Din Proorocia lui Isaia (48, 17 – 49, 4)

Aşa zice Domnul, Cel ce te-a izbăvit, Sfântul lui Israel: – Eu sunt Dumnezeul tău, Cel ce ţi-am arătat cum să afli calea pe care să umbli. Şi dacă tu ai fi ascultat de poruncile Mele, atunci pacea ta ţi-ar fi fost ca un râu şi dreptatea ta precum un val al mării. Şi sămânţa ta ca nisipul s’ar fi înmulţit şi odrasla pântecelui tău precum pulberea pământului; dar nici acum de tot nu te vei stinge, nici va pieri numele tău de dinaintea Mea. Ieşiţi din Babilon, voi, cei ce fugiţi de la Caldei, glas de veselie daţi de veste şi faceţi ca aceasta să se audă; vestiţi-o pân’ la marginile pământului şi ziceţi: „Domnul l-a izbăvit pe robul Său Iacob!” Şi de vor înseta, El în pustie îi va duce, apă din stâncă le va scoate, stânca o va despica şi apa va curge şi poporul Meu va bea. Ascultaţi-mă, voi, insule, şi voi, neamuri, luaţi aminte: După multă vreme se va petrece, zice Domnul. Din pântecele Maicii Mele Mi-a numit El numele; El Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită, sub adăpostul mâinii Sale M’a ascuns, ca pe o săgeată aleasă M’a pus deoparte şi’n tolba Lui M’a tăinuit. Şi Mi-a zis: „Servul Meu eşti Tu, Israele, şi’ntru Tine Mă voi preamări”. Iar Eu am zis: „În zadar M’am ostenit, tăria Mi-am dat-o pe deşertăciune şi nimic”. De aceea judecata Mea e lângă Domnul, şi’n faţa Dumnezeului Meu îmi este osteneala.

Din Cartea Facerii (27, 1-41)

