Din Proorocia lui Isaia (58, 1-11)

Strigă puternic şi nu te opri!; ca pe o trâmbiţă înalţă-ţi glasul şi spune-i poporului Meu păcatele lui şi casei lui Iacob fărădelegile sale! Ei Mă caută zi de zi şi doresc să-Mi ştie căile, ca un popor care a săvârşit dreptate şi judecata Dumnezeului său n’a părăsit-o; ei cer acum de la Mine judecată dreaptă şi doresc să se apropie de Dumnezeu, zicând: „De ce-am postit noi, dacă Tu n’ai văzut? de ce ne-am umilit noi sufletele, dacă Tu n’ai ştiut?…”. Nu: în zilele voastre de post vă faceţi voile voastre şi-i pişcaţi pe cei ce sunt în puterea voastră. Dacă postiţi pentru certuri şi judecăţi şi-l bateţi cu pumnii pe cel obidit, de ce-Mi aduceţi Mie postul, aşa cum o faceţi astăzi, ca vocea voastră să se audă strigând? Nu postul acesta l-am ales Eu, nici o astfel de zi în care omul să-şi necăjească sufletul; chiar dacă-ţi vei îndoi gâtul ca un cârlig şi chiar dacă ai pune sub tine sac şi cenuşă, nici chiar aşa nu puteţi pretinde că postul vostru e primit. Nu un astfel de post am ales Eu, zice Domnul; ci tu dezleagă orice legătură a nedreptăţii, dezleagă nodurile cu silnicie înnodate, lasă-i liberi pe cei striviţi în legături şi rupe toate înscrisurile cu socoteli nedrepte. Frânge pâinea pentru cel flămând şi adu-i în casa ta pe săracii fără adăpost; dacă vezi pe cineva gol, îmbracă-l şi nu-i trece cu vederea pe cei de un neam cu tine. Atunci lumina ta se va deschide ca o dimineaţă şi sănătatea ta curând va răsări şi dreptatea ta îţi va merge înainte şi slava lui Dumnezeu te va înconjura. Atunci vei striga şi Dumnezeu te va auzi, şi’n timp ce tu încă grăieşti, El va zice: „Iată, Eu sunt aici”. Dacă tu te lepezi de ceea ce te ţine legat şi de mâna ta cea hrăpăreaţă şi de cuvântul cârtitor, dacă din inimă îi vei da pâine celui flămând şi dacă vei mulţumi sufletul necăjit, atunci lumina ta va străluci în întuneric şi întunericul tău va fi precum amiaza; şi Dumnezeul tău va fi cu tine pururea, iar tu te vei sătura după cum îţi pofteşte sufletul şi oasele tale se vor îngrăşa şi vor fi ca o grădină bine adăpată şi ca un izvor a cărui apă nu scade; şi oasele tale ca iarba vor odrăsli şi se vor îngrăşa şi neamurile neamurilor vor moşteni.

Din Cartea Facerii (43, 26-31; 45, 1-16)

Când Iosif a venit acasă, ei în casă i-au înfăţişat darurile pe care le aveau în mâini şi i s’au închinat cu faţa pân’ la pământ. Iar el i-a întrebat: „Cum vă aflaţi?” Apoi a zis: „Dar bătrânul vostru tată, de care mi-aţi vorbit deunăzi, e sănătos? mai trăieşte?” Ei au zis: „Robul tău, tatăl nostru, e sănătos, încă trăieşte”. Şi Iosif a zis: „Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela!” Iar ei s’au plecat şi i s’au închinat. Dar dacă Iosif şi-a ridicat ochii, l-a văzut pe Veniamin, fratele său de-o mamă, şi a zis: „El e fratele vostru cel mai mic, pe care mi-aţi spus că-l veţi aduce la mine?”… Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!” Dar Iosif era atât de tulburat încât de dragul fratelui său i se zbătea inima şi-l podidea plânsul. Şi a fugit în odaie şi a plâns acolo. Apoi, spălându-şi faţa, a ieşit; şi, stăpânindu-se, a zis: „Aduceţi bucatele!” Atunci Iosif nu s’a mai putut stăpâni faţă de toţi cei ce erau acolo şi a strigat: „Afară de la mine toată lumea!” Aşa că nimeni nu rămăsese cu Iosif când el li s’a descoperit fraţilor săi. Plângând, şi-a ridicat el glasul, şi toţi Egiptenii au auzit, şi s’a auzit şi’n casa lui Faraon. Şi a zis Iosif către fraţii săi: „Eu sunt Iosif!… Tata mai trăieşte?” Fraţii lui însă nu i-au putut răspunde, căci deodată’ncremeniseră’nainte-i. Şi Iosif a zis către fraţii săi: „Apropiaţi-vă de mine!” Şi ei s’au apropiat. Iar el a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut pentru Egipt. Acum însă să nu vă întristaţi, nici să vă pară rău că m’aţi vândut aici, fiindcă spre păstrarea vieţii m’a trimis pe mine Dumnezeu înaintea voastră. Că iată, doi ani sunt de când foametea bântuie pe pământ, şi încă cinci ani mai sunt în care nici arătură nu va fi, nici seceriş. Căci Dumnezeu m’a trimis înaintea voastră ca să vă păstreze vouă o rămăşiţă pe pământ şi viaţa să v’o păzească spre marea urmare. Aşadar, nu voi m’aţi trimis aici, ci Dumnezeu; şi El m’a făcut ca un tată lui Faraon, domn peste toată casa lui şi stăpânitor peste toată ţara Egiptului. Grăbiţi-vă dar să vă duceţi la tatăl meu şi să-i spuneţi: – Aşa zice fiul tău, Iosif: Dumnezeu m’a făcut domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine, nu zăbovi. Vei locui în ţinutul Goşen şi vei fi aproape de mine, tu, feciorii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale, vitele tale şi toate câte sunt ale tale; acolo te voi hrăni – căci vor mai fi încă cinci ani de foamete –, ca să nu pieri tu, nici feciorii tăi, nici toate ale tale… Iată, ochii voştri văd, ca şi ochii fratelui meu Veniamin, că gura mea este cea care vă grăieşte. Povestiţi-i deci părintelui meu toată slava mea cea din Egipt şi tot ce-aţi văzut, şi grăbiţi-vă să-l aduceţi pe părintele meu aici!” Şi căzând el apoi pe grumazul lui Veniamin, fratele său, a plâns; iar Veniamin a plâns şi el pe grumazul lui. Şi i-a sărutat pe toţi fraţii săi şi a plâns asupră-le; după care şi fraţii săi au grăit cu el. Iar vestea a pătruns în casa lui Faraon: „Au venit – se spunea – fraţii lui Iosif!” Iar Faraon şi curtenii săi s’au bucurat.

