Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să simt puterea cuvintelor Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Coloseni a Sf. Ap. Pavel (2, 13-23)

13. Iar pe voi, cei ce eraţi morţi în greşalele voastre şi în netăierea’mprejur a trupului vostru, v’a făcut vii împreună cu El, iertându-vă toate greşalele,
14. ştergând zapisul ce era asupra noastră, potrivnic nouă prin opreliştile lui, pe care ni l-a luat din cale pironindu-l pe cruce;
15. prin ea biruit-a El Începătoriile şi Stăpâniile, dezbrăcându-le şi dându-le’n privelişte.
16. Aşadar, nimeni să nu vă judece pentru mâncare sau băutură sau cu privire la vreo sărbătoare sau lună nouă sau sâmbete;
17. ele sunt o umbră a celor viitoare, dar trupul e al lui Hristos.
18. Nimeni să nu vă lipsească de răsplată prin „smerenie-de-bunăvoie” sau prin „slujire-de-îngeri”, vârându-se el în cele ce n’a văzut şi’n zadar semeţindu-se cu mintea lui cea trupească
19. în loc să se ţină strâns de Capul din care întregul trup – prin încheieturi şi legături hrănindu-se şi întocmindu-se – creşte prin creşterea lui Dumnezeu.
20. Aşadar, dacă împreună cu Hristos aţi murit faţă de stihiile lumii, atunci de ce, ca şi cum încă aţi trăi în lume, vă supuneţi unor porunci ca:
21. „nu lua!”, „nu gusta!”, „nu atinge!”,
22. – privind lucruri care toate pier prin folosire? acestea sunt rânduieli şi învăţături omeneşti;
23. ele au, într’adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, cu a lor „religiozitate-în-sine”, cu a lor „smerenie-de-bunăvoie”, cu a lor „necruţare-a-trupului”, dar nu au nici un preţ, nici măcar pentru mulţumirea trupului.

Din Evanghelia după Luca (9, 18-22)

18. Şi a fost că pe când El Se ruga deoparte, ucenicii erau cu El, iar El i-a întrebat, zicând: „Cine zic mulţimile că sunt Eu?”
19. Iar ei, răspunzând, au zis: „Ioan Botezătorul; iar alţii Ilie, iar alţii că a înviat un profet din cei vechi”.
20. Şi El le-a zis: „Dar voi, voi cine ziceţi că sunt Eu?” Iar Petru, răspunzând, a zis: „Hristosul lui Dumnezeu”.
21. Iar El sub mustrare le-a poruncit ca pe aceasta să n’o spună nimănui,
22. zicând: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învie”.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

Hrana este o problemă care interesează majoritatea oamenilor, deoarece ea umple  adeseori un gol lăuntric, devenind un fel de alinare pentru omul contemporan, confruntat zilnic cu o mulțime de tensiuni și dificultăți ce țin de lumea noastră modernă. Însă hrana nu este singura dependență care-i poate stăpâni pe creștini. Nevoia de afecțiune și aprobare poate deveni și ea o formă de dependență; mai mult decât atât, ea poate chiar înlocui o relație plină de satisfacții duhovnicești cu Dumnezeu.

A-i sluji pe alții, de exemplu, în munca de voluntariat depusă în scopuri caritabile poate fi un mod de a căuta aprobarea oamenilor, care ne va face să ne simțim mai bine, părându-ni-se că ne aflăm la un nivel duhovnicesc superior. Slujind astfel, vom ajunge să-L înlocuim pe Dumnezeu cu activitatea de caritate pe care o prestăm, trâmbițându-ne de fapt pe noi înșine ca pe niște făptuitori ai binelui și ai unor numeroase acte de milostenie vrednice de laudă.

Desigur, aceasta nu înseamnă că trebuie să încetăm de a-i ajuta pe cei nevoiași – doar știm bine că Hristos Însuși ne îndeamnă să avem grijă de cei neputincioși și sărmani. Se cuvine însă ca faptele noastre de milostenie să se întemeieze pe dragostea de Dumnezeu și de aproapele, nu pe dragostea de sine și pe mărirea cea deșartă.

Pentru a evita să cădem în păcatul mândriei, al măririi deșarte, trebuie să ne asumăm o stare de pocăință neîncetată. Imediat ce observăm că mândria s-a cuibărit în noi și vrea să iasă la suprafață, să ne căim fără întârziere. Să fim întotdeauna siguri că Hristos se află la temelia actelor noastre de caritate, nu laudele sau aprecierile primite de la oameni. Să vorbim deschis și sincer cu părintele nostru duhovnic despre această capcană în care putem cădea – capcana mândriei, a părerii de sine – și să ne anihilăm orgoliile înainte de a le da prilejul să ne domine ele pe noi.