Şi a fost că după ce Isaac a îmbătrânit şi ochii săi într’atât slăbiseră, încât nu mai puteau să vadă, l-a chemat pe Esau, fiul său cel mai mare, şi i-a zis: „Fiul meu!” Acela a zis: „Iată-mă!” Iar el a zis: „Iată, eu am îmbătrânit şi ziua morţii mele n’o ştiu. Ia-ţi dar uneltele tale, tolba şi arcul, şi ieşi la câmp şi vânează-mi ceva vânat; să-mi faci mâncare cum îmi place mie, şi adu-mi să mănânc, pentru ca sufletul meu să te binecuvinteze până nu mor”. Rebeca însă a ascultat ce i-a spus Isaac lui Esau, fiul său. Aşadar, când Esau s’a dus la câmp să vâneze ceva pentru tatăl său, Rebeca a zis către Iacob, fiul cel mai mic: „Iată, eu l-am auzit pe tatăl tău grăind cu Esau, fratele tău, şi zicându-i: Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare să mănânc şi să te binecuvintez în faţa Domnului înainte ca eu să mor. Acum dar, fiul meu, ascultă ce-am să-ţi poruncesc: Du-te la turmă, adu-mi de acolo doi iezi fragezi şi frumoşi, şi voi face din ei mâncare cum îi place tatălui tău; iar tu i-o vei duce tatălui tău şi el va mânca, pentru ca tatăl tău să te binecuvinteze înainte de a muri”. Iacob însă a zis către Rebeca, mama sa: „Esau, fratele meu, e om păros, iar eu n’am păr. Nu cumva tatăl meu să mă pipăie, şi atunci voi fi în ochii lui ca un înşelător, şi’n loc de binecuvântare voi atrage asupră-mi blestem”. Maică-sa i-a zis: „Fie blestemul acela asupra mea, fiul meu; tu numai ascultă de vorba mea şi du-te şi adu-mi-i!” Atunci el s’a dus şi a luat iezii şi i-a adus mamei sale, iar maică-sa a gătit mâncare cum îi plăcea tatălui lui. Rebeca a luat apoi haina lui Esau, fiul ei mai mare, cea mai frumoasă pe care o avea în casa ei, şi l-a îmbrăcat pe Iacob, fiul ei cel mai mic; iar cu pieile iezilor i-a înfăşurat braţele şi părţile goale ale gâtului. Apoi a pus în mâinile lui Iacob, fiul ei, mâncarea şi pâinea pe care le pregătise, iar acesta a intrat la tatăl său şi a zis: „Tată!” Acela a răspuns: „Iată-mă! Cine eşti tu, fiule?” Iacob i-a zis tatălui său: „Eu sunt, Esau, întâiul-tău-născut. Am făcut aşa cum mi-ai spus; scoală-te, aşază-te şi mănâncă din vânatul meu, ca să mă binecuvinteze sufletul tău!” Zis-a Isaac către fiul său: „Cum de l-ai găsit aşa repede, fiule?” Iar acesta i-a zis: „Domnul Dumnezeul tău mi l-a scos înainte”. Şi Isaac i-a zis lui Iacob: „Apropie-te să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă tu eşti fiul meu Esau, ori nu”. Şi s’a apropiat Iacob de Isaac, tatăl său, iar acesta l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacob, dar mâinile sunt mâinile lui Esau…”. Dar nu l-a cunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase ca mâinile fratelui său Esau; şi l-a binecuvântat. Şi a zis: „Eşti tu oare fiul meu Esau?…”. Şi acela a răspuns: „Eu sunt”. El [Isaac] a zis: „Adu-mi-l aproape, ca să mănânc din vânatul tău, fiule, şi să te binecuvinteze sufletul meu!” Şi i-a adus şi a mâncat; apoi i-a adus vin şi a băut. Şi i-a zis Isaac, tatăl său: „Apropie-te, fiule, şi sărută-mă!” El s’a apropiat şi l-a sărutat. Şi când a simţit [Isaac] mirosul hainei lui, l-a binecuvântat, zicând: „Iată, mirosul fiului meu e ca mirosul unei ţarine bogate, pe care-a binecuvântat-o Domnul. Din roua cerului şi din grăsimea pământului să-ţi dea Dumnezeu belşug de grâu şi de vin. Slujească ţie popoarele, închine-se căpeteniile înaintea ta; stăpân să fii peste fraţii tăi, închine-se ţie feciorii mamei tale; blestemat să fie cel ce te va blestema, binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta!” Şi a fost că de cum a isprăvit Isaac de binecuvântat pe Iacob, fiul său, şi’n timp ce Iacob de-abia ieşise de la faţa tatălui său, Isaac, a venit Esau, fratele lui, de la vânătoare. A făcut şi el mâncare şi i-a adus-o tatălui său. Şi a zis către tatăl său: „Ridică-se părintele meu şi să mănânce din vânatul fiului său ca să mă binecuvinteze sufletul tău!” Iar Isaac, tatăl său, i-a zis: „Cine eşti tu?…”. El a zis: „Eu sunt Esau, fiul-tău-cel-întâi-născut”. Atunci Isaac s’a cutremurat foarte, cu mare cutremur s’a cutremurat şi a zis: „Atunci, cine-i acela care-a prins pentru mine vânat şi mi l-a adus? iar eu am mâncat din toate înainte ca tu să fi venit, şi l-am binecuvântat; şi binecuvântat va fi”. Iar Esau, auzind cuvintele tatălui său Isaac, a strigat cu glas mare şi amar clocotitor şi i-a zis tatălui său: „Binecuvintează-mă, tată, şi pe mine!” Acesta i-a zis: „Fratele tău a venit cu înşelăciune şi ţi-a luat binecuvântarea”. Iar el [Esau] a zis: „Pe drept cuvânt este el numit cu numele de Iacob, că de două ori m’a înşelat: mi-a răpit dreptul de’ntâi-născut, iar acum mi-a răpit binecuvântarea”. Apoi a zis Esau către tatăl său: „Tată, nu mi-ai păstrat şi mie o binecuvântare?” Răspuns-a Isaac şi i-a zis lui Esau: „Iată, stăpân l-am făcut peste tine, şi pe toţi fraţii săi i-am făcut slugile lui; cu grâu şi cu vin l-am dăruit. De-acum cu tine ce voi face, fiule?” Şi a zis Esau către tatăl său: „Oare numai o binecuvântare ai tu, tată? Binecuvintează-mă, tată, şi pe mine!” Şi cum Isaac tăcea, Esau şi-a ridicat glasul şi a plâns. Şi răspunzând Isaac, tatăl său, i-a zis: „Iată, departe de grăsimea pământului îţi va fi sălaşul, şi departe de roua ce cade din cer; din sabia ta vei trăi şi fratelui tău îi vei sluji; dar va veni vremea când te vei ridica şi vei sfărâma jugul său de pe grumazul tău”. Şi-l ura Esau pe Iacob din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său; şi a zis Esau în cugetul său: „Numa’ să se apropie zilele pentru jelirea tatălui meu, ca să-l ucid pe Iacob, fratele meu!”

