aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Efeseni a Sf. Ap. Pavel (1, 1-23)
1. Pavel, apostol al lui Iisus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii şi credincioşii întru Hristos Iisus care sunt în Efes,
2. har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos!
3. Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce întru Hristos ne-a binecuvântat întru cele cereşti cu toată binecuvântarea duhovnicească.
4. Într’acest chip ne-a şi ales întru El mai’nainte de întemeierea lumii, pentru ca’ntru iubire să fim în faţa Lui sfinţi şi fără prihană,
5. mai dinainte rânduindu-ne ca, după buna socotinţă a voii Sale, întru El prin Iisus Hristos să ne înfieze
6. spre lauda slavei harului Său cu care ne-a dăruit întru Cel-Iubit.
7. Întru Acesta, prin sângele Său, avem noi răscumpărarea şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său
8. pe care pentru noi l-a făcut să prisosească întru toată înţelepciunea şi priceperea.
9. El ne-a făcut cunoscută taina voii Sale pe care, potrivit bunăvoinţei Lui, mai dinainte întru Sine o plănuise
10. spre buna rânduială a plinirii vremilor: toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, să fie iarăşi adunate întru Hristos; în El,
11. întru Care şi nouă mai dinainte ni s’a rânduit o moştenire, potrivit cu planul Celui ce pe toate le lucrează după sfatul voii Sale,
12. pentru ca noi, cei ce mai dinainte am nădăjduit întru Hristos, să fim spre lauda slavei Sale.
13. Întru El de asemenea şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, şi după ce aţi crezut în El, aţi fost pecetluiţi cu Duhul cel Sfânt al făgăduinţei
14. – arvuna moştenirii noastre –, în vederea răscumpărării celor dobândiţi, spre lauda slavei Sale.
15. Iată de ce şi eu, auzind de credinţa voastră în Domnul Iisus şi de iubirea voastră cea către toţi sfinţii,
16. nu încetez să mulţumesc pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele,
17. pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duh de înţelepciune şi de descoperire spre cunoaşterea Lui;
18. şi să vă lumineze ochii inimii, pentru ca voi să pricepeţi care este nădejdea la care El v’a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui întru cei sfinţi
19. şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Sale întru noi, cei ce credem, potrivit cu puterea lucrătoare a tăriei Lui
20. pe care El a făcut-o să lucreze în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa întru cele cereşti,
21. mai presus decât toată Începătoria şi Stăpânia şi Puterea şi Domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor,
22. şi pe toate I le-a supus sub picioare, şi pe El L-a dat peste toate Cap Bisericii
23. care este trupul Său, plinătatea Celui ce pe toate întru toţi le plineşte.
Din Evanghelia după Marcu (7, 24-30)
24. Şi ridicându-Se de acolo, S’a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului; şi intrând într’o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n’a putut să rămână tăinuit.
25. Că de’ndată auzind despre El o femeie a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui.
26. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi-L ruga să scoată demonul din fiica ei.
27. Iar Iisus i-a zis: „Lasă întâi să se sature fiii; că nu e bine să iei pâinea fiilor şi s’o arunci câinilor”.
28. Ea însă a răspuns şi a zis: „Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile fiilor”.
29. Şi El i-a zis: „Pentru acest cuvânt, du-te!, demonul a ieşit din fiica ta”.
30. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit-o pe copilă culcată pe pat; iar demonul, ieşit.
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
Potrivit tradiției patristice, inima este centrul conștiinței omului, iar conștiința este energia minții dinlăuntrul inimii; Sfinții Părinți numesc această energie „capacitate noetică”.
Occidentul și Orientul înțeleg diferit modul în care oamenii ajung să-L cunoască pe Dumnezeu. Distincția, deosebit de importantă, constă în faptul că abordarea scolastică occidentală subliniază rolul logicii și al rațiunii în dobândirea cunoașterii lui Dumnezeu – după cum se poate observa în scrierile Fericitului Augustin și ale lui Thomas d’ Aquino – , în timp ce abordarea orientală nu aderă la această teză.
În teologia ortodoxă, mintea și logica nu sunt identice; logica funcționează în creier, iar mintea, în inimă. Astfel, capacitatea noetică a inimii este energia minții dinlăuntrul inimii. Această importantă distincție face ca Biserica Răsăriteană să nu se considere o „instituție” religioasă, ci un spital al sufletului, unde oamenii vin pentru proceduri terapeutice care restabilesc sănătatea sufletului, ajutându-l să înainteze spre scopul său suprem: unirea cu Dumnezeu (theosis).
Intrăm în viața Bisericii și ne însușim strădaniile ascetice – postul, rugăciunea, primirea Sfintelor Taine (Sfânta Euharistie) -, pentru a ne perfecționa, precum un atlet care se duce la antrenamente. Antrenându-ne în această dimensiune ascetică a traiului de zi cu zi, ne redobândim sănătatea în spitalul sufletului, în Biserică.
Desconsiderarea amintirii lui Dumnezeu, care a dus la căderea din har, este rectificată și reactivată, restaurată prin tămăduirea minții (ochiul sufletului). Această vindecare-restaurare nu este de natură juridică, adică nu presupune că un Dumnezeu furios a decis să treacă peste relele cuibărite în sufletele noastre și natura lor căzută, prin sângele vărsat pe Cruce de Fiul Său. Este vorba despre o vindecare ce presupune purificarea minții (nous) care a fost întunecată, dar care, restaurată acum, ne redă sănătatea și desăvârșirea. Legătura cu Dumnezeu va fi astfel refăcută, iar noi vom fi din nou nu numai în comuniune deplină cu El, Cel Atotputernic, dar și eliberați de puterea și permanența morții călcate în picioare prin Sfânta Înviere a Domnului Iisus Hristos.
0 Comments