Din Proverbele lui Solomon (21, 23 – 22, 4)

Cel ce-şi păzeşte gura şi limba îşi păzeşte sufletul de necaz. Un om îndrăzneţ şi încrezut şi obraznic se cheamă ciumă, iar cel ce ţine minte răul e un nelegiuit. Poftele îl omoară pe cel trândav, căci mâinile lui nu se hotărăsc să facă ceva. Necredinciosul doreşte zilnic pofte rele, iar dreptul miluieşte fără scumpătate şi se’ndură. Jertfele necredincioşilor urâciune Îi sunt Domnului, pentru că ei le aduc în chip nelegiuit. Martorul mincinos va pieri, dar omul ascultător ia seama la ce grăieşte. Omul necredincios cu neruşinare îţi iese’nainte, dar dreptul îşi cunoaşte el însuşi căile. Împotriva necredinciosului nu există înţelepciune, nici curaj şi nici sfat. Calul e pregătit pentru ziua războiului, dar ajutorul e de la Domnul. Un nume bun e mai de preţ decât bogăţia multă, şi un dar bun, decât argintul şi aurul. Bogatul şi săracul s’au întâmpinat laolaltă, dar Domnul este Cel ce pe amândoi i-a făcut. Iscusitul, văzându-l pe omul rău că rău se chinuieşte, scoate el însuşi o învăţătură, dar cei nepricepuţi trec mai departe spre paguba lor. Frica de Domnul e odrasla înţelepciunii, ca şi bogăţia, mărirea şi viaţa.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

Smerenia nu ne cere să ne considerăm inferiori, să ne subapreciem sau să ne disprețuim pe noi înșine. Așa cum nu trebuie să ne ridicăm în slăvi, nu trebuie nici să ne lăsăm pradă disprețului față de noi înșine, pentru că ambele stări își au de fapt sorgintea în centralitatea eu-lui. Oricum, în ceea ce mă privește pe mine ca preot, nici prin gând nu-mi trece să sugerez cuiva să se complacă într-o stare de ură față de sine sau să se împotmolească în mlaștina unei subestimări totale. Pe mine mă îngrijorează oamenii atrași de păcatul mândriei, al infatuării, care adeseori este consecința unei false încercări de a câștiga stima de sine. Una este a fi mulțumit de tine însuți și altceva este a te umfla în pene de mândru ce ești de propria persoană. C. S. Lewis afirma că nu este un păcat și nici o greșeală ca o femeie frumoasă să se privească în oglindă și să-și constate frumusețea, dar e mai bine să se îndepărteze de oglindă după aceea și să nu se mai gândească la frumusețea ei. La fel, nu mândria este elementul care ne determină să observăm că avem un dar special de muzician, scriitor, orator sau educator. Ceea ce e cu adevărat important pentru un creștin este să-I dea mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile primite, să-I fie recunoscător lui Hristos Domnul pentru prilejul de a-L sluji cu darurile lui și pe Dumnezeu, și pe semenii lui. Atunci când am dobândit o smerenie echilibrată, ne putem dărui în totalitate, așa cum suntem, acestei slujiri a Domnului Care ne-a adus întru ființă. Nu înseamnă că suntem ca fariseul din pilda Mântuitorului, care-I mulțumea lui Dumnezeu că el nu e ca și ceilalți oameni, ci, asemenea vameșului din aceeași parabolă, stăm în fața Lui așa nedesăvârșiți cum suntem, cerându-I să ne restaureze chipul creat de El. Îi mărturisim Domnului nevrednicia noastră, dar în același timp Îi mulțumim pentru că suntem copiii Lui. După cum spunea sf. Petru, suntem un neam împărătesc, izbăvit de păcat și de moarte de către Domnul Hristos, Care S-a îmbrăcat în trup și a coborât pe pământ ca să ne slujească El pe noi – întru mântuirea sufletelor noastre. Înainte de a mă călugări, am fost psihoterapeut pentru o bună perioadă de timp. Oamenii au nevoie de psihologi câteodată, dar cel mai important lucru este ca psihoterapia să aibă drept componentă majoră umanismul. Psihoterapia ortodoxă, expusă atât de frumos de mitropolitul Hierotheos Vlachos în lucrarea sa cu același titlu, este o sscriere extrem de folositoare în ceea ce privește vindecarea sufletului și a minții – însoțită de dobândirea smereniei cele adevărate.