Din Proverbele lui Solomon (19, 16-25)

Cel ce păzeşte porunca, sufletul şi-l păzeşte, dar cel ce-şi dispreţuieşte căile, acela va pieri. Cel care-l miluieşte pe sărac Îl împrumută pe Dumnezeu şi după ceea ce dă i se va răsplăti. Cât timp mai e nădejde, pedepseşte-ţi fiul, dar în sufletul tău nu te înălţa pân’la trufie. Omul răutăcios va avea multă pagubă, dar dacă face răul îşi va pierde şi sufletul. Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău, pentru ca măcar la urma urmelor să fii înţelept. Multe gânduri sunt în inima omului, dar sfatul Domnului rămâne în veac. Roadă îi este omului milostenia, iar săracul cel drept e mai bun decât bogatul mincinos. Spre viaţă îi este omului frica de Domnul, dar cel fără frică stă pe unde cunoaşterea nu-i de văzut. Cel ce cu nedreptate îşi ascunde mâinile’n sân nu şi le va duce nici la gură. Când îl baţi pe ticălos, omul simplu devine mai isteţ, iar dacă-l vei certa pe omul înţelept, el va cunoaşte priceperea.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

Faptul că protestanții, în general vorbind, s-au îndepărtat mult de credința și de tradițiile Bisericii Apostolice este dovada a ceea ce se întâmplă atunci când oamenii se abat de la „memoria” Bisericii. Această memorie este păstrată intactă de Sfânta Tradiție, de la care avem canonul Noului Testament. A decide asupra componentelor credinței în Biserica Primară și asupra modului în care reprezentanții acesteia Îl preamăreau pe Dumnezeu, fără a fi călăuziți de Sfânta Tradiție, a dus la apariția a mai mult de 41 de culte sau denominațiuni religioase – toate constituind sciziuni, mai mari sau mai mici, ale Bisericii întemeiate de Însuși Hristos Domnul. În Ortodoxie, „ritualurile” nu sunt importante, ele fiind doar forme religioase exterioare. Ceea ce este cu adevărat important este să împlinim slujbele și practicile religioase pline de har, așa cum s-au păstrat din perioada Bisericii Primare. Nu e necesar să reinventăm mereu moduri noi de a-L preamări pe Dumnezeu în Sfânta Biserică, dintr-o lamentabilă și întristătoare strădanie de a menține ritmul modernității culturale, care ne încoanjoară în prezent. Mai degrabă, să încercăm să rezistăm formelor decăzute prin care se manifestă această cultură modernă, lipsită de valori și convingeri creștine, și s-o infuzăm cu pricipii și învățături specifice cultului și culturii ortodoxe. Noi nu încercăm să înțelegem un anumit pasaj scripturistic în afar învățăturilor Bisericii, fiindcă știm că Biserica a fost dintotdeauna un factor esențial de decizie în privința serviciilor religioase, a doctrinei, a slujirii liturgice, a normelor și îndrumărilor alese din Sfânta Scriptură – așa cum au fost ele predicate dintotdeauna, pretutindeni și în toate timpurile. Noi cerdem în făgăduința făcută de Iisus atunci când a promis că porțile iadului nu vor birui Bisreica și că ea va fi ocrotită atât timp cât nu se va abate de la principiul sobornicității, care a călăuzit-o mai mult de două mii de ani. Peste o sută de ani, dacă Domnul Hristos nu va reveni pe pământ până atunci, Biserica Ortodoxă va fi aceeași ca doctrină, credință și slujire. La urma urmei, nu are importanță nici ce gândesc eu despre un pasaj biblic, nici cum l-aș interpreta eu; ce este cu adevărat important este ca eu să cultiv viziunea, spiritualitatea Bisericii, în mine însumi, în inima mea.