aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel (4, 8-21)
8. Atunci însă, când voi nu-L cunoşteaţi pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce prin firea lor nu sunt dumnezei;
9. dar acum, după ce L-aţi cunoscut pe Dumnezeu – sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu –, cum de vă întoarceţi din nou la stihiile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi vreţi să le slujiţi ca mai’nainte?:
10. ţineţi zile şi luni şi anotimpuri şi ani!…
11. Mă tem pentru voi, ca nu cumva să mă fi ostenit la voi în zadar.
12. Vă rog, fraţilor, fiţi aşa cum sunt eu, fiindcă şi eu am fost aşa cum sunteţi voi. Nu mi-aţi greşit cu nimic.
13. Dar voi ştiţi că din pricina unei slăbiciuni a trupului v’am binevestit vouă întâia oară,
14. şi voi nu mi-aţi dispreţuit încercarea care era în trupul meu, nici nu v’aţi scârbit, ci m’aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus.
15. Unde este deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, de-ar fi fost cu putinţă, v’aţi fi scos ochii voştri şi mi i-aţi fi dat mie.
16. Am ajuns deci vrăjmaşul vostru pentru aceea că v’am spus adevărul?
17. Aceia vă râvnesc, dar nu cu gând bun; ci vor să vă despartă de mine ca să-i râvniţi pe ei.
18. Bine este însă ca binele să-l râvniţi întotdeauna, şi nu numai atunci când sunt eu de faţă la voi.
19. O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip în voi!
20. Aş vrea acum să fiu la voi şi să-mi schimb felul de a vorbi, că nu mai ştiu cum să vă iau!
21. Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub lege: nu auziţi legea?
Din Evanghelia după Marcu (4, 8-21; 6, 43-53)
8. Şi altele au căzut în pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roadă şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută”.
9. Şi zicea: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!”
10. Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabolă.
11. Şi El le-a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole,
12. ca privind să privească şi să nu vadă, şi auzind să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să-şi revină şi să li se ierte”.
13. Şi le-a zis: „Nu pricepeţi parabola aceasta? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele?
14. Semănătorul seamănă cuvântul.
15. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; şi numa’ ce-l aud, că vine de’ndată Satana şi ia cuvântul semănat în ei.
16. Tot aşa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul şi-l primesc de’ndată cu bucurie,
17. dar nu au rădăcină întru ei şi durează doar pân’la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc.
18. Şi cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul,
19. dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor.
20. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută”.
21. Şi le zicea: „Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic?
43. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi ce rămăsese din peşti.
44. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
45. Şi El i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii.
46. Iar după ce le-a dat drumul, S’a dus în munte ca să Se roage.
47. Şi făcându-se seară, corabia era în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.
48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, că vântul era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă mai departe pe lângă ei.
49. Iar ei, văzându-L umblând pe mare, au crezut că e nălucă şi au strigat,
50. fiindcă toţi L-au văzut şi s’au tulburat. Dar El le-a vorbit de’ndată şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”
51. Şi S’a suit la ei în corabie şi vântul s’a potolit. Şi ei erau peste măsură de uimiţi în sinea lor,
52. că nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită.
53. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
A fi loiali chemării noastre de fii ai lui Dumnezeu presupune a trăi imitându-L pe Hristos, imitându-I blândețea și smerenia. Trebuie să-i iubim pe ceilalți oameni așa cum I-a iubit El, să fim dispuși să ne schimbăm și să restaurăm chipul Lui în noi – astfel încât ceilalți să vadă în noi lumina Lui.
Să ne cercetăm cu atenție în fiecare clipă, pentru a ne asigura că imaginea, chipul lui Hristos, strălucește în noi atunci când interacționăm cu ceilalți. Dacă simțim mânie, furie, frustrare față de unul dintre membrii familiei noastre sau față de un coleg de serviciu, să ne căim pe loc, chiar în acel moment în care conștientizăm lucrul acesta.
Mâine va fi prea târziu – ziua căinței noastre trebuie să fie ziua de astăzi! Dacă vedem o bunicuță într-un magazin alimentar căreia nu-i ajung banii pentru a-și plăti cumpărăturile, s-o ajutăm imediat, chiar în acel moment, și să plătim noi diferența la casă. Dacă vedem o tânără agresată de un bărbat, să intervenim atunci, în momentul acela, s-o apărăm sau să telefonăm de îndată la poliție, fără întârziere.
Slujbele liturgice, pravila personală de rugăciune și postul sunt componente ale vieții unui creștin practicant, dar, deși necesare, ele nu sunt suficiente dacă dorim să ne mântuim. Se cuvine să ne considerăm „paznicii fraților noștri” – deoarece, dacă nu ne iubim aproapele, nu vom moșteni Împărăția cerurilor. Sigur, numai Duhul Sfânt ne poate aprinde iubirea de Dumnezeu în suflet, dar e necesar să conlucrăm cu Duhul, deschizându-ne inimile lui Hristos Domnul.
Creștinismul nu este o cale ușor de urmat. Oricine a auzit cuvintele Mântuitorului nostru Care ne cere să-i iubim până și pe vrăjmașii noștri, nu se poate să nu-și dea seama cât de grea este călătoria spre mântuire. Dar dacă ne vom lua crucea în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă, ne vom birui firea cea căzută și vom primi puterea de a-i iubi pe toți oamenii așa cum ne iubim pe noi înșine. Iar în ceea ce privește iubirea de Dumnezeu, ea va crește din ce în ce mai mult în inimile noastre, acolo unde sunt întipărite cuvintele Lui: „Eu sunt viţa; voi, mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.”
0 Comments