Din Proorocia lui Iezechiel (2, 3 – 3, 3)

Şi mi-a zis: „Fiul omului, te trimit la casa lui Israel, la cei ce s’au răzvrătit împotriva Mea; la ei, care s’au răzvrătit împotriva Mea, ei şi părinţii lor, până’n ziua de astăzi. Şi fiindcă ei sunt copii neobrăzaţi şi cu inima împietrită, Eu te trimit la ei, iar tu le vei spune: Aşa grăieşte Domnul: Doar-doar vor auzi ori se vor teme – fiindcă ei sunt un neam de răzvrătiţi – şi vor cunoaşte că profet eşti tu între ei. Iar tu, fiul omului, să nu te temi de ei, şi nici să te înspăimânţi de faţa lor – fiindcă ei îşi vor ieşi din minţi şi se vor ridica împotrivă-ţi de jur-împrejur, iar tu locuieşti în mijlocul scorpionilor –, de vorbele lor să nu te temi şi de faţa lor să nu te înspăimânţi, fiindcă ei sunt un neam de răzvrătiţi. Şi tu le vei grăi cuvintele Mele; doar-doar vor auzi ori se vor teme, fiindcă ei sunt un neam de răzvrătiţi. Iar tu, fiul omului, ascultă-L pe Cel care-ţi grăieşte; tu să nu te răzvrăteşti, aşa cum face casa răzvrătirii; deschide-ţi gura şi mănâncă ce-ţi dau Eu”. Şi m’am uitat; şi, iată, o mână întinsă spre mine; şi în ea, o carte făcută sul. Şi El a desfăcut-o în faţa mea: era scrisă şi pe dinlăuntru, şi pe dinafară; şi erau scrise în ea plângere şi bocet şi vai. Şi mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă această carte şi du-te şi grăieşte către fiii lui Israel!” Astfel mi-a deschis el gura şi m’a făcut să mănânc cartea. Şi mi-a zis: „Fiul omului, gura ta va mânca şi pântecele tău se va sătura cu această carte care ţi se dă!” Aşa că am mâncat-o; şi-n gura mea era dulce ca mierea.

Din Cartea Ieșirii (2, 11-22)

Şi a fost că după multă vreme, când se făcuse mare, Moise a ieşit la fraţii săi, fiii lui Israel, şi le-a văzut corvezile. A văzut cum un egiptean îl bătea pe un evreu, unul dintre fraţii săi, dintre fiii lui Israel. Uitându-se de jur-împrejur şi văzând că nu-i nimeni prin preajmă, el l-a ucis pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. A doua zi a ieşit din nou şi a văzut doi evrei certându-se şi i-a zis celui ce purta vina: „De ce-l baţi tu pe aproapele tău?…”. Acela însă i-a răspuns: „Cine te-a pus pe tine domn şi judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori şi pe mine aşa cum l-ai omorât ieri pe egiptean?” Şi s’a spăimântat Moise şi a zis: „Ieşit-a oare la lumină fapta pe care am făcut-o?” Faraon însă a aflat despre această faptă şi căuta să-l ucidă pe Moise, dar Moise a fugit de faţa lui Faraon şi s’a dus să locuiască în ţara Madian. Şi dac’a sosit în ţara Madian, s’a oprit la o fântână. Preotul din Madian avea şapte fete, care păşteau oile tatălui lor, Ietro. Şi venind ele acolo, au scos apă până ce-au umplut adăpătorile, ca să adape oile lui Ietro, tatăl lor. Dar au venit păstorii şi le-au alungat. Atunci Moise s’a ridicat, le-a luat apărarea, a scos apă şi le-a adăpat oile. Dar când ele au venit la Raguel, tatăl lor, acesta le-a zis: „Cum de-aţi venit voi astăzi atât de devreme?” Iar ele au zis: „Un oarecare egiptean ne-a apărat de păstori, a scos apă şi ne-a adăpat oile”. Zis-a el către fiicele sale: „Unde e? cum de l-aţi lăsat aşa? Chemaţi-l să mănânce!” Şi a rămas Moise la omul acela, iar el i-a dat-o pe Sefora, fiica sa, de soţie. Ea a zămislit şi a născut un fiu, iar Moise i-a pus numele Gherşom, zicând: „Străin sunt eu în ţară străină”. Şi dac’a zămislit iarăşi, ea a mai născut un fiu, iar el i-a pus numele Eliezer, zicând: „Dumnezeul părintelui meu mi-a fost ajutor şi m’a scăpat din mâna lui Faraon”.

Din Iov (2, 1-10)

Şi a fost că’n ziua aceea când îngerii lui Dumnezeu au venit la’nfăţişare înaintea Domnului, venit-a şi Diavolul în mijlocul lor să I se’nfăţişeze Domnului. Şi Domnul i-a zis Diavolului: „De unde vii?” Iar Diavolul a zis în faţa Domnului: „Străbătând prin cele de sub cer şi hoinărind de-a lungul şi de-a latul, iată c’am venit”. Şi Domnul i-a zis Diavolului: „Luat-ai tu aminte la robul Meu Iov?, că dintre pământeni nu-i nici un om ca el, neprihănit, drept, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot răul. Şi măcar că prin zisele tale ai făcut ca pe nedrept să-şi piardă averile, el încă se ţine statornic în neprihana lui!” Şi răspunzând Diavolul, a zis către Domnul: „Cojoc pentru cojoc! Că dacă-i vorba de viaţa lui, dă omul tot ce are. Nu aşa ne-a fost vorba! Dimpotrivă, ia întinde-ţi mâna şi atinge-te de osul şi de carnea lui, şi vezi dacă nu te va blagoslovi’n obraz!…”. Domnul i-a zis Diavolului: „Iată, ţi-l dau ţie pe mână; numai de viaţa lui să nu te-atingi!” Diavolul a plecat de dinaintea Domnului şi l-a lovit pe Iov cu bubă rea din tălpi până’n creştet. Şi a luat Iov un ciob ca să-şi radă puroaiele şi s’a aşezat pe gunoi, în afara cetăţii. Şi dac’a trecut o vreme şi înc’o vreme, zis-a către el femeia lui: „Până când oare te vei mai răbda, zicând: – Iată, încă puţin să mai aştept întru nădejdea mântuirii mele!?… Că iată, amintirea ta s’a şters de pe pământ, şi chiar aceea a feciorilor tăi şi a fiicelor tale, pe care’n dureri şi chinuri iam purtat în pântece şi pentru care’n zadar cu osteneli m’am nevoit. Iar tu, tu zaci aici în putregaiul viermilor, nemişcat sub cerul deschis, în timp ce eu rătăcesc ca o slujnică şi umblu din loc în loc şi din casă’n casă, aşteptând să scapete soarele ca să mă odihnesc de ostenelile şi de durerile ce mă cuprind acum… Ci zi ceva, o vorbă către Domnul, şi mori!” Iar el, uitânduse lung la ea, a grăit: „De ce vorbeşti tu ca o femeie fără minte? Dacă noi am primit din mâna Domnului pe cele bune, oare nu le vom răbda şi pe cele rele?…”. Şi’n toate aceste întâmplări ce s’au petrecut asupră-i, nimic n’a greşit Iov cu buzele sale’n faţa lui Dumnezeu.

Din cântările Săptămânii Mari

Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luînd rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie ! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeş­te izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele ia­răşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-1 cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete. Izbăvitorul meu ? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsura­tă milă.