aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Filipeni a Sf. Ap. Pavel (2, 17-23)
17. Şi chiar dac’ar fi ca sângele meu să curgă peste prinosul şi slujba credinţei voastre, mă bucur, şi’mpreună cu voi toţi mă fericesc.
18. Şi voi, de asemenea, bucuraţi-vă, şi’mpreună cu mine fericiţi-vă!
19. Dar nădăjduiesc întru Domnul Iisus că’n curând am să-l trimit la voi pe Timotei, pentru ca la rându-mi să prind şi eu curaj aflând veşti despre voi.
20. Că’ntru părtăşia simţămintelor mele nu am pe nimeni altul care din inimă să se’ngrijească de treburile voastre,
21. fiindcă toţi caută spre ale lor, nu spre ale lui Iisus Hristos.
22. Dar voi ştiţi cât e el de’ncercat, că’ntocmai ca un copil cu tatăl său i-a slujit Evangheliei împreună cu mine.
23. Pe el deci nădăjduiesc să-l trimit de’ndată ce voi vedea ce va fi cu mine.
Din Evanghelia după Luca (6, 37-45)
37. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi vi se va ierta.
38. Daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf vi se va turna în poală; căci cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura”.
39. Şi le-a spus şi o parabolă: „Poate oare orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?
40. Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.
41. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar nu bagi de seamă bârna din ochiul tău?
42. Sau cum poţi să-i spui fratelui tău: Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!, în timp ce tu nu vezi bârna care este în ochiul tău? Făţarnicule, scoate-ţi mai întâi bârna din ochi şi atunci vei vedea să scoţi paiul care este în ochiul fratelui tău.
43. Că nu este pom bun care să facă roadă rea şi nici, dimpotrivă, pom rău care să facă roadă bună.
44. Că fiece pom după roada lui se cunoaşte. Că nu se adună smochine din mărăcini, şi nici struguri se culeg din rug.
45. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate ce este bun; iar omul rău, din vistieria cea rea a inimii sale scoate ce este rău. Că din prisosul inimii îi grăieşte gura.
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
Deoarece societatea noastră a devenit pluralistă (pluralismul este o concepție filosofică potrivit căreia lumea e formată dintr-o multitudine de realități de sine stătătoare), unii au căzut cu ușurință în greșala de a aprecia că nu contează ce cred atât timp cât sunt sinceri. Mai întâi am văzut falimentul moralității derulându-se sub ochii noștri, iar apoi am asistat și la vânzarea en gros, cu nedorit succes, a creștinismului tradițional de către o mare parte a reprezentanților a comunității [americane]. Aderența parțială a majorității cultelor religioase din America la tradiționala chemare evanghelică spre pocăință, iertare și mântuire întru Hristos a dat naștere unui nou fel de „mântuire”.
În prezent, aceste așa-zise biserici sunt mai preocupate de a vehicula concepte care țin de idealismul social decât să vadă mai multe suflete mântuite mulțumită unei relații personale cu Iisus Hristos – ignorând astfel cuvintele Lui: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. De fapt, ele afirmă că pierderea credinței a dus la înlocuirea Veștii celei Bune a mântuirii în Hristos Domnul cu mandatul sau împuternicirea de a construi o societate utopică în care să domnească pentru totdeauna dreptatea socială și pacea. Iată care este propovăduirea acestor așa-zise biserici, care au uitat că Mântuitorul Hristos a spus că nu vom atinge niciodată o astfel de stare utopică de lucruri în afara Împărăției Sale, în afara veacului ce va să fie.
Ce facem noi, în calitatea noastră de creștini ortodocși, pentru a contracara această insidioasă corupere a creștinismului tradițional, care aparține vieții veacului ce va să fie? Răspunsul nu este: să postim mai puțin, să ne rugăm mai puțin și să ne pocăim mai puțin, ci este: să ne reaprindem râvna pentru Hristos Domnul, să ne dăruim bucuriei de a trăi în Hristos Domnul, întrucât nu ne vom afla fericirea în lucrurile acestei lumi, ci în viața înrădăcinată în Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru.
Ni s-a dat un dar mare și sfânt. La sfârșitul fiecărei Sfinte Liturghii, credincioșii cântă următoarea cântare: Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfinte Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi! Să ne înnoim făgăduința de a pune în lucrare credința cea adevărată, această sfântă credință, ca mărturisitori ai lui Hristos. Avem această comoară neprețuită în păstrare – să fie ea moștenirea pe care o vom lăsa copiilor noștri și pe care o vom împărtăși semenilor noștri!
0 Comments