A poruncit Hristos prin Pavel ca femeia să nu se despartă de bărbat și să nu se lipsească unul pe altul decât prin bună înțelegere. Dar unele femei, din o așa-zisă dragoste de evlavie și de înfrânare, îndepărtându-se de bărbații lor, cu gândul că fac faptă de evlavie, au împins pe bărbații lor la desfrânare. Gândește-te cât de mare este răul acesta! Aceste femei se supun unei atât de mari osteneli tocmai ca să fie învinuite că au săvârșit cele mai mari păcate, ca să-și atragă asupra lor cea mai grea osândă și să împingă pe bărbații lor în prăpastia pierzării. Alții, iarăși, abținându-se de la mâncăruri prin legea postului, au ajuns încetul cu încetul să socotească mâncarea ceva drept spurcat. Și un gând ca acesta aduce cea mai mare osândă. Iar la niște gânduri ca acestea se ajunge când punem mai mult preț pe ideile noastre decât pe ideile Scripturilor. Socoteau și unii corinteni că era o faptă desăvârșită să mănânci fără deosebire din toate, chiar din cele oprite; totuși, nu era o faptă desăvârșită, ci cea mai mare nelegiurire. De aceea și Pavel i-a certat cu asprime și le-a spus că sunt vinovați de cea mai grea pedeapsă. Alții socotesc evlavie să lase să le crească părul, dar și aceasta este o faptă oprită, plină de multă rușine. Alții socotesc iarăși drept un mare câștig să se întristeze peste măsură pentru păcatele lor. Dar și aceasta este o viclenie diavolească; dovadă, Iuda: aceasta l-a făcut să se spânzure. De aceea, și Pavel se temea pentru cel ce căzuse în desfrânare; se temea să nu pățească la fel și a sfătuit pe corinteni să-l smulgă iute din ghearele deznădejdii, „ca nu cumva să fie doborât de mai multă întristare unul ca acesta”. Apoi, pentru a arăta că o astfel de întristare prea mare este o cursă a diavolului, spune: „să nu ne lăsăm covârșiți de satana; că nu ne sunt necunoscute gândurile lui”; că ne atacă el cu multă viclenie, ne spune Pavel.
Dacă diavolul ar lupta împotriva noastră pe față și deschis, victoria noastră ar fi ușoară și lesnicioasă; dar, mai bine spus, dacă suntem cu luare-aminte, chiar ne va fi ușoară, că Dumnezeu ne-a înarmat împotriva fiecăreia dintre aceste viclenii. […] Cunoscând, așadar, toate acestea, să punem înțelepciunea Scripturilor în fața tuturor căilor care abat pe trândavi de la drumul cel drept. Să nu spui: „Ce mare lucru este dacă mă uit din curiozitate la o femeie?”. Dacă săvârșești desfrânarea cu inima, repede o vei îndrăzni și cu trupul. Să nu spui: „Ce mare lucru este dacă nu dau nimic de pomană săracului acestuia?”. Dacă nu dai acestuia, n-ai să dai nici celuilalt; iar dacă nu dai aceluia, n-ai să dai nici altuia. Iarăși să nu spui: „Ce mare lucru este dacă poftesc lucrurile semenului meu?”. Vorbele acestea au dus la pieire pe Ahab. Și doar dăduse bani pe vie! Da, dar o cumpărase fără voia stăpânului ei. Nu trebuia să o cumpere cu sila, ci cu voia stăpânului viei. Dacă cel care a dat prețul cuvenit pe vie a fost pedepsit așa pentru că a luat-o cu sila, ce osândă nu merită oare cel care nu dă nici prețul cuvenit, ba răpește cu sila și mai trăiește și în vremea harului?
(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a LXXXVI-a la Matei, preluat din „Despre citirea Sfintei Scripturi”)
0 Comments