aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (8, 2-13)
2. Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii,
3. Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii – fiind slabă prin trup – a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup,
4. Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh.
5. Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.
6. Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace;
7. Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate.
8. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu.
9. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.
10. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate,
11. Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi.
12. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup.
13. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.
Din Evanghelia după Matei (10, 16-22)
16. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.
17. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul.
18. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor.
19. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi;
20. Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi.
21. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide.
22. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
„Iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” Dar avem ce răbda? În privinţa asta nimeni nu duce lipsă. Fiecare are un stadion mare în care poate să-şi antreneze răbdarea; înseamnă deci că fiecare are mântuirea la îndemână. Rabdă totul până în sfârşit şi te vei mântui. Trebuie totuşi să rabzi întru cunoştinţă; altminteri, poţi să rabzi şi să nu tragi nici un folos. Mai întâi, se cuvine să păzeşti sfânta credinţă şi să duci viaţă fără pată, după îndreptarul credinţei, iar păcatele ce s-ar întâmpla, să le cureţi numaidecât prin pocăinţă. În al doilea rând, primeşte tot ce trebuie să rabzi ca din mâna lui Dumnezeu, ţinând bine minte că fără voia lui Dumnezeu nimic nu se întâmplă. În al treilea rând, având credinţa că tot ce vine de la Domnul este trimis de El spre binele sufletelor noastre, pentru toate dă mulţumită lui Dumnezeu fără făţărnicie: dă mulţumită pentru necazuri şi dă mulţumită pentru mângâieri. În al patrulea rând, să iubeşti necazurile, fiindcă sunt mijloace puternice de mântuire şi să te sileşti a înseta de ele ca de o doctorie amară, însă vindecătoare. În al cincilea rând, să ţii minte că atunci când a venit necazul nu îl poţi lepăda ca pe o haină strâmtă: trebuie să-l înduri. Fie că-l înduri creştineşte sau nu, de îndurat tot trebuie să-l înduri; aşa că mai bine să înduri creştineşte. Cârtirea nu izbăveşte de necazuri, ci doar le îngreunează; iar smerita supunere faţă de rânduielile dumnezeieştii Pronii, precum şi inima bună, uşurează necazurile. În al şaselea rând, gândeşte-te ce ar fi însemnat dacă Domnul ar fi vrut să se poarte cu tine după măsura plină a dreptăţii. În al şaptelea rând, mai înainte de toate, roagă-te şi Domnul cel Milostiv îţi va da tărie a duhului, încât atunci când alţii se vor minuna de necazurile tale, ţie îţi va părea că-i o nimica toată să le înduri.
0 Comments