aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel (2, 16-20)
16. ştiind însă că omul nu se îndreptăţeşte din faptele legii, ci numai prin credinţa în Iisus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Iisus, pentru ca din credinţa în Hristos să ne îndreptăţim, iar nu din faptele legii; căci din faptele legii nimeni nu se va îndreptăţi.
17. Dar dacă’n căutarea noastră de a ne îndreptăţi în Hristos ne-am găsit şi pe noi înşine păcătoşi, este oare Hristos slujitor al păcatului? Ferească Dumnezeu!
18. Că dacă pe cele ce eu le-am dărâmat, pe acelea le zidesc la loc, mă adeveresc pe mine însumi călcător de poruncă.
19. Fiindcă eu prin lege i-am murit legii, pentru ca să-I trăiesc lui Dumnezeu:
20. m’am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine; ceea ce trăiesc eu acum în trup, trăiesc întru credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce m’a iubit şi pe Sine Însuşi S’a dat pentru mine.
Din Evanghelia după Luca (8, 5-15)
5. „Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi pe când semăna el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mâncat-o.
6. Şi alta a căzut pe piatră; şi dacă a răsărit s’a uscat, pentru că nu avea umezeală.
7. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor; şi spinii, crescând împreună cu ea, au înăbuşit-o.
8. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi a crescut şi a făcut rod însutit”. Pe acestea spunându-le, a strigat: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!”
9. Şi ucenicii Săi Îl întrebau ce înseamnă această parabolă.
10. Iar El a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu; dar celorlalţi, în parabole, ca văzând să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă.
11. Iar parabola aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu.
12. Cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
13. Iar cea de pe piatră sunt aceia care primesc cu bucurie cuvântul când îl aud, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.
14. Iar cea căzută între spini sunt cei care aud, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.
15. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, auzind cuvântul cu inimă curată şi bună, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
Hristos Domnul ne învață să ne iubim aproapele ca pe noi înșine – și să-i iubim chiar și pe vrăjmași. Ne apar mereu în cale oameni pe care ne e greu să-i agreăm, cu atât mai puțin să-i îndrăgim. Aceasta fiind situația, cum să împlinim noi porunca lui Hristos de a-i îndrăgi pe toți?
În calitate de creștini, venerăm icoanele care-L înfățișează pe Iisus – printre ele fiind și cele în care îl vedem suferind pe cruce. Când preotul sau diaconul cădește în biserică în timpul Sfintei Liturghii, el nu cădește doar icoanele, ci îi cădește și pe credincioși, pentru că fiecare credincios poartă în el chipul lui Dumnezeu.
Dacă-L vedem pe Hristos în toți oamenii, îi putem îndrăgi și pe cei care nu-s ușor de îndrăgit, pe cei nepoliticoși sau chiar răi, care ne jignesc. Și ei au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar păcatul le-a întunecat chipul. Cu toate acestea, așa păcătoși cum sunt, ei Îl întruchipează totuși pe Hristos cel răstignit. Dumnezeu îi iubește și ne poruncește și nouă să-i iubim.
Dar cum? Aici intră în acțiune harul dumnezeiesc. Așa cum spunea Sfântul Pavel, putem face noi ceva bun fără Hristos? A-i iubi pe cei ce ne dușmănesc e cea mai grea dintre poruncile Lui, dar să nu ne descurajăm: cu El toate sunt cu putință. Să-I cerem Domnului să ne dea harul necesar pentru a-i putea îndrăgi pe toți oamenii; e același har care ne trebuie pentru a-i ierta pe cei ce ne insultă. Dumnezeu ne iartă și ne iubește; să-i iertăm și să-i iubim și noi pe ceilalți. Totul ține de har: să căutăm ajutorul Sfântului Duh și vom dobândi tot lucrul cel bun, inclusiv sfințenia.
0 Comments