă legea; dar dacă judeci legea, nu eşti împlinitor al legii, ci judecătorul ei.
12. Unul este Legiuitorul şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să dea pierzării. Dar tu, cine eşti tu care-l judeci pe aproapele?…
13. Acum către voi, cei ce ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga…,
14. voi, cei ce nu ştiţi ce se va întâmpla mâine! Căci ce este viaţa voastră?: Abur sunteţi, care se arată o clipă şi-apoi dispare.
15. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul vrea, vom trăi şi vom face aceasta şi aceea…
16. Dar nu!, voi vă lăudaţi acum întru lăudăroşeniile voastre! Toată lauda de acest fel este rea.
17. Aşadar, cel ce ştie să facă binele şi nu-l face, păcat îşi este sieşi.
1. Acum către voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă de necazurile ce vor să vină asupra voastră!
2. Bogăţia voastră a putrezit, şi hainele voastre le-au mâncat moliile.
3. Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie’mpotriva voastră, şi trupurile voastre ca focul le va mânca. Strâns-aţi grămezi în zilele din urmă!
4. Iată, plata pe care voi le-aţi oprit-o lucrătorilor ce v’au secerat ţarinile, strigă; şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Sabaot.
5. V’aţi desfătat pe pământ şi v’aţi dezmierdat; îmbuibatu-v’aţi inimile în ziua înjunghierii!
6. Osânditu-l-aţi pe cel drept şi l-aţi omorât; el nu vă ţine piept.
7. Aşadar, fraţilor, înarmaţi-vă cu răbdare până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă preţioasa roadă a pământului, înarmat cu răbdare până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie.
8. Fiţi şi voi înarmaţi cu răbdare; întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului s’a apropiat.
9. Nu gemeţi, fraţilor, unii împotriva altora, ca să nu fiţi judecaţi; iată, Judecătorul stă’n faţa uşilor!

Din Evanghelia după Marcu (11, 27-33)

27. Şi au venit iarăşi în Ierusalim. Şi în timp ce Iisus umbla prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii
28. şi I-au zis: „Cu ce putere faci tu acestea? Sau cine ţi-a dat ţie această putere de a le face?”
29. Iar Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu un cuvânt; răspundeţi-Mi, şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:
30. Botezul lui Ioan, din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!”
31. Şi ei se chibzuiau între ei, zicând: „Dacă noi vom zice: Din cer!, El va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?;
32. dar de vom zice: De la oameni…”. Se temeau de mulţime, fiindcă toţi socoteau că Ioan a fost cu adevărat profet.
33. Şi răspunzând, I-au zis: „Nu ştim…”. Şi Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea!…”.

Sfântul Ioan mărturisea despre Hristos Iisus că El este cu adevărat Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, că este Izbăvitorul făgăduit, aşteptat de toţi. Au auzit aceasta cei din jurul lui şi au crezut. De la ei, această mărturisire s-a răspândit în popor şi toţi au început să cugete că Cel mărturisit de Ioan nu este un oarecare. La aceasta făcea trimitere Mântuitorul atunci când, în ultimele zile pe care le-a petrecut în templu, a pus arhiereilor, cărturarilor şi bătrânilor întrebarea: de unde este botezul lui Ioan, din cer sau de la oameni? Aceştia au ocolit răspunsul, întrucât era cu neputinţă ca ei să nu fi văzut că Ioan nu venise cu de la sine putere botezând cu apă. Dar cum erau să recunoască asta, de vreme ce astfel s-ar fi văzut siliţi să recunoască, totodată, şi mărturia dată de el, că înaintea lor se află Cel făgăduit, şi ca atare ar fi trebuit să se plece învăţăturii Acestuia? Aşa ceva ei însă nu voiau; şi nu din oarecare pricini întemeiate, ci numai din prejudecată. Încăpăţânarea lor nu micşorează însă cu nimic puterea mărturiei Sfântului Ioan. Ea are şi acum aceeaşi putere de încredinţare ca atunci când a ieşit din gura lui. Şi noi îl auzim pe Ioan arătându-ne pe adevăratul Izbăvitor şi, prin aceasta, credinţa noastră prinde aripi, ca una ce are în sprijinul său o mărturie vie.