Din Cartea Facerii (3,1-15)
1. Şarpele însă era cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu, a zis el oare: Să nu mâncaţi roade din tot pomul care este în rai?…”.
2. Iar femeia a zis către şarpe: „Noi putem mânca din roada pomilor raiului,
3. dar din roada pomului care este în mijlocul raiului, ne-a zis Dumnezeu: „Din el să nu mâncaţi şi nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
4. Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri;
5. dar Dumnezeu ştie că’n ziua’n care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte Dumnezei, cunoscând binele şi răul”.
6. Şi femeia a văzut că pomul e bun de mâncat şi că plăcut le este ochilor la vedere şi că e de dorit spre câştigarea priceperii. Şi a luat din roada lui şi a mâncat; şi i-a dat şi bărbatului său, care era cu ea, şi el a mâncat.
7. Atunci amândurora li s’au deschis ochii şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri.
8. Şi au auzit glasul Domnului Dumnezeu purtându-se prin rai în boarea amurgului; şi de la faţa Domnului Dumnezeu s’au ascuns Adam şi femeia sa printre pomii raiului.
9. Şi Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis: „Adame, unde eşti?”
10. Acesta a zis: „Glasul Tău l-am auzit purtându-se prin rai şi m’am temut, pentru că sunt gol, şi m’am ascuns”.
11. Şi i-a zis Dumnezeu: „Cine ţi-a spus ţie că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care Eu ţi-am poruncit să nu mănânci?”
12. Adam a zis: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom, şi eu am mâncat”.
13. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: „Cum de-ai făcut una ca asta?” Iar femeia a zis: „Şarpele m’a amăgit, iar eu am mâncat”.
14. Şi a zis Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate dobitoacele şi între toate fiarele pământului; pe pântecele tău să te târăşti şi pământ să mănânci în toate zilele vieţii tale!
15. Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între seminţia ta şi seminţia ei; Acela îţi va ţinti ţie capul, iar tu îi vei ţinti Lui călcâiul”.
Din Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel (4, 1-7)
1. Dar o spun: câtă vreme moştenitorul este copil, el întru nimic nu se deosebeşte de rob, deşi e stăpân peste toate,
2. ci este sub epitropi şi iconomi până la vremea rânduită de tatăl său.
3. Tot aşa şi noi: când eram copii, robiţi eram sub stihiile lumii;
4. dar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege,
5. ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.
6. Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu L-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său care strigă: Avva, Părinte!
7. În felul acesta, tu nu mai eşti rob, ci fiu; iar dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (2)
1. Pentru aceea trebuie ca noi să ne ţinem cu atât mai aproape de cele ce-am auzit, ca nu cumva să plutim pe-alături de ele.
2. Că dacă cuvântul grăit prin îngeri s’a adeverit, şi dacă orice încălcare de poruncă şi neascultare şi-a primit răsplata cea dreaptă,
3. atunci, cum vom scăpa noi dacă fi-vom nepăsători faţă de o astfel de mântuire care, avându-şi începutul în însăşi propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de către cei ce au ascultat-o,
4. împreună cu ei mărturisind şi Dumnezeu prin semne şi minuni şi prin felurite puteri şi prin daruri ale Duhului Sfânt împărţite după voia Lui?
5. Că nu îngerilor le-a supus El lumea viitoare despre care vorbim.
6. Dar cineva a mărturisit undeva, zicând: Ce este omul, că-Ţi aminteşti de el? sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
7. Micşoratu-l-ai pentru-o clipă mai prejos de îngeri; cu slavă şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrul mâinilor Tale.
8. Tu pe toate le-ai supus sub picioarele lui. Şi dacă I le-a supus pe toate, atunci nimic nu I s’a lăsat nesupus. Dar acum noi încă nu vedem că toate I-au fost supuse.
9. Dar pe Cel ce pentru-o clipă mai prejos de îngeri a fost micşorat, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste din pricina morţii pe care a suferit-o, în aşa fel ca, prin harul lui Dumnezeu, pentru fiecare să fi gustat moartea.
10. Fiindcă Lui, Cel pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate, Lui, Cel ce pe mulţi fii i-a dus către slavă, Lui I se cădea să-L desăvârşească prin pătimire pe Începătorul mântuirii lor.
11. Că şi Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc, dintru Unul sunt toţi; din care pricină nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi,
12. zicând: Vesti-voi fraţilor Mei numele Tău, în mijlocul adunării Îţi voi cânta laudă.
13. Şi încă: Eu voi fi încrezător în El; şi încă: Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu.
14. Aşadar, de vreme ce pruncii îşi aveau părtăşie în sânge şi în trup, tot astfel şi El: aceloraşi li S’a făcut părtaş, pentru ca prin moarte să-l surpe pe cel ce are stăpânia morţii, adică pe diavolul,
15. şi să-i elibereze pe cei ce de frica morţii erau toată viaţa ţinuţi în robie.
16. Fiindcă e de la sine’nţeles că nu pe îngeri i-a luat El în grijă, ci pe urmaşii lui Avraam i-a luat.
17. Pentru aceea era El dator să li Se asemene’ntru totul fraţilor, ca să devină El Arhiereu milostiv şi credincios în slujba lui Dumnezeu, spre a ispăşi păcatele poporului.
18. Că El Însuşi fiind încercat prin ceea ce a pătimit, şi celor ce sunt în încercări poate să le ajute.
Din Cartea Apocalipsei (20, 1-10)
1. Şi-am văzut un înger pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui.
2. Şi l-a prins pe Balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pe o mie de ani.
3. Şi l-a aruncat în adânc; şi pe acesta l-a închis şi l-a pecetluit deasupră-i, pentru ca el să nu mai amăgească popoarele, până ce miile de ani se vor sfârşi. După aceea el trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
4. Şi-am văzut tronuri; şi ei s’au aşezat pe ele; şi li s’a dat lor putere să judece; şi-am văzut sufletele celor descăpăţânaţi din pricina mărturiei lui Iisus şi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi care nu i s’au închinat Fiarei şi nici chipului ei şi semnul ei nu l-au primit pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
5. Ceilalţi morţi nu învie până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi.
6. Fericit şi sfânt cel ce are parte de învierea cea dintâi! Peste aceştia moartea cea de-a doua nu are putere, ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi-ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El de-a lungul miilor de ani.
7. Şi când se vor sfârşi miile de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui.
8. Şi va ieşi să amăgească neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării…
9. Şi s’au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar foc s’a coborât din cer şi i-a mistuit.
10. Şi diavolul care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este Fiara şi Profetul Mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor.
0 